Într-una din cărţile sale traduse şi în româneşte, controversatul Slavoj Zizek, sociolog şi filozof post-lacanian, consideră că spectrul ameninţării totalitare supravieţuieşte azi în trei forme: fundamentalismul etnico-religios, populismul noii drepte occidentale şi, mai ales, digitalizarea vieţii cotidiene, urmărirea continuă a tuturor de către toţi - situaţie faţă de care "vechiul stat poliţienesc va părea o joacă de copii".În ceea ce ne priveşte, toate trei ameninţările ni se par, încă, suficient de îndepărtate. Formele de supravieţuire ale comunismului totalitar par de regăsit mai ales la nivelul gîndirii de grup, al anumitor reflexe condiţionate, al refuzului unui anume tip de memorie. Sau, de ce nu, în două sechele destul de vizibile atunci cînd, periodic, trebuie să ne alegem reprezentanţii: apatia şi lipsa de alternativă. Acelaşi Zizek vede în apatia estică o indiferenţă profundă faţă de politic, iar în lipsa de alternativă, un reflex al uniformităţii lumii în care trăim, o "retragere a antagonismului care traversează corpul social", atunci cînd societatea mai e privită ca totalitate.La jumătatea lunii trecute, am asistat la o masă rotundă despre "condiţia postcomunistă", organizată de Institutul Cultural Român de la Paris, la care au participat mai mulţi intelectuali din România şi Franţa. Discursurile lor au fost punctul de plecare al dosarului de faţă. (S. S.)