- argument -

Europa nu înseamnă doar liberă circulaţie, liber schimb şi euro. De multă vreme, cei care construiesc Uniunea Europeană încearcă să-i convingă pe eurosceptici că mai există şi alte valori sau măcar că există un spirit comun european, o cultură împărtăşită de toţi. Cele mai interesante polemici despre Europa sînt tocmai cele legate de acest spirit comun. O fi „conţinut“, sau doar „ambalaj“? Încă nu s-a dat un răspuns definitiv. Dar faptul că numeroşi intelectuali încă sînt preocupaţi de subiect arată că miza e importantă. Încă din 1985, la iniţiativa actriţei Melina Mercouri (pe atunci, ministru al culturii în Grecia) şi a lui Jack Lang s-a instituit un program cu bătaie lungă: capitala culturală europeană. Scopul acestui program este să pună în valoare patrimoniul şi creaţia unui oraş, într-un circuit european mai larg, să evidenţieze diversitatea în unitate. Atena, Florenţa, Amsterdam, Berlin, Paris au fost primele capitale culturale europene. Începînd cu anul 2000, au fost alese nu una, ci două (sau chiar mai multe) capitale culturale europene. Desemnarea oraşului Capitală Culturală Europeană are loc în două etape, una de preselecţie la nivel local, apoi una europeană, în care Parlamentul European decide oraşul care obţine titlul.  

După Marseille 2013, au avut loc dezbateri substanţiale despre rostul capitalelor culturale. Una dintre problemele identificate: dacă programele lansate nu sînt susţinute pe termen lung, atunci efortul organizatoric şi financiar poate produce o pauperizare a mediului artistic. Pe de altă parte, capitala culturală întăreşte birocraţia (locală, naţională, europeană) şi complică existenţa iniţiativelor independente. Apoi, acest imens program promovează, în primul rînd, mainstream-ul cultural, întărind clivajele. În sfîrşit, cu cîteva excepţii, titlul nu garantează un impact real asupra dezvoltării regionale.  

Sibiu 2007 rămîne, în istoria capitalelor culturale, o experienţă pozitivă. Rămîne de văzut ce au învăţat oraşele din România care candidează pentru titlu, în 2021. Deocamdată, cele cîteva oraşe care şi-au declarat intenţia de a candida pentru acest statut nu au programe clare, ci doar nişte cadre generale pe care vor să-şi articuleze acţiunea culturală. Unele dintre oraşele candidate au deja o istorie culturală bogată, altele sprijină cu hotărîre creaţia contemporană sau au resurse importante în domeniul industriilor creative. Concurenţa e mare şi, pînă în 2021, mai sînt multe de făcut. Sigur e că procesul e mai important decît succesul.

Ilustraţie realizată de Ion BARBU