Prostituţii culturale ieri şi azi (2004)

Publicat în Dilema Veche nr. 206 din 26 Ian 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

(Simona Sora) În "obsedantul deceniu" de după interzicerea stabilimentelor din Crucea de Piatră, intelectualii români au avut la dispoziţie puţine alternative de adaptare la mediu: cei care nu erau sincer pasionaţi de idealul comunist puteau "opta" fie pentru rentabila prostituţie cultural-politică (recte: pentru înregimentarea propagandistică pură şi dură), fie pentru asceza radicală a tăcerii şi/sau pentru practicarea de activităţi "subterane" care, odată aduse la lumină, riscau să fie plătite cu ani grei de închisoare. Mai tîrziu, în anii epocii Ceauşescu, prostituţia intelectuală s-a diversificat, devenind - din brutală, obligatorie şi coercitivă, cum fusese pînă atunci - oarecum opţională şi mai "competiţională", impusă prin metode ceva mai soft. Aşa cum, în capitalismul putred, candidatele la angajare într-o firmă privată sînt uneori nevoite să treacă şi prin patul patronului (ca "probă de foc"), intelectualii autohtoni îşi plăteau obolul propagandistic, acceptau regulile de joc ale cenzurii... Ca să nu mai vorbim de alte perversiuni politice, aflate "sub pecetea tainei". Primeau în schimb, pe model (neo)feudal, o marjă de "libertate" controlată, vizibilitate publică, avantaje materiale şi privilegii sociale interzise muritorilor de rînd... Chiar şi multora dintre victimele "violurilor" politice din epoca Dej noua Putere începuse să le placă, drept pentru care au început să-şi găsească alibiuri morale de tot felul ("o viaţă are omul", "trebuie să te descurci", "salvarea culturii", "comunismul e etern, să profităm de pe urma destinderii", "patriotism şi imaginea României în lume", "reformarea din interior a comunismului" etc. etc.), (re)construindu-şi identitatea publică în jurul tacitei solidarităţi a prostituaţilor. Exista o aşa-numită "prostituţie fondatoare", în urma căreia prostituaţii (de obicei tineri aspiranţi la gloria literaturii) primeau, de bine, de rău, un tichet pentru paradisul culturii naţionale, păstorite de bătrînii prostituaţi. Un alt tip de prostituţie era cea ocazională, din care mulţi îşi cîştigau o existenţă prosperă, "salvîndu-şi", totodată, "opera viabilă". Totul era foarte simplu: urmînd înţeleptul îndemn al dnei Pristanda ("Ghiţă, Ghiţă, pupă-l în bot şi papă-i tot"), individul îşi delega o parte a identităţii sale publice Puterii de partid şi de stat, colabora la volume omagiale, accepta diverse aranjamente şi angajamente, servea drept faţadă şi agent de influenţă - evident, în numele unor ţeluri "nobile", menite să aline crampele conştiinţei morale... apoi totul mergea ca pe roate, dacă mecanismul nu se gripa pe parcurs. Instituţiile culturale erau dublate de bordeluri ideologice; aici, novicii erau inseminaţi şi însemnaţi cu semnul roşu al partidului. Existau şi partuze propagandistice pentru întreg poporul, precum, de pildă, Cenaclul "Flacăra" şi Festivalul Naţional "Cîntarea României". Masificat, integrat în colectiv, cetăţeanul patriei socialiste căpăta astfel sentimentul stenic al apartenenţei, al creşterii puterii, al co-participării la armonia naţiunii comunizate: se şi distra, asimilînd "la pachet" mesajul Puterii... Maeştrii prostituţiei propagandistice la vîrf - Adrian Păunescu, Eugen Barbu, Sergiu Nicolaescu, Titus Popovici, D.R. Popescu, Mihai Beniuc ş.a. - colonizau de zor mentalul colectiv - însă, dincolo de serviciile lor mitografice, întregul edificiu cultural îşi datora într-un fel sau altul funcţionarea "prostituţiei" intelectuale. "Artiştii emeriţi", "cîntăreţii îndrăgiţi", "ansamblurile corale" se prostituau zilnic pe micile ecrane, în recitative sau spectacole muzical-coregrafice, onorau copios toate manifestările puterii, dobîndind în schimb bilete de voie pentru spectacole de valoare, turnee în străinătate, discuri cu colinde religioase sau, după caz, cu cîntece de petrecere deocheate. Existau şi "prostituaţi de sacrificiu" (care "ţineau spatele" celor necompromişi), şi prostituaţi "anonimi"... Bref - de la prostituţia ordinară pînă la cea "de lux", "cu ştaif", toată gama era acoperită. Iar cei care nu marşau şi nu profitau deloc de pe urma acestei activităţi socializante ("fraierii" sau "ereticii") erau, fireşte, condamnaţi la marginalitate socială. Pînă la urmă, totul devenea o chestiune de gestionare publică a surplusului de libido habendi (citeşte: de vanitate, de lăcomie...). În condiţiile de pluralism consumist binişor mafiotizat ale României de azi, prostituţia intelectuală s-a transformat, în ton cu vremurile, în clientelism mercenar. Prostituatul cultural este vanitosul suficient, girueta care face "totul" pentru obţinerea de avantaje materiale, de funcţii şi onoruri calpe. Amănunt important - cel mai adesea (deşi nu obligatoriu), el este un profitor politic al Statului paternalist. Vezi în acest sens cazul "artiştilor îndrăgiţi" trataţi "regeşte" de marshall-ul Ion Antonescu şi plimbaţi prin ţară "ca-n vremurile bune" ale erei Ceauşescu, sub auspiciile Puterii pesediste... Dar sîntem în an electoral şi vom vedea multe. Lipsit de vertebrare interioară (ceea ce ar presupune o oarecare asceză), acest tip de artist/intelectual (care, în general, are o părere foarte bună despre sine şi un suspect complex al autorităţii) îşi dă întreaga silinţă pentru a părea şi a apărea, făcîndu-se remarcat, pentru a mima valoarea şi pentru a-i aburi pe ceilalţi, profitînd la maximum de pe urma lor. Este, prin excelenţă, un instrument care se lasă instrumentat şi, la rîndul lui, instrumentează. Cinic, lucrativ şi combinagiu, pupincurist şi ipocrit, fără personalitate şi, de aceea, parazitînd avid personalitatea altora, el poate fi, la o adică, inteligent, talentat, chiar cult etc. Nu e întotdeauna uşor să recunoşti "simptomul", să distingi unde se termină acea "minima moralia" acceptabilă şi unde începe prostituţia... Există totuşi o limită dincolo de care prostituţia culturală devine stridentă. Cînd un intelectual atinge un asemenea prag (sau cînd nu-l poate depăşi) simţi că - indiferent dacă îţi e sau nu adversar - nu poţi avea încredere în autenticitatea ideilor/opiniilor lui (bune sau rele, bine sau rău exprimate), ci doar - cel mult - în autenticitatea oportunismului care-l pune în mişcare. Orice s-ar spune, în cultură prostituţia se plăteşte mai scump decît în alte părţi... (Dilema veche nr. 2, 23 ianuarie 2004)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.