Povești la gura străzii

Bogdan MUNTEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 777 din 10-16 ianuarie 2019
Povești la gura străzii jpeg

Cine l-a furat pe Iisus? 

În preajma sărbătorilor, în piațeta din cartier apare un staul. În iesle e un prunc – Pruncul, în preajma lui, părinții și magii. Oamenii se apropie de staul cu smerenie, scot mîinile din buzunare, își freacă palmele, fac cîteva cruci, trag copiii după ei, hai, nu-ți fie frică, vino mai în față, pune mînuța pe Domnul. Cei ascultători sînt mîngîiați pe creștet, cei îndărătnici sînt apostrofați, uneori amenințați, nu-ți mai și nu te mai. Pînă la urmă, se supun toți. Și așa.

E dimineață. Ies de la căldurică, cu gîndul la o cafea. În piațetă nu e decît un bătrîn, îl văd din depărtare, se sprijină de unul din stîlpii staulului, ca și cînd ar vrea să intre mai bine în film. Mă observă, îmi iese imediat în întîmpinare. Uite-l, accelerează fragil, alunecă, își pierde un pic echilibrul, se-adună, se-avîntă iar. Uite-l, uite-l, e la cîțiva pași de mine, încetinesc, ce-i, ce vrea? Îl scanez – e roșu și agitat. Mă opresc. A dispărut, gîfîie moșul, hai repede! Cine, unde, bîigui. Mă apucă de mînă, mă trage după el. Acolo, zice și arată spre staul. Acolo, hai, hai odată! Grăbesc pasul, ajungem. Ce-i, spun, ce s-a-ntîmplat? Își face cruce, mă ceartă, cum ce, cum ce, ești orb?! A dispărut! L-a furat!!! Mă uit mai bine. Da, mă, a dispărut, ieslea e goală! Moșul e tot mai agitat, mă apucă iar de mînă, mă zgîlțîie, strigă, ce fel de creștini sîntem noi, mă, ce neam îi ăsta, de hoți, mă, de hoți, Dumnezeii mamii lor! Habar n am ce să-i spun, nu-mi trec prin cap decît tîmpenii, gen lasă, tataie, că sigur or să aducă altul în loc, sau poate o să se ntîm-ple o minune, mai știi? Mă pomenesc vorbind. Eu mă duc la o cafea, zic. Bătrînul se potolește. Vin și io, spune. Se uită la mine, apoi la ieslea goală, un pic mai mult, de parcă ar aștepta o binecuvîntare. Își pune căciula, își trece palma peste ochiul stîng, apoi peste cel drept, și spune: iartă-ne, Doamne, că nu știm ce facem.
Zîmbim, n-avem curaj să rîdem.

Pornim. Încetișor, că alunecă.

Kalașnikov

L-au trimis pe unul să colinde birourile și să împartă globuri. Din partea firmei. E fain tipul – genul care pare pregătit să rîdă în orice moment. Cu sau fără motiv. Un Kalașnikov al rîsului. Dacă rîzi cu el, îți dă bezele. Te bate pe umăr. Te trage de urechi. Te prinde amical de cur. Dacă nu rîzi, te ceartă. Că de ce nu rîzi. Hai, rîzi un pic, că altfel ne supărăm. Spune, vrei să ne supărăm? Hai, mă! Așa, frumosule, bravo, vezi că poți?

Intră vijelios în birou, cu Kalașnikovul după el. Trrrrrrrr, globuuuri, v-am adus globuuuri, trrrrrrrrr! Ne ridicăm nasurile din monitoare, întindem mîinile ca niște somnambuli, luăm globurile, le punem pe unde apucăm, mersi, ’bători fericite, ne băgăm nasurile în monitoare, scuze, avem treabă, multă treabă. Amuțim. Meseriașul e tot acolo. Zîmbește cu toți dinții, guys, nu fiți nașpeți, zice, știți ce vreau s-aud! Da, știm. Ne chinuim, behăim, chițăim. Bravo, așa ne vrea! Trrrrrrrrr, trrrrrrrrrr!

Altfel, m-am întîlnit o dată din întîmplare cu tipu’ ăsta în oraș. Uite, ceva bun, că-mi ești simpatic, a spus și m-a prins de obraz. Am primit. Am rîs de m-am spart. Rîzi, mă, ce dracu’, i-am zis. Scoate Kalașnikovu’! S-a uitat lung la mine. Sau, mai degrabă, prin mine. Mi s-a părut că plîngea.

Deschide ușa, creștine!

