Promisiunea clătitelor care vor veni

Publicat în Dilema Veche nr. 816 din 10-16 octombrie 2019
Promisiunea clătitelor care vor veni jpeg

Prunul din curte avea în fiecare an niște fructe vineții, pipernicite, viermănoase și pline de clei, care cădeau singure din pom cînd începeau să se coacă. Le puteam mînca doar cînd erau verzi și acre de-ți făceau gură pungă. Nu înțelegeam de ce nu poate să rodească și el ca lumea. În fiecare an speram că o să-și revină și o să ne trezim și noi cu niște prune gustoase. Nu s-a întîmplat, dar nici nu l-a tăiat nimeni. A rămas zeci de ani un copac de decor.

Așa că, toamna, mergeam cu bunica în piață și ea căuta fructele cele mai bune pentru magiun. Lua cîte o prună din grămadă și o desfăcea ostentativ, în două jumătăți perfecte. Doar dacă sîmburele se dezlipea ușor de pulpă se decidea să le cumpărăm. Apoi se tocmea la preț, și asta nu-mi plăcea deloc. Țăranca ne încărca plasele, după indicațiile bunicii, și ne duceam cu ele în stație, unde așteptam autobuzul ca să ajungem acasă. La fel proceda și cu vinetele, și cu ardeii capia, pe toate le controla așa cum căuta găinile de ouă, pînă găsea legumele de zacuscă cu moliciunea perfectă.
Nu știu de ce, nici una dintre pregătirile conservelor pentru toamnă nu mă fascina ca prepararea magiunului. Într-o oală imensă, care fierbea cîte o zi întreagă la focul de lemne din curte, bunica amesteca din cînd în cînd cu o lingură de lemn. Era serioasă și, dacă mi-ar fi spus cineva că așa se fac vrăjile, aș fi crezut. Clisa roșiatică bolborosea și mirosea înnebunitor. Uneori, îmi dădea să gust și căldura fructelor avea ceva leșinător: un dulce neașezat, ca o promisiune a clătitelor care vor veni.

După ce obținea textura dorită, în ziua următoare lăsa vasul să se răcească. Iar mirosul se insinua în casă și noi toți, învăluiți în parfumul acela zaharisit, ne pregăteam pentru iarnă. Știam și că lumina zilelor de octombrie se va topi la fel ca prunele cărnoase, pînă va deveni un fel de magiun întunecat, și atunci voi sta mai mult în casă.

Poate pentru că gemul de gutui îl pregătea în cantități mult mai mici și n-aveam niciodată mai mult de cîteva borcane, mi se părea o mare delicatesă. Cel de prune umplea cămara, așa că o mai boscorodeam pe bunica că iar a făcut prea mult, dar ea nici nu mă băga în seamă. Bietul de el devenise un fel de Cenușăreasă a conservelor, peste care dădeam, indiferent ce căutam.

Sora bună a gutuilor era conopida din bidoanele cu murături. Îmi băgam mîna în lichidul rece și pescuiam fiecare buchețel alb, pe care îl ronțăiam apoi cu o mare plăcere. Gogoșarii și gogonelele mi s-au părut mereu nesuferite, castraveciorii i-am redescoperit mai tîrziu, și campioni peste ani au rămas cei crocanți, puși în saramură cu crenguțe de vișin și mărar, de mama unei prietene.

Mama continuă să-mi trimită toamna cîteva dulcețuri, pe care le țin în dulapul din bucătărie. Îmi face bine să le știu acolo. Sînt seri în care îmi tai o felie de pîine, pe care îmi întind un strat de unt și puțin gem de prune, și pare că magiunul bunicii nu s-a terminat niciodată și că vom avea provizii și pentru iarna care urmează. În lipsa lui, frigul ar deveni insuportabil.

Mi se întîmplă uneori să cer, cînd merg la restaurant să mănînc, o salată de murături și, dacă primesc niște tristeți în oțet, pe cuvînt că îmi piere tot cheful. Aș șterge aceste rețete de pe fața pămîntului. Venim de departe și papilele noastre gustative au amintiri clare despre puterea acestor mîncăruri. Cîndva, în viața asta, visez că o să mă ocup de niște conserve perfecte. Că o să aranjez pe o poliță niște borcane de magiun, în care au fiert și sîmburi de nucă, pe care o să lipesc cîte o etichetă, și o să mă uit în fiecare zi cît de mult s a mai tulburat apa la murături. Că o să mi tremure sufletul dacă am fiert destul, la „bain-marie“, dulcețurile ca să reziste peste iarnă.

Și, dacă o să mă iau cu altele, ca și pînă acum, și n-o să mă prindă toamna pregătită să-mi fac planuri adevărate, o s-o scot la capăt cu magiunul acela, care încă bolborosește și miroase înnebunitor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.