Portofelul portocaliu

Andrew DAVIDSON-NOVOSIVSCHEI
Publicat în Dilema Veche nr. 856 din 3 - 9 septembrie 2020
Portofelul portocaliu jpeg

Ca în cazul altora, primul meu contact cu cărțile a fost înainte să am amintiri. Adică am văzut cărțile pe care le-am băgat în gură și pe care le-am ronțăit, dar nu-mi amintesc de nici o carte de atunci. Sîntem trei frați, fratele meu mai mare, sora mai mică și eu. Iar părinții ne citeau înaintea somnului. De obicei se întîmpla asta la demisol, într-o cameră pe care o împărțeam cu fratele meu, ascultam povestioare și poezii. Sora mea avea camera la parter și aproape întotdeauna adormea cînd povestea se apropia de sfîrșit. După o vreme, fratele meu și cu mine ne-am supărat, presupunînd că se prefăcea că doarme, ca să nu urce pe scări, ci să fie cărată la ea în pat. Jur că i-am văzut un zîmbet cînd tatăl meu a luat-o în brațe și a ieșit din cameră. La fel ca alții, nu i-am vrut păcăliți pe părinți de nimeni altcineva, în afară de mine.

Am învățat să citesc la școala generală de stat „Hermosa Vista” din Mesa, Arizona, cînd aveam 5-6 ani. La școală eram înconjurați din trei părți de case și de o livadă de portocali, în alta. Vara mergeam cu prietenii și frații la biblioteca municipală. Aveam curiozități de cînd mă știam – se numărau printre ele furtunile, cîinii, baseball-ul, monștrii și planetele – și am avut ce citi despre toate, la bibliotecă, între șapte și zece ani. Iar oamenii de acolo interacționau altfel cu mine. La bibliotecă singura valută era apartenența la comunitate, adică să trăiești acolo. Eram mic, dar mi se părea că mă tratau ca și cum aș fi fost mare. Hoinăream printre rafturi și dacă cineva mă întreba ceva, era ca să mă ajute să găsesc o carte, nu ca să mă oprească și să mă trimită la mama, la tata sau la cine avea portofelul. Dar aveam și eu un portofel. Era portocaliu. Țineam acolo 50 de cenți și permisul de bibliotecă. Mă înțelegeam din ce în ce mai bine cu cărțile pe care le citeam. Am învățat numele unor nori, biografia lui Jackie Robinson și Babe Ruth, iar din clasa a V-a am început să scormonesc după cărți nu doar pentru informații, dar și ca să mă leg emoțional de povești, de lumea unor cărți. Prin gimnaziu și liceu citeam multă fantasy și SF.

Dar între lumea despre care citeam și cea din fața mea, în Arizona, trăiam o disonanță semnificativă. Mai tîrziu aveam să aflu că alți cititori de literatură engleză din fostele colonii trăiesc ceva asemănător, cel puțin cei din țările africane. Pentru mine, trecerea la mister, la lumi alternative avea loc în păduri, peste apă, pe munte, într-o ploaie sau o ninsoare deosebit de puternică. Scriitoarea Chimamanda Ngozi Adichie a vorbit despre primele povești pe care le-a scris cînd era mică în Nigeria, povești despre copii care se jucau în zăpadă și adulți care se bucurau că a ieșit soarele. În deșertul sonoran trăiam într-o lipsă majoră a reperelor specifice evenimentelor însemnate despre care citeam. Uram deșertul. Nu dădeam doi bani pe copacii fără frunze, pe peisajul marțian cu apusurile despre care cei din Arizona vorbesc neîncetat. Pentru mine, această experiență confirmă forța teribilă pe care cărțile o au ca să definească și să creeze frumusețea. Trăiam partea negativă a acestei forțe, într-o frumusețe care era absentă și astfel nu era frumusețe. Cînd am crescut și am devenit independent, bineînțeles că relația mea cu deșertul s-a îmbunătățit.

La facultate, am studiat Litere, iar la masterat, literatura comparată și, în cele din urmă, am început să adun mai multe cărți, să-mi dau seama care sînt cele pe care vreau să le țin aproape. Dimensiunile lecturii în acea vreme s-au multiplicat. Dincolo de legătura personală cu cărțile, descopeream legăturile dintre cărți, dintre carte și istorie, dintre carte și politică – dialogurile acestea multiple și concomitente. Părea că am învățat din nou să citesc, că aș fi putut trăi o viață cu o singură carte, cu întreaga lume în jurul ei, sau că aș fi putut renaște în lumea înconjurătoare a fiecărei cărți pe care o deschideam. Felurile de-a citi și de-a înțelege s-au dovedit din ce în ce mai numeroase, deși unele erau corecte și altele greșite. Un astfel de amestec între varietate, certitudine și posibilitatea de-a crea o înțelegere nouă mi se pare în continuare o bogăție neegalată. Simt că am nevoie de varietate fără să se excludă certitudinea și de certitudine fără să se excludă creația.

Cărțile pe care vreau să le traduc sînt, de fapt, cărți pe care vreau să le citesc perfect, să le înțeleg la modul absolut. Sînt convins că nu voi reuși niciodată, dar cred că o traducere care conține varietatea sensurilor, certitudine și care oferă posibilitatea unei înțelegeri noi este una reușită. Și dacă citesc cartea meticulos, există măcar o șansă să îmi iasă bogată, așa cum era ea și în limba originară.

Cu toate acestea, nu vreau să citesc doar capodopere. Am citit un roman polițist de două ori, așa de mult mi-a plăcut. Fie o lectură ușoară, plăcută înaintea somnului, fie una care să mă rupă și să-mi schimbe viața, o carte pe noptieră îmi transmite o asigurare mică, dar deloc lipsită de importanță.

Andrew Davidson-Novosivschei este traducător și poet.

Foto: Ion Barbu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.