Prostia, închipuri vechi și vederi nouă

Publicat în Dilema Veche nr. 885 din 25 - 31 martie 2021
Prostia, închipuri vechi și vederi nouă jpeg

„Vai de suflețelul nostru

Care cînd să fie mare

Ni se cocoșă ca prostul

Proștilor dînd ascultare...”

(Eugen Jebeleanu)

„Națiune, fii deșteaptă!”

(Patronul...)

Prostia, ca și derivatul ei adjectival prost par cuvinte ușor de folosit – dacă e să judecăm după frecvența utilizării lor. Ele ne ajută să ne diferențiem bine de ceilalți, oricare ar fi ei (proști sînt numai ceilalți, nu noi), să ieșim basma curată dintr-o situație stînjenitoare („Ce prost am fost!”, spun, și capacitatea mea autocritică se presupune că surclasează gafa mea dinainte, gata, m-ați iertat, nu e puțin lucru să admit că sînt prost...), să numim cu un singur cuvînt de dispreț o clasă altminteri greu de definit (antivaxerii? niște proști inculți! adepții vaccinului? proști și îmbrobodibili de către agenturi! autorii doctoratelor pe bune? proștii, nu știau că se poate și altfel! autorii doctoratelor plagiate? niște proști, domnule, nici să plagieze bine n-au știut! stînga intello? proștii: se fac că nu știu ce crime a făcut comunismul! dreapta conservatoare? niște proști înfumurați, insensibili la binele poporului... lista poate continua, în funcție de temele zilei, la exercițiile generale de părerologie).

Dar această capacitate a prostiei de a explica lucruri, caracteruri și pozițiuni din cele mai diverse o face, la urma urmei, oarecum ubicuă, o reduce la o dimensiune unică: prost e celălalt în raport cu mine, carele – pe cale de consecință – sînt, se va înțelege, deștept. În miezul acestei dileme despre definirea prostiei, nu pot pentru ca să nu observ o deplasare hotărîtă a cîmpului semantic al prostiei, survenită – m-aș aventura să aproximez – în ultimul secol.

Înainte vreme, prost era cel ce nu înțelegea mersul lumii (nevasta bocind viitoarea cădere a drobului de sare, de pe poliță în capul copilului din copaie – la Creangă), prost era cel ce nu putea deosebi între sensul literal și figurat al cuvintelor (Moartea înșelată de Ivan Turbincă – la același, deși aici tare mă tem că e vorba de o întreagă filozofie a limbii, ascunsă de vederea proștilor într-o poveste cu tîlc, pentru că proștii nu știu tîlcui lumea...). Proștii (lui Rebreanu) erau cei ce nu știau cum să ia trenul, cum să intre în modernitate din mers, cei ce rămîneau de căruță. Proști au fost cei ce n-au știut să profite nici de oferta de oportunism a comunismului (dacă erai deștept, te mai și plăteau pentru scăderile tale de caracter!), nici de oferta de victimizare a postcomunismului (că numai proști se pot numi cei ce nu și-au luat „ceferticatul de revoluționar”, mai ales în orașele țărișoarei unde revoluția s-a amînat din cauza vremii improbabile și a vremurilor nefericite). Proștii – pe scurt – erau definiți de ceea ce nu știau: sensuri, ocazii, prilejuri, ordine (ale superiorilor reali) și ordinea (cosmosului). Mai mult, prostul nu își cunoștea – într-o limitare de-a dreptul ontologică – propria prostie: el nu știa că era prost, chiar dacă (vorba cîntecului) „bun odor la casă-a fost!”.

Dar, spuneam, tot mai abitir mi se pare că „de-așa vremi (ale înțelegerii prostiei) se-nvredniciră cronicarii și rapsozii”, în vreme ce proștii de azi știu. Știu ce nu știu și (indiferent de pricina neștiinței lor) știu, în schimb, cum să compenseze asta, cu o abilitate care ar fi admirabilă, dacă nu ar fi ea însăși periculoasă. Prostia – în accepția ei originară, străveche, de la daci moștenită și de romani altoită – s-a deplasat discret, dar esențial, spre impostură. Căci impostura este, azi, arta de a ascunde ceea ce nu știu prin forme goale, dar blindate sub aspect etic: dreptul la opinie (invocat adesea spre a exprima liber prostii... vezi antivaxerii anterior invocați), dreptul la liberă determinare (în numele căruia fac ce vrea mușchii mei, chiar dacă ei vrea prostii), dreptul la lene (studentul meu care nu citește invocînd libertatea lui confesională – cartea necitită era scrisă de un autor catolic, or el e FOARTE ortodox – nu e decît un impostor jmecher, adaptînd la mediul academic, permisiv și neatent, românesc, prostii transoceanice), dreptul la impunerea deciziei mele în detrimentul altora. Iar dacă – în poveștile de demult („mai de demult...”) – prostul suferea de pe urma propriei prostii (au nu se plîngea Moartea lui Ivan Turbincă de dureri de fălci și de măsele...?), astăzi, de pe urma prostiilor impuse de cei erijați în impostorii unei culturi democratice suferă... ceilalți. Nu ei, niciodată ei, cei proști (în sensul originar, mă iertați pentru precizare, al termenului). În urma manifestării dreptului de a nu purta mască al unui prost cu ifose, se îmbolnăvesc alții, oameni cuminți altminteri, cu frică de medici și cu mască reglementară. În urma dreptului de a interpreta liber (căci ce e libertatea decît un drept divin, democratic și ețetera?) definiția plagiatului, nu suferă plagiatorul, ci eventualii lui viitori elevi, studenți, pacienți. Pe scurt, suferă ceilalți. Cum suferă ei? Ei bine, aici mi se pare că răsucirea de direcție semantică e cel puțin spectaculoasă, pentru că răspunsul la această întrebare se impune, parcă, singur: ceilalți suferă ca proștii. Ca și cum proștii sînt, de fapt, tocmai ei.

Ioana Bot e profesor universitar, predă literatură română la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.