În Dobrogea

În zona în care a construit parcul eolian Fîntînele-Cogealac, Grupul CEZ România a ajutat comunităţile locale să-şi rezolve problemele de infrastructură, sănătate, educaţie. Cele două comune implicate, Grădina şi Fîntînele, au o poveste similară: reînfiinţate în 2005, a trebuit să ia totul de la început: „Grădina a fost comună pînă în 1968, cînd a fost desfiinţată. În 2005, s-a făcut referendum şi ne-am reorganizat drept comună. De atunci am început reconstrucţia, căci se distrusese totul. Căminul din Cheia (unul dintre sate) fusese distrus de tot, cel din Grădina era pe cale să se dărîme, gardurile toate erau deteriorate, şcolile ca vai de capul lor, totul într-o stare jalnică“ – povesteşte Gabriela Iacobici, primarul comunei Grădina, judeţul Constanţa. 

Povestea Grădinei seamănă cu cea a comunei Fîntînele, tot din judeţul Constanţa, relatată de primarul Gheorghe Popescu: „Este o comună foarte veche, atestată istoric din secolul II Î.Hr. A avut o importanţă  mare în dezvoltarea cetăţii Histria, fiindcă aceasta se alimenta cu apă din Fîntînele. Romanii au construit două apeducte care duceau apa potabilă din Fîntînele către Histria. 

Populaţia e alcătuită numai din români, veniţi din Argeş şi din Oltenia. În 1940 s-a făcut schimbul de populaţie cu Bulgaria. Aici erau bulgari. La înţelegerea dintre cele două guverne, român şi bulgar, a fost o refugiere înaintea frontului – populaţii din Argeş, din Oltenia, s-au dus în Bulgaria şi au construit sate, comune, după care s-a făcut schimbul cu populaţia bulgară care era stabilită în Dobrogea, aici.

Am devenit comună independentă în 2005 – pînă atunci ţineam de Cogealac.“

Şi doamna Iacobici vorbeşte despre vechimea comunei ei şi de vestigii arheologice: „La capitolul arheologie, s-au descoperit în localitatea Cheia aşezări din neolitic şi paleolitic, obiecte din perioada aceea, inestimabil de valoroase.“

„Parcul eolian s-a făcut pe criterii meteorologice: sîntem aşezaţi la confluenţa mai multor vînturi“, povesteşte Gheorghe Popescu. „Centrala a fost construită pe domeniile oamenilor, nu pe pămîntul Primăriei. Grupul CEZ le plăteşte chirie: 3000 de euro pe an, pe aproximativ 1500 de metri pătraţi pe care i-au închiriat.“

Povestea primarului continuă: „Lucrările la parcul eolian au început în 2007. Atunci Fîntînele era într-o stare deplorabilă, instalaţia de apă era făcută de fostul CAP din anii ’60, şi străzile erau jalnice. Odată cu parcul eolian, cei din Grupul CEZ au venit cu sprijin pentru dezvoltarea comunităţii. Au început cu apa potabilă – reţea nouă în toată comuna, un bazin colector. Apoi au dotat grădiniţa, au dotat şcoala cu aparatură, scaune, măsuţe şi tot ce trebuie. Au pictat biserica pe interior, au amenajat-o. (Biserica e veche de 150 de ani.) Au construit o piaţă agroalimentară modernă şi spaţioasă. Au contribuit la canalizare şi la reţeaua de gaze, cu 40% din proiect. Au sponsorizat echipa de fotbal – care e în liga a cincea. Au organizat tabere pentru copiii care învăţau bine. Au dat de lucru multor localnici, mai ales în perioada construcţiei centralei.“

De ce a făcut Grupul CEZ toate acestea, pe lîngă parcul eolian propriu-zis? După primarul din Fîntînele, „explicaţia e una simplă: nu poţi să dezvolţi un parc eolian de 1 miliard de euro şi comunitatea să arate jalnic, nu? E un semn de civilizaţie şi că cei care au venit îşi doresc o lume civilizată.“ 

Acelaşi lucru s-a întîmplat şi la Grădina. Doamna Iacobici enumeră toate realizările cu exactitate: „Grupul CEZ a făcut proiecte importante. Un loc de joacă la grădiniţă. Perdele forestiere din 2400 de nuci şi de tei. Au cofinanţat baza sportivă. Ne-au luat maşină de poliţie Duster, cu echipamentul adecvat. Au mai făcut un proiect pentru managementul deşeurilor. 

În 2013, ne-au construit această grădiniţă de care chiar duceam lipsă, copiii stînd, pînă atunci, într-o incintă improvizată în curtea şcolii. Inaugurarea am făcut-o în luna septembrie, chiar la începutul anului şcolar, cu un spectacol.“

Lista dnei primar continuă. Grupul CEZ apare ca un Moş Crăciun comunitar: „Anul acesta, în 2014, ne-au acordat 100.000 de lei, din care am cheltuit doar 30.000 de lei pe pachete pentru familiile defavorizate, şi 12.000 de lei – la tabăra pentru copii. Din diferenţa de bani urmează să facem uniforme şcolare şi pachete de Moş Nicolae şi de Crăciun.“

La întrebarea de ce au făcut toate acestea, şi dna Iacobici are un răspuns concis: „Le-am cerut sprijinul şi dumnealor ne-au ajutat.“ 

