Am participat recent la o dezbatere despre problemele pe care le-au întîmpinat editorii și librarii în perioada pandemiei, în România, și acolo s-a vorbit și despre profesionalismul librarilor sau, mai bine zis, despre lipsa lui atunci cînd vine vorba de vînzarea cărților, pentru că da, așa este, cărțile nu se pot vinde singure. Ne întrebam atunci, mai mult în gînd decît cu voce tare: oare profesionalismul unui librar este dat de faptul că poate să vîndă orice carte sau de faptul că reușește să vîndă cărțile care îi plac și în care crede? Editorii nu publică orice manuscris care le intră în inbox, ei aleg ceea ce publică. Tot așa, un librar alege ceea ce vrea să vîndă, adică are libertatea de a-și construi oferta de carte după placul, gusturile și cultura sa.

Încă de cînd proiectam geografia librăriei noastre, La Două Bufnițe din Piața Unirii din  Timișoara, am știut și am vrut ca poezia să ocupe un loc generos și special în portofoliul nostru. Dacă într-adevăr cărțile nu se pot vinde singure, nu putem spune același lucru despre activitatea lecturii, care este o activitate solitară prin excelență. Cînd vine vorba de poezie, noi preferăm mai mult să o citim decît să vorbim despre ea. În fond, ce am putea adăuga relevant în afara și în absența unui poem? Înainte de a avea propria noastră librărie, am observat că multe librării se fereau să aloce poeziei mai mult de două-trei rafturi și asta poate pentru că e un domeniu de nișă, care, e bine să recunoaștem, se vinde puțin spre deloc. Și-atunci de ce Bufnițele au hotărît să fie atît de generoase cu poezia? În cei aproape cinci ani de cînd avem librăria, mulți dintre oamenii care ne-au trecut pragul ne-au spus că avem cel mai mare spațiu alocat poeziei din librăriile din țară.

În piața de carte autohtonă, în ultimii ani, s-au dezvoltat multe edituri și colecții extrem de valoroase de poezie: Casa de editură Max Blecher, Charmides, Casa de pariuri literare, Cartier de Colecție, Tracus Arte, OMG, Fractalia, Colecția „Vorpal” de la Nemira. În toată această enumerare e și o mare absență de care merită să ne amintim, colecția de poezie de la Cartea Românească, din perioada în care managementul acesteia era asigurat de Editura Polirom. De la antologii la volume personale, de la poezie românească la poezie universală (și în limba engleză), de la sonetele lui Shakespeare la poezia douămiistă și postdouămiistă, orice cititor pasionat de poezie poate găsi la noi ceva pe placul lui.

În general, comandăm toate noutățile, dar încercăm să punem în valoare și fondul de carte al fiecărei edituri, ținem bine de fiecare volum de poezie, nu prea facem retururi și asta pentru că știm că tirajele nu sînt foarte mari în acest domeniu, că e bine să ai răbdare cu poezia, că întotdeauna se va găsi un cititor care peste ani va căuta sau va descoperi un volum de acum. Avînd în minte că poezia nu e ceva ce se cumpără sau despre care se vorbește, ci ceva care se citește, i-am creat și un spațiu special de lectură, nu doar generos.

După modelul Shakespeare & Company din Paris, încă de la început, am vrut să avem un pat în librărie, pat destinat acelor scriitori care aveau să vină la noi în rezidență literară. Pînă la urmă, ideea acelui pat s-a transformat în reading nook-ul care a devenit locul poeziei, iar proiectul nostru cu rezidența literară a prins viață anul trecut, sub o altă formă. Camera noastră de nișă, care este poate cea mai caldă și mai intimă din toată librăria și pe care noi o îndrăgim peste măsură, are în centru poezia alături de bibliotecile de teatru, memorii, jurnale și biografii, critică și teorie literară și cărțile de anticariat. Tot acolo avem și un scrin, inițial noi l-am numit „Biroul scriitorului“, dar în viața de zi cu zi e biroul Ralucăi, Bufnița care a avut și are grijă ca librăria noastră să găzduiