Dintre valorile care transformă o adunare de oameni fără busolă într-o națiune, încrederea este una dintre cele mai pretențioase, mai subtile. Prin intermediul său, omul se transformă și, dintr-o ființă egoistă, devine una cooperantă. Așa se face, acesta este secretul prin care popoarele cîștigă acea rețea de conexiuni pozitive, de suflet comun, care le transformă în națiuni. Pentru că este atît de importantă, la încredere trebuie lucrat cel mai mult. Încrederea însă nu se poate construi pe un secesionism citadin ciudat, pe un izolaționism șmecher în care craiovenii se cred „mai tari“ decît clujenii, iar bucureștenii „mai tari“ decît toți la un loc. Tocmai pentru că știu că la nivelul comun, al omului obișnuit, locuitor al orașelor noastre, funcționează o asemenea mîndrie în sens negativ, nu am fost surprins de declarațiile lui Ștefan Popa Popas, conform cărora oltenii au invadat Timișoara și au pervertit acest oraș cu obiceiurile lor urîte, după cum nu am fost surprins de intenția „Duamnei“ Firea de a pune o taxă la intrarea în Capitală pentru toate mașinile care nu au număr de București. Surprins am fost de poziția unui consilier general liberal care a sărit repede s-o susțină pe doamnă, deși știe care sînt marile și adevăratele probleme ale Capitalei. În construcția unei națiuni, suspiciunea și egoismul nu-și au locul. Din această cauză, ultima idee a primarului general al Capitalei este una demolatoare. Este ceva incredibil cum își permite să împartă oamenii acestei țări în bucureșteni și nebucureșteni.

Pentru că discuția pe care tocmai am început-o este despre București, am să declar de la început că iubesc acest oraș, deși nu sînt bucureștean. El reprezintă ceva pentru mine, în contextul în care în ultimii ani l-am tot vizitat, mînat fiind de faptul că o bună parte dintre oamenii importanți din viața mea locuiesc acolo. Și din această cauză sînt mîhnit de atmosfera comună zilnică din acest oraș. Acesta este orașul în care am fost înjurat în trafic de către o femeie deoarece am abordat puțin cam timid, oarecum „provincial“, circulația într-o intersecție foarte aglomerată. Nu mai vorbesc de taximetriști, care pur și simplu sînt capabili de orice atunci cînd îi „incomodezi“ respectînd regulile de circulație. Nu este vorba numai despre aglomerație, mai sînt orașe aglomerate și mi se întîmplă să stau zeci de minute în trafic chiar și aici unde locuiesc, adică într-un oraș mediu ca mărime, fără pretențiile unei capitale. Ce mă deranjează cel mai mult este toxicitatea atmosferei din București. Oamenii de la volan sînt extrem de nervoși. Viața lor este pur și simplu irosită cu statul în mașină. Din punct de vedere economic, dar și al calității vieții, se pierde enorm. Traiul este unul împărțit între job, statul în mașină și somn. Nimic sau aproape nimic pentru tine și frumusețea vieții tale. Din acest punct de vedere îi înțeleg, numai că introducerea taxei despre care vorbim nu le va rezolva situația.

Ce vrea inițiatorul măsurii? Știe că nu va rezolva problemele de circulație, pentru că oricum cel care are treabă plătește și cei 10 lei, dar țintește simpatia celor care votează. Prin asemenea gesturi doar se acoperă incapacitatea administrativă. Nu se construiesc parcări la intrările în oraș unde să poată fi lăsate mașinile (cu drag aș lăsa mașina într-o asemenea parcare și aș plăti și taxă pentru asta, mult mai mică decît costurile cu benzina prin București), nu se construiesc locuri de parcare în oraș, pasaje, drumuri ocolitoare sau inele de centură. Nu, pentru că este multă corupție și mult ciocoism și lichelism politic. Este mai ușor să introduci taxe la intrarea în oraș. Sigur, această taxă poate că există la intrarea în unele orașe ale lumii, dar nimeni nu se gîndește că acolo poate că există infrastructura de care vorbeam, și atunci prezența mașinii în centrul orașului chiar nu se mai impune. De fapt, acesta este stilul nostru de a împrumuta experiențele valoroase. Luăm doar ce ne convine, evitînd cu bună știință contextul de ansamblu. Pentru orice om care vine cu mașina în Capitală, alegerea este rezultatul unui calcul de timp și costuri. Cît te costă, în această ecuație, să vii cu trenul, cu avionul sau cu autobuzul? Dacă soluția optimă este aceea a deplasării cu autoturismul, atunci alegi autoturismul.