Textul merge, sînt mulţumit, ia să mai comand o… Zbang! Uşa cafenelei se trînteşte, clopoţei, surle, tobe, strigăte, deschide uşa, creştine, că venim din nou la tine, mă prefac că lucrez, clic, clic, clic, umbla-n sus şi umbla-n jos, umbla-n jos şi umbla-n sus, fac semn că n-am, n-am, da’ chiar n-am! Uite-i pe ăștia, cu poza Pruncului lipită-n piept, agitînd PET-uri pline cu Iorga, uite şi-un Enescu, doi, mila Domnului să fie, tuturor cu bucurie, n-am, mă, lăsați-mă! Vlăjganii mă-mpresoară, îmi vîră PET-urile sub nas din toate direcțiile, cete de îngeri coboară, staulul de-l înconjoară, băi, chiar mi-e frică de malacii ăştia, n-am decît una de o sută, doar n-o să-mi bag mîinile-n sticlele lor după rest, ce naiba!

Bing! – scot cîteva ţigări şi le distribui în PET-uri. Magii ies pufăind.

Pe ureche

M-a sunat un prieten de departe. Să mă duc să mă întîlnesc cu soră-sa, o să-mi dea o chestie din partea lui. Așa, de sărbători. Ce tare, am zis și m-am bucurat, fii atent, mă, că n-a uitat ăsta de mine. După care m-am gîndit c-ar trebui să fiu gigel și să-i trimit și eu ceva. Tot așa, de sărbători.

Peste vreo două ore am intrat în cafeneaua în care obișnuiam să pierd vremea cu amicul înainte de-a se muta din Timișoara. Ca să-mi ridic cadoul. Am înlemnit în prag. Apoi am luat viteză și-am sărit în brațele prietenului.

De emoție, l-am pupat pe ureche.

Moș Crăciun fumează Kent

Îmi cumpăr țigări, pun pachetul într un buzunar de la geacă, după un minut, două, vreau să-mi aprind o țigară, caut pachetul, nu-i! Caut în celălalt buzunar, nu i! Mă opresc, caut în rucsac, știu că nu l-am pus acolo, dar caut cum caută fumătorii. Peste tot. Revin la buzunare, nimic. E clar, o fi căzut, la naiba, trebuie să mă întorc la magazin să-mi iau altul. Stînga-mprejur, hai. Văd un Moș Crăciun, vine spre mine din direcția opusă. Primul Moș de anul ăsta, îmi spun. Da’ nu-i cam tinerel? În sfîrșit, să fie sănătos, fiecare cu ale lui. Mai fac cîțiva pași și mi se luminează fața: pachetul meu de Kent e pe trotuar. Apoi, un gînd: bă, dacă fumează și Moș Crăciun? Dacă-l agață înaintea mea? Bag într-a treia, apoi într-a patra, cu ochii cînd pe pachet, cînd pe Santa. Alunec un pic, mă dezechilibrez, îmi dau seama că Moșu’ e mai tînăr și mai sprinten decît mine, îmi dau seama că o să pierd cursa, cu toate astea îmi fac speranțe, poate n-o să-l obser… Poing! Moșul lovește pachetul de țigări cu șpițul, se holbează, oare în ce-a dat? Vede, se luminează. Prea tîrziu, șutul a fost puternic, pachetul vine spre mine ca un puc, mă aplec, îl culeg, acum am timp berechet. Ajunge și Santa, se oprește în fața mea, e ușor încruntat. Ăă, e-al meu, spun, l-am cumpărat adineauri de la magazin, mi-a căzut din buzunar, m-am întors să…

Mă lași? Mi-a căzut mie din sac, na! Ce zici de asta? Am tăcut. Nu știam ce să mai zic, asta era prima mea discuție cu Moș Crăciun. Bunicu’ nu vorbea aproape deloc.

I-am dat omului pachetul de Kent. L a desfăcut, a scos patru, cinci, poate șase țigări și mi l-a dat înapoi.

Bun așa? a spus. Am dat din cap.

Din întîi mă las de fumat, a zis. Și eu, am spus.

Sigur? a zis și mi-a făcut cu ochiul. Da, am spus.

Însuflețit și, totuși, nesigur, așa cum răspundeam de fiecare dată cînd mă întreba moșu-meu ceva.

Unde dragoste nu e, nimic nu e

Folkistul orașului cîntă la un colț de stradă. Peste drum de el, doi amărîți, un el și o ea. Stau așezați pe niște trepte, înfofoliți în pături. Folkistul cîntă unde dragoste nu e, nimic nu e. Amărîtul îi cîntă amărîtei unde dragoste nu e, nimic nu e. Dă s-o ia în brațe, ea îl împinge ușor, își scoate căciula, i-o aruncă-n nas. Cu toată dragostea din lume.

Bătrînul folkist primește un leu, se-nclină, continuă, nici soare nu-i, nici viață nu-i. 

Bogdan Munteanu este scriitor. 

Foto: Florin Lăzărescu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.