Titlul spune multe – este o analiză subiectivă a experienței de profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București (FSPUB). O experiență aproape cît cea a facultății, înființată, în 1991, inițial exclusiv în limba franceză, apoi cu linii de studii de licență, master și doctorat și în română și engleză. În lipsa unei statistici oficiale a Universității din București despre inserția pe piața muncii a absolvenților săi, am să mă rezum la observațiile și experiența proprii cu studenți și alumni ai FSPUB, în încercarea de a răspunde provocării dilematice despre oamenii noi din și în politică. 

Încă din momentul în care am acceptat să ridic această mănușă, am început să mă gîndesc la diferite experiențe legate de politică, încercînd să mă decid de unde să încep. De la faptul că eu am știut încă de la începutul anilor 1990 că vreau să mă fac sociolog care se ocupă de politică, chiar cu riscul de a renunța la o altă facultate (matematicile, care, de altfel, nu mi-au prins rău deloc)? Aveam să constat că nu eram singură: mulți dintre colegii mei erau oameni care veneau de la alte facultăți, extrem de hotărîți să înțeleagă ce se întîmplă cu societatea și cu politica românească, cum sînt ele legate și se condiționează reciproc. Era o sete de cunoaștere cum nu am întîlnit nici măcar în anii în care am studiat în afara țării. Sau să amintesc episodul în care, stagiar fiind la Camera Deputaților, la unul dintre grupurile parlamentare, episod care mi-a rămas în lipit în memorie? Cel în care am asistat la o scenă în care se primește un telefon „de jos“, din care se aude: „Băăăăăi, nu e cvorum! Repede, toată lumea în sală, ca să votăm!“ Moment în care, subsemnata, proaspăt absolventă de sociologie politică și de numeroase cursuri, ateliere și școli de vară pe teme civice și politice, deja ONG-istă de vreo patru ani, comit naivitatea de a-l întreba de șeful grupului cu pricina dacă știu ce să voteze; răspunsul a venit prompt: „Tu nu auzi că nu e cvorum? Hai, încolonarea!“ Sau să pornesc de la vizita pe care am făcut-o împreună cu o echipă a FSPUB la un liceu de prestigiu din Capitală, ocazie cu care am constatat că mulți dintre elevii de clasa a XII-a sînt interesați în primul rînd de trecerea Bac-ului (la care, din cauza cantității de materie, uneori este nevoie să învețe pur și simplu pe dinafară culegeri de potențiale subiecte), apoi de plecarea din țară. Politica li se pare ceva îndepărtat, ca să nu zic de pe altă planetă, și cu greu am reușit să le explicăm că, practic, orice are legătură cu politica și politicul – de la IT la medicină, la muzică (erau cîteva dintre profesiile indicate de elevi).

Bun prilej de introspecție. Căci toate aceste amintiri mai mult sau mai puțin îndepărtate conduc către aceeași întrebare: a reușit FSPUB, de-a lungul unui sfert de veac, să dea politicii românești niște profesioniști? Dacă e să ne uităm la personajele care populează instituțiile publice românești, am fi tentați să zicem că nu. O trecere rapidă în revistă a CV-urilor parlamentarilor și miniștrilor actuali te face să rîzi și să te îngrozești în același timp. Ajungi să te întrebi cum de au ajuns pe acele posturi oameni care își enumeră printre calitățile profesionale „socializarea rapidă“ (?!), „spiritul de echipă dobîndit în multe medii profesionale“, care pun la loc de frunte faptul că au fost consilieri de artă populară, sau se mîndresc cu părinții, bunicii și alți politicieni care pot da referințe, care au absolvit niște ilustre universități cu sediul cît o debara etc. Te întrebi cum de medicul veterinar este membru în comisia de dialog social sau cum de un inginer din Caracal a ajuns ministrul Justiției (aproape ca Doctor Who, apărut din neant, căci din 2008 CV-ul său nu mai menționează nici o activitate). În cazurile cele mai fericite, întîlnim absolvenți ai Institutului de Studii Post-Universitare „Ovidiu Șincai“ (nu căutați însă vreo programă, e ca girafa lui Moromete, nu există). Excepțiile sînt atît de puține, că îți ajung degetele de la mîini să le numeri. Ele vin de la cel mai nou partid de opoziție, unde majoritatea parlamentarilor sînt educați la Universitatea București sau la Universitatea „Babeș-Bolyai“ (în țară), precum și la prestigioase universități occidentale. Cu riscul de a folosi un clișeu, pot spune că sînt oameni cu profesii solide, care au renunțat la zona de confort pentru a face pasul spre politică – îi întîlnim în Parlament și în administrația locală, cu un stil nou, uneori naiv, dar hotărît, de a face legi și a le pune în aplicare. Printre ei se numără și Florina Presadă, senatoare USR, venită din societatea civilă, cu mulți ani de coordonator de programe de implicare civică și participare politică, nu în ultimul rînd, absolventă a FSPUB. Da, veți spune, dar cu o Florină nu se face primăvară, mai ales cînd ea este ținta unor jigniri de cea mai joasă speță venite din partea unor „colegi“ care nu înțeleg decît legea pumnului, a insultei și minciunii. Un alt exemplu este dat de proaspăt demisionarul ministru delegat pentru Afaceri Europene, membru PSD, și el absolvent în urmă cu zece ani al FSPUB.