Bucureștiul este un haos din punct de vedere al circulației și vinovați pentru asta nu sînt nici localnicii și nici nebucureștenii. Vinovați sînt cei care ocupă funcții care le depășesc anvergura intelectuală și care, iată, se gîndesc să ne mai învrăjbească încă o dată unii cu alții, de data asta după criteriul absurd al apartenenței cu domiciliul în Capitală sau nu. Cei care au inițiat această taxare pleacă, în prostia lor, de la o idee falsă, și anume aceea că oamenii din alte colțuri ale țării vin la București să se plimbe și pentru asta folosesc, în mod ostentativ, mașinile proprii. Nimic mai fals, plimbarea este ultimul motiv pentru care se merge acolo. Capitala atrage prin argumentele sale care țin de administrația centrală, dar și de interesele comerciale și de afaceri sau, pur și simplu, de studiu, ca să enumerăm doar cîteva motive.

În Evul Mediu, orașele erau păzite de cei din exterior cu strășnicie. Se săpau șanțuri în jurul cetăților și seara podurile de acces erau ridicate. Cel care mergea în oraș era întrebat ce caută. Am adus discuția la această perioadă deoarece mintea unora a rămas acolo. Populismul combinat cu prostie este un amestec toxic, ce subminează și umbra de încredere și solidaritate din lumea românească, pentru care alții muncesc din greu. Măsura îi face să se simtă fericiți pe cei care, cu aere de capitală, ne înjură în trafic pentru cea mai mică ezitare, cu expresii de genul „Mai stați, bă țăranilor, acasă“ și care consideră că venind la Bucureşti le consumăm aerul, apa şi le ocupăm străzile. După ei, Bucureștiul trebuie să fie doar al bucureștenilor, Craiova doar a craiovenilor și România doar a românilor. Apartenența este una brutală, țipată și foarte primitivă în egoismul său. Reflexele ciudate, extremiste, nu au dispărut din mentalul românesc, dacă azi sîntem împărțiți, exact ca în vremea lui Ceaușescu, după numărul la mașină (în aplauzele imbecile ale bucureșteanului pătruns de un fals patriotism local), mîine vom putea fi separați după religie, sex sau culoarea pielii.

Este bine să cultivăm patriotismul și mîndria locală, însă în dimensiunea lor luminată, pozitivă. Rezultatul va fi dezvoltarea economică și culturală a fiecărei localități. Diversitatea trebuie să construiască și nu să fie un pretext al demolării. Izolaționismul, falsa superioritate și neîncrederea nu sînt de cultivat. Nimeni nu este superior nimănui pentru simplul fapt că are număr de București la mașină. Asta este cealaltă față, întunecată, a patriotismului local. Dacă mergem pe logica impusă de măsura pe care o discutăm, atunci ne putem imagina că există populiști și în alte părți ale țării. Vom avea în viitor un sistem de taxe și impozite pentru intrarea în oricare localitate din România? Poate că nu numai „duamna“ poate fi populistă, poate mai doresc și alți primari să-i calce pe urme și să cîștige voturi cu asemenea idei și fapte. Dacă experiența din București se va generaliza, atunci vom plăti la intarea cu mașina în fiecare localitate din țară? Și într-o asemenea situație, ipotetică deocamdată, cam cît ne-ar costa să parcurgem întreaga țară de la un capăt la altul? Sînt doar întrebări retorice, care pun în evidență absurdul unor asemenea taxe și cer și mai insistent rezolvarea prin infrastructură, prin soluții reale și nu prin populism. 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Capitalismul – o dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, 2016.