„Principiul Xerox“ – interviu cu prof. dr. Mircea DUMITRU, ministrul Educaţiei

Publicat în Dilema Veche nr. 669 din 15-21 decembrie 2016
„Principiul Xerox“ – interviu cu prof  dr  Mircea DUMITRU, ministrul Educaţiei jpeg

Ați spus, în mai multe intervenții publice, că plagiatul e un fenomen complicat în România și nu se rezumă la cazurile de politicieni care au atras atenția publicului. Cît de complicat e fenomenul?

Aici putem vorbi despre mai multe perspective sau, dacă vreți, mai multe dimensiuni. Astăzi vedem împreună vîrful unui aisberg care s-a putut, din păcate, construi în timp. Sînt vizibile aceste persoane publice care atrag atenția, dar problema plagiatului nu se rezumă la ele. Dacă vă veți uita pe site-ul CNATDCU, veți putea observa și alte nume, mai puțin sonore, care au intrat în atenția comisiilor de specialitate, pentru că asupra lor planează suspiciuni de plagiat. Apoi, ce s-a discutat mai puțin este responsabilitatea coordonatorului de doctorat, în relația pe care și-o construiește cu doctorandul său. Să nu uităm, în munca lui de cercetare, studentul doctorand este ghidat de un profesor coordonator, care îl ajută, îl orientează, îl consiliază. Cît de complex este acest fenomen? Dacă discutăm despre plagiat, clar nu putem exclude din discuție școlile doctorale și efortul pe care trebuie să îl facă pentru apărarea unor principii. Se vorbește în spațiul public despre o luptă împotriva imposturii care trebuie dusă de la individ la instituție.

În școală, elevii sînt învățați să preia (de pe Internet, din cărți etc.) și să reproducă informații, dar nu prea sînt învățați cum să fie creativi, cum să folosească acele informații. Într-o formă sau alta, sînt învățați să copieze. Oare nu aici stau începuturile plagiatului?

Putem discuta, desigur, despre valorile pe care școala, în întregul ei, le promovează. Apoi, despre cum este pregătită, astăzi, școala noastră să răspundă acestei dinamici sociale largi, dar, mai ales, nevoilor elevilor de astăzi. Care se simt, pe bună dreptate, prinși într-un fel de a învăța vetust, învechit. Nu vreau să generalizez, pentru că știu că sînt și situații în care profesorii fac eforturi reale, dar sînt semnale care vin din partea elevilor, a părinților și, la fel de relevant, din aceste testări internaționale. Care vorbesc despre ce ne lipsește, adică ce trebuie să îmbunătățim. Eu sînt profesor și am învățat, în toți acești ani de interacțiune cu studenții mei, că esențială în tot acest proces de învățare este activitatea profesorilor și că tinerii pot îmbrățișa sau, din contra, respinge informația. Această atitudine este condiționată de modul în care mentorul, profesorul reușește să transmită informația, să valorifice cunoașterea.

Evaluările naționale și bacalaureatul pun presiune pe elevi, părinți și profesori. Așa încît, pentru a avea rezultate, se recurge la o metodă veche: elevilor li se predau (la unele materii) comentarii și analize gata făcute, pe care trebuie să le memoreze și să le reproducă la examen. Mai sînt relevante evaluările, în acest context?

Nici nu încape discuție, practica aceasta, a reproducerii de texte învățate pe de rost sau, și mai rău, dictate la clasă, este extrem de nocivă pentru elevi. Nu stimulează gîndirea critică, creativitatea, un fel adecvat de a aborda nu doar situațiile legate de învățare sau școală, ci, în plan mai larg, de viață. Cum vrem să creștem tineri independenți, cu opinii, capabili să își caute propriile argumente și să accepte altele, dacă noi nu facem decît să cultivăm mimetismul de la cele mai mici vîrste? Acum, dacă ne gîndim și la relevanța acestor evaluări de care vorbeam mai devreme, cred că e cazul să aducem în discuție și standardizarea acestor eva-luări. Este un subiect ușor sensibil pentru mediul preuniversitar, dar cred că trebuie să ne preocupe și acest aspect pe care, ați văzut, și experții în educație îl aduc în discuție. Anume, existența unei baterii ample de subiecte elaborate standardizat, pe niveluri de dificultate, spre exemplu, cu grade diferite de complexitate. Apoi, putem vorbi despre subiecte corelate cu evaluările internaționale pentru că, într-o anumită măsură, evaluările internaționale urmăresc niște obiective care, din păcate, nu se regăsesc, neapărat, în testele noastre. Discuția este extrem de complexă…

Dacă – așa cum arată unele estimări – există cîteva mii de teze de doctorat plagiate, cum se poate rezolva această problemă? Se pot retrage mii de titluri de doctor? Pot fi analizate (de către cine?) mii de teze?

Eu nu aș putea vorbi, în acest moment, de mii de teze, pentru că nu am această estimare și nu știu dacă o are cineva. Sau, dacă are o analiză în acest sens, poate să o facă publică. Reiau ideea de mai sus, referitoare la responsabilitatea școlilor doctorale de a impune, în primul rînd, criterii clare de respectare a eticii în cercetare. Rămîn convins că o astfel de responsabilitate este, mai mult decît altele, a profesorilor și a școlilor doctorale.

Apoi intervine CNATDCU, prin comisiile sale, să sancționeze abaterile de la aceste principii. Mecanismul prin care se analizează suspiciunile de plagiat este acela că oricine poate depune o sesizare la CNATDCU, însoțită de dovezi. Mai departe, comisiile de specialitate analizează și se pronunță.

Ce se poate face pentru ca, măcar de acum înainte, fenomenul plagiatului să fie ținut sub control? Soft-uri antiplagiat? Modificări legislative sau de proceduri/comisii? Ce tip de măsuri sînt necesare?

Filozoful american Fred Dretske propunea „principiul Xerox“ pentru a defini fluxul informațional. Ce spune el este că avem nevoie de toată informația asociată unui mesaj, cu acuratețe, pentru a avea o comunicare completă, cu sens. Dar să nu confundăm informația cu înțelesul sau cunoașterea. Ei, bine, ce se întîmplă la noi e că nu aplicăm acest principiu „Xerox“ la informația pură, ci la ceea ce credem că ar fi cunoașterea. Iar a dobîndi cunoaștere e un proces complex care își are sursa în informație, dar nu își poate găsi întemeierea în copiatul ei mimetic.

Ca să vă răspund la întrebare, cred că, în primul rînd, avem nevoie de o schimbare de mentalitate cu privire la valorile noastre, ale comunității academice. Nici un program antiplagiat, lege sau comisie nu pot face ceea ce trebuie să facem noi, în comunitatea noastră. Faptul că problema plagiatului a ajuns atît de sus pe agenda publică ajută, acum cîțiva ani nu se discuta despre copiat, despre combinațiile CTRL+C și CTRL+V de pe tastatură. Rămîn consecvent ideii că universitatea trebuie să își asume responsabilitatea deciziilor sale, în echilibru cu autonomia universitară. Din păcate, însă, multe dintre instituțiile academice nu sînt, în acest moment, suficient de puternice pentru a gestiona și aceste lucruri. De aceea e nevoie de acest mecanism pe care îl gestionează CNATDCU. Iar speranța mea e că evaluarea școlilor doctorale, pe care am introdus-o în modificările la legea Educației, va reprezenta un pas important în procesul acesta mai larg de recredibilizare a cercetării și, implicit, a mediului universitar.

O bună parte a opiniei publice nu pare sensibilă la chestiunea plagiatului, nu îl asimilează cu un furt. Cum vă explicați?

Din păcate, am văzut că nu e sensibilă nici la furtul propriu-zis. Nu îmi propun să fiu dramatic, dar poate că în acești ani ni s-au amputat, cu sau fără știința noastră, unele simțuri. Cred însă că trebuie să fim cu adevărat vigilenți la respectarea principiilor, a regulilor care animă comunitatea academică.

a consemnat Mircea VASILESCU

Foto: E. Enea

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.