Cazul revistei Familia e diferit de acela al Dilemei vechi sau al celorlalte reviste literare care depind în mare măsură de public, de vînzări. Am putea spune că asta-i o fericire a noastră, că, uite, finanțați din bani publici fiind, am fost puși la adăpost în cea mai dificilă perioadă pandemică. Da, acesta poate fi un avantaj – știm că plasa de siguranță e bine-ntinsă sub noi, că nu ne vom strivi de pămînt decît odată cu țara-ntreagă. Pe de altă parte, situația asta privilegiată poate duce, într-adevăr, la un soi de blazare. În loc de giumbușlucuri la trapez, forțîndu-ne limitele, putem ajunge să ne legănăm lenevos și gingaș la înălțimi spre care tot mai puțini privesc, sub o cupolă oricum cam pustie.

Am avut parte, totuși, de-o provocare, deși amenințați cu dispariția n-am fost cu adevărat nici o clipă.

În urma alegerilor locale din toamnă, primarul care a transformat fața Oradiei în ultimele trei mandate a trecut la nivelul următor: a cîștigat, cu un scor foarte bun, conducerea județului Bihor. Era limpede pentru toată lumea, în primul rînd pentru cei foarte mulți care l-au votat, că Ilie Bolojan va aplica în administrația județeană exact metodele care au dus la succesul administrației locale. Așa se face că, odată cu toate instituțiile din subordinea CJ Bihor, inclusiv revista Familia a fost cuprinsă în planul de restructurare și eficientizare. Ce nu se aștepta nimeni era ca asta să însemne înglobarea revistei în organigrama altei instituții, anume Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”. În acel moment s-a iscat rumoarea, ecourile ei ajungînd, după logica jocului „Telefonul fără fir“, la inculcarea ideii că revista Familia a fost nici mai mult, nici mai puțin decît desființată. Or, așa cum știm și așa cum știu inclusiv acei vocali manipulatori culturali, o revistă dispare doar atunci cînd nu mai are susținerea celor care o finanțează, că e vorba fie de o fundație, fie de o companie multinațională sau de un Consiliu Județean. Cum spuneam, în cazul Familiei a fost vorba de-o provocare – iar în cazul provocărilor contează întotdeauna să ai puterea de-a adopta o atitudine constructivă.

Este exact ceea ce am făcut noi, cei cîțiva rămași în echipa redacțională, după ce a fost clar cum se vor așeza lucrurile din prima zi a acestui an.

Conceptul pe baza căruia funcționa Familia, la fel ca multe alte reviste culturale din țară, în virtutea unui soi de inerție, trebuia schimbat. Opacitatea pe care sînt sigur că o simțeau mulți se cerea limpezită: revista trebuia îndreptată mult mai mult spre cititori. N-a fost un lucru greu, cum n-a fost nici tocmai nou în istoria îndelungată a revistei. Prima serie, cea inaugurată de Iosif Vulcan în 1865, deși n-a avut niciodată un program clar enunțat, a urmărit în mod clar scopul promovării literaturii și culturii în rîndul „familiei” românilor transilvăneni. Pentru a face aceasta am urmărit două direcții, ambele la fel de importante. Am îmbrăcat revista în haine noi, mai atractive și moderne, apoi am căutat să-i diversificăm și dinamizăm sumarul. Am păstrat unele colaborări, am venit cu altele noi. Ne-am extins la modul sistematic, înființînd rubrici de autor, spre două zone ale literaturii prea des trecute cu vederea: cartea pentru copii (de Alex Moldovan) și cronica traducerilor (de Marius Chivu, cu aplecare în special asupra prozei scurte). Am urmărit și vom urmări pe mai departe lărgirea echipei de cronicari tineri, sagace și atenți la fenomenul literaturii momentului. Pe lîngă un debutant în critică, Radu Bejan, am (re)pornit la drum cu Ioana Cistelecan, Iulia Nedea, Marius Miheț, Dan-Liviu Boeriu și Mihók Tamás. De asemenea, am pus bazele unei echipe de colaboratori externi, căreia deja i se alătură nume noi. Unuia dintre aceștia, poetul Dan Mircea Duță, specialist pe Europa Centrală și Țările Baltice, i se datorează, în acest prim număr, două traduceri din limba cehă aparținînd unor autori din noul val: Anna Beata Háblová și Ondrej Macl. Mai mult, cu sprijinul lanțului de librării Cărturești am demarat proiectul a nouă topuri lunare de vînzări, pe nouă categorii diferite (în luna ianuarie, de pildă, bestseller la categoria Poezie este volumul Sînt alta al Svetlanei Cârstean, depășindu-l pe Eminescu însuși, clasat doar pe locul secund în chiar luna-n care toată România își amintește de el!). Am lansat, totodată, un site nou, întru totul occidentalizat, care va depăși ca anvergură varianta print, așa cum e firesc în vremurile de-acum...

O provocare, așadar; asta a adus pandemia revistei Familia. O transformare grăbită de situație, de vremuri, dar cerută, impusă chiar de vremurile-acestea grăbite. În condițiile date, am convingerea că am mai prelungit viața revistei cu încă o generație. Ceea ce nu e-un scop în sine, dar e-un argument de care trebuie să țină cont oricine are în mîini destinul unei astfel de reviste.

Mircea Pricăjan este redactor-șef al revistei Familia.