Fie că donează recurent pentru un ONG, ocazional prin SMS sau de sărbători la biserică, donatorii români aşteaptă, în schimb, doar ca banii să fie folosiţi pentru cauza care le-a fost prezentată. Şi, eventual, un mulţumesc.

● Felix PĂTRĂŞCANU

CEO-ul companiei de curierat FAN Courier este donator de mulţi ani, chiar dacă pînă de curînd nu a vorbit public despre asta. „Iniţial şi eu, ca şi foarte mulţi români, aveam impresia că atunci cînd faci bine nu e bine să spui lucrul ăsta, să te afişezi“, spune Pătrăşcanu. „Mi-am dat seama că e greşit felul nostru de a gîndi. Am ajutat foarte multe persoane, compania noastră a ajutat şi ea multe persoane cu probleme, lucruri pe care credeam noi că e bine să le ţinem sub tăcere. Nu, nu e bine deloc să se întîmple lucrul ăsta, mi-am dat seama ulterior. Mecenatul face parte dintr-o societate care a ajuns la un anumit nivel de dezvoltare. Şi lucrurile acestea trebuie spuse, trebuie aflate de cît mai mulţi oameni, pentru că uneori, cu bani puţini, poţi să deschizi foarte multe zăgazuri. E incredibil cîţi bani alocaţi de la guvern nu ajung unde trebuie şi nu realizează absolut nimic, de cele mai multe ori, iar sume mult mai mici pot rezolva o grămadă de probleme sau pot deschide drumuri pentru oameni care nu se pot ajuta singuri. Sfatul meu pentru cei care se implică e să nu ascundem lucrurile bune pe care le facem, pentru că astfel le vom da un impuls şi celor din jurul nostru să facă la fel.“

● Răzvan OLTEAN

Angajat al unei multinaţionale, JTI, şi membru în Cercul de Donatori (TFN România), Răzvan Oltean a donat prima dată redirecţionînd 2% din impozit către o cauză. Aşa şi-a dat seama că poate dona constant şi că banii lui, alături de ai altora, pot face o diferenţă. Acum donează direct din buzunar şi preferă să o facă pentru copii şi, în special, pentru educaţie, deoarece „starea în care noi ca societate ne aflăm, degradată şi degradantă, se datorează în principal degradării sistemului educaţional şi probabil că rezolvarea oricăror probleme pe care le-am avea noi astăzi, înaintea infrastructurii sau a economiei, vizează educaţia ca fiind cea mai importantă şi cea care ne-ar putea salva.“ A doua cauză care îl mobilizează sînt vîrstnicii şi spune că, dacă ar cîştiga la Loto, ar construi un centru rezidenţial pentru bătrîni. Pasul următor este să nu mai dea doar bani, ci să se şi implice personal. „Abia atunci poţi spune că eşti un bun donator, cînd nu mai dai doar bani, ci şi energie şi timp.“

● Flavia PREDA

ONG-istă dedicată (lucrează de mulţi ani la CeRe), este la rîndul ei donatoare pentru că, în primul rînd, înţelege cît de greu este pentru o organizaţie cu o cauză dificil de explicat (cum e cea de advocacy a CeRe) să strîngă fonduri de la oameni obişnuiţi. Preda donează la Save the Dogs Romania: „Nu am donat impulsiv. Îi urmăresc în permanenţă pe Facebook, le accesez site-ul, comunic mai departe către oamenii din jurul meu, despre activităţile lor. Anul trecut, prin toamnă, m-am urcat în maşină şi m-am dus într-un weekend la Cernavodă, să văd eu însămi cum arată adăposturile de căţei, măgăruşi şi cai. Am fost impresionată peste măsură. Am căpătat atît de multă încredere în ce face organizaţia, încît am devenit donator de cursă lungă.“ Preda ţine să specifice că nu a fost doar cauza, adică salvarea unor animăluţe fără apărare. Angajamentul ei a venit mai ales din „profesionalismul cu care ei lucrează, de îndîrjirea cu care încearcă să schimbe mentalităţi şi să responsabilizeze autorităţi locale.“  

● Anemari NECŞULESCU

„De peste zece ani sînt ONGistă. Dincolo de fişa postului, am fost mereu atrasă de cazurile disperate, cele care de obicei se izbesc de nu se poate. Voluntariez de ani buni în zona sănătăţii, cancerul/leucemia/autismul fiind ariile mele de intervenţie. Mai apoi, am început să voluntariez şi în zona copiilor instituţionalizaţi, militînd pentru drepturile acestora. De donat, am donat bani, timp, expertiză şi bunuri. Am donat mereu, de Crăciun şi de Paşti, cadouri copiilor orfani. Am ales nume dintr-o listă, am cumpărat cu drag obiecte, sperînd, cu inima strînsă, că de ele se vor bucura destinatarii. Am dus hrană neprocesată familiilor nevoiaşe, am donat bani cauzelor medicale disperate. Fiul meu şi-a donat cele mai bune jucării unui Centru de zi pentru copii cu dizabilităţi din sectorul 3. Acum doi ani, de Crăciun, familia Crăciun, cu trei copii minori, a avut acoperiş deasupra capului deoarece eu am mobilizat toate resursele posibile pentru refacerea casei lor arse la început de septembrie. Uneori, mă simt şi eu inutilă, slabă, ineficientă, simt că truda mea nu este măsurabilă, că schimbarea se va produce într-o zi, dar nimeni nu ştie să-mi spună care va fi exact ziua aceea. În astfel de momente, mă uit la ce pot eu, împreună cu familia şi prietenii mei, să fac astăzi.“  

● Radu COCEAN

Lector universitar la Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cocean este la prima sa experienţă de donator: la sfîrşitul lui 2013, a devenit Donator de Viitor pentru un copil sprijinit de World Vision România. Donează 68 de lei pe lună pentru ca un copil dintr-o comunitate săracă să aibă ghete şi caiete, dar şi dispensar şi şcoală în care nu plouă. „Simt că fac ceva pentru sufletul meu, în primul rînd“, spune Cocean despre ce îl motivează să doneze. „Poate că e un motiv şi un pic egoist, dar cred că nu ar trebui să fie toată viaţa doar o fugă după bunuri materiale şi succes, şi reuşită, ci e nevoie şi de altceva.“ A ales programul World Vision pentru că vrea să îmbunătăţească nu doar viaţa unei persoane, ci pe cea a unei comunităţi întregi şi asta i se pare că va avea impact asupra tuturor copiilor. Un donator bun este un donator constant şi, mai ales, care nu e singur: „Fiecare persoană care donează trebuie să popularizeze cauza, nu din raţiuni de laudă, ci din raţiuni de sugerare şi altora că există nişte satisfacţii personale.“

● Andrei ARONEŢ

PR-ist în Cluj la agenţia PR & More, este preocupat în egală măsură de cauza unei organizaţii şi de modul în care organizaţia îşi arată transparenţa cheltuirii fondurilor. Una nu funcţionează fără cealaltă. Donează pentru că „nu mai putem aştepta să vină nimeni să ne salveze.“ O organizaţie în care crede îl face întotdeauna să le vorbească şi prietenilor despre cauza ei, despre faptul că donează, cît şi cum, în speranţa că îi va atrage să facă acelaşi lucru. Singurele lui experienţe neplăcute cu donatul sînt cînd i se cer bani pe stradă şi descoperă cu surprindere că „oamenii aceia nu pot răspunde la întrebări elementare despre organizaţie.“  

pagină realizată de Georgiana ILIE