Despre oamenii din comună, dna Iacobici spune că: „Majoritatea sînt de nivel mediu. Nu avem oameni cu ajutor social – doar două persoane, şi acelea femei în vîrstă. Au toţi casele lor, cîteva hectare în proprietate, cultivă cereale, au păsări, porci, cîte o vacă. Avem cîteva familii, cam 100 de persoane, plecate în Spania şi Italia. Nu avem industrie locală. În schimb, sîntem înzestraţi cu o zonă foarte frumoasă, numită Cheile Dobrogei – dacă aţi auzit de ea, este şi rezervaţie naturală. Unică în ţară, cu plante pe cale de dispariţie, animale la fel: broasca ţestoasă de Dobrogea, şopîrle, chiar şi vipera de stepă, uliul.“ 

Şi Gheorghe Popescu încearcă un portret al locuitorilor din Fîntînele: „Oamenii de aici sînt peste medie ca nivel de cultură şi civilizaţie. Cei mai mulţi se ocupă de agricultură – pămîntul se lucrează organizat, sînt două societăţi care înglobează aproximativ 80% din totalul arabil al comunei. Se cultivă grîu, porumb, floarea-soarelui, rapiţă – societăţile sînt bine puse la punct, dotate din punct de vedere tehnic. Ceilalţi 20% sînt crescători de animale. Se cresc oi şi vaci.“

În Mehedinţi

Satul Cireşu, din judeţul Mehedinţi, este unul dintre cele în care a ajuns Caravana cu Poveşti, unul dintre proiectele educaţionale ale Grupului CEZ, în colaborare cu Fundaţia Vasiliada din Craiova. Caravana merge şi îşi spune poveştile în zece comunităţi din Dolj şi Mehedinţi, alese pe următoarele criterii: rata săraciei/şomajului foarte ridicată, rata abandonului şcolar ridicată, procentul mare al populaţiei adulte plecate la muncă în străinătate, precum şi rata relativ crescută, în unele comunităţi, a populaţiei de etnie romă. Activităţile sînt structurate în aşa fel încît să le dezvolte copiilor abilităţi practice, interesul faţă de lectură, creativitatea. Scopul poveştilor vizionate (copiilor le sînt proiectate filme după poveşti) este stabilirea unor valori precum prietenie, compasiune, atitudini potrivite la şcoală şi în societate. Un alt scop este să-i ajute pe copiii din familii defavorizate să nu renunţe la şcoală, în zone unde rata abandonului şcolar este îngrijorătoare. 

Dragoş Nicolae, directorul şcolii din comuna Cireşu, relatează despre situaţia copiilor din comuna sa: „Majoritatea locuitorilor sînt trecuţi de 60 de ani, pensionari. Familii de tineri sînt puţine. Cei mai mulţi sînt plecaţi în oraşele vecine, Orşova, Drobeta-Turnu Severin, şi nu s-au mai întors. Sînt doar cîteva familii de tineri care se ocupă cu creşterea animalelor, cu agricultura, dar au situaţii materiale slabe. Majoritatea copiilor provin din aceste familii.“

Despre şcoala din comună aflăm că „are un local construit în 1974, cu trei niveluri. La timpul respectiv aveam peste 200 de elevi, acum avem 50. În vară am avut o reabilitare interioară, trebuie să mai facem una exterioară. În general, se prezintă bine. Avem şi internat, în fosta şcoală. Pentru că o frecventează şi elevi din sate care nu aparţin de comuna noastră, şi aceştia locuiesc la internat. Şcoala noastră este sponsorizată de o şcoală din Suedia, de peste 20 de ani. În Suedia, fiecare elev are un corespondent, pentru că sîntem înfrăţiţi cu localitatea Fageras de acolo. O familie de profesori din Fageras au vizitat România acum 20 de ani şi atunci s-a format legătura între şcoala noastră şi a lor. 

Elevii noştri servesc o masă caldă la cantina internatului, şi pot locui chiar toţi în perioada de iarnă la internat. Copiii preferă să locuiască acolo din cauza distanţelor mari de şcoală. Pe perioada de iarnă stau chiar şi cîte o lună. Drumurile sînt proaste, deja la prima zăpadă mijloacele de transport nu mai pot circula.“ 

Dl Nicolae povesteşte, apoi, despre ajutorul oferit de Grupul CEZ: „Întîi am luat legătura cu Fundaţia Vasiliada din Craiova. Ei sînt sponsorizaţi de Grupul CEZ. Au venit la noi cu Caravana cu Poveşti. Le-au prezentat copiilor diverse activităţi, filme. Cu ocazia zilei de 1 iunie au venit şi reprezentanţii CEZ. De atunci, văzînd situaţia grea a copiilor, pe lîngă premiile acordate acestora, au luat hotărîrea să sponsorizeze şi două fete bune la învăţătură pe perioada liceului.“

Astfel, şcoala din comuna Cireşu, chiar dacă nu e încă precum suratele ei din Suedia (unde totul e digitalizat şi gratuit, inclusiv mesele pentru copii şi profesori, precum şi transportul spre şcoală), poate să le garanteze elevilor ei măcar frecventarea cursurilor. Ceea ce nu-i puţin.