Unde sînt, atunci, miile de absolvenți de științe politice ai Universității din București? Răspunsul, care la rîndul lui creează o altă dilemă, mi-a fost dat în urmă cu două săptămîni de un student din anul II (el însuși coordonator de programe la Freedom House): ei sînt mult prea bine pregătiți și raționali pentru a se implica în mocirla politică actuală. Și totuși, ce se întîmplă cu acești tineri, unii dintre ei ajunși acum la vîrsta maturității profesionale? Îi putem găsi în politică? Răspunsul este da, îi găsim. Dar nu „în față“, mai puțin pe sticlă, însă cel puțin jumătate dintre ei lucrează în domenii care au legătură directă și indirectă cu politica. De exemplu, Laurențiu Ștefan, actual consilier prezidențial de politică internă la Cotroceni, face parte din prima promoție de absolvenți ai FSPUB. Dan Stoenescu, arabist, actualul ambasador al României în Tunis, și-a obținut doctoratul în urmă cu zece ani tot la FSPUB. Ioana Marchiș și Ștefan Turcu sînt experți ai Reprezentanței Comisiei Europene la București. Andrei Galița este cercetător la CNSAS. Elena Calistru și Cosmin Pojoranu au fondat Funky Citizens, unde coordonează proiecte de implicare civică și monitorizează atent activitățile administrației publice, pe care o și trag de mînecă atunci cînd aceasta derapează (și știm cît de des o face), prin programul Factual. Radu Moțoc a fondat TechSoup, o asociație care pregătește profesori, în special din mediul rural, pentru a putea folosi Internetul și noile device-uri la clasă, pentru un mai bun proces al învățării. Marius Stan este director științific al Centrului „Hannah Arendt“ din cadrul Universității București.

Deși știu că nu este un eșantion reprezentativ, am trecut prin lista proprie de Facebook, cu ajutorul căreia am rămas în legătură cu o serie de alumni FSPUB, care se împart în mai multe categorii: cei care au urmat sau urmează stagii de studii aprofundate (master, doctorat, studii post-doc) la universități occidentale (University of Oxford, Yale University, London School of Economics, Central European University, UCL, Vrje Universiteit Bruxelles, Institut für die Wissenschaften vom Menschen); mulți dintre aceștia rămîn să lucreze în străinătate – unii direct pentru instituțiile europene, alții în organizații cum ar fi AIM – Federația Producătorilor de Marcă, cum este cazul lui Răzvan Antemir sau al Ioanei Beganu, care se ocupă de comunicațiile cu institituțiile Uniunii, aflați la Bruxelles, sau Olivia Horvath, care se ocupă de proiecte în cadrul Salon du Livre de la Paris. Pe alții îi regăsim în diferite organizații internaționale ca Aspen Institute, OSCE, UN Youth Association, World Bank sau în organizații non-guvernamentale și think-tank-uri din țară, ca Freedom House, CeRe Participare, Fundația Comunitară București, One World Romania, Mind Learners sau în multinaționale, unde se ocupă de politici. Pe alții i-am regăsit în presa de calitate (reportajele Anei-Maria Pleșcan de la TVR 2 sînt unele dintre cele mai bine documentate și prezentate, iar investigațiile lui Andrei Crăciun, de la noul, dar viralul deja Recorder, sînt extrem de căutate). Alții fac diplomație, și publică, și culturală (deși unul dintre primele lucruri pe care încercăm să le explicăm studenților noștri este că nu sîntem o școală de diplomați, așa cum cred ei cînd se înscriu). Pot fi întîlniți în Ministerul Afacerilor Externe, la Institutul Cultural Român, în ambasade ale diferitelor țări la București, sau se ocupă de redactarea de diferite politici prin ministere sau de proiecte de legi la Parlament, în special pentru partidele de opoziție. Pe alții, puțini, dar cu o cultură în domeniul științelor politice demnă de orice formațiune democratică occidentală, îi regăsim ca proaspăt membri în Uniunea Salvați România (de exemplu, Andrei Macsut, doctorand la CEU și candidat, în alegerile interne pentru europarlamentare din cadrul USR, sau Mircea Șerdin, membru fondator al Inițiativei România).

Le-au folosit științele politice la ceva? Cu siguranță, chiar dacă și numai pentru a stabili că „we agree to disagree“. Ar fi nevoie de mai mulți absolvenți de FSPUB care să se formeze nu doar ca analiști sau lobbyiști, ci ca politicieni? Absolut! Numai așa se poate ieși din fundătura în care a fost aruncată politica românească de marea majoritate a clasei politice și a acoliților acestora, care ocupă cu o energie de furnici războinice posturile publice. Pînă la urmă, la FSPUB învățăm că politica se poate face și altfel decît la televizor. Adică eficient și rațional. Și asta mie mi se pare lucrul cel mai important. Provocarea vine din a explica și mai bine cum o facultate ca FSPUB te învață să gîndești liber și să acționezi în consecință. 

Oana-Valentina Suciu este conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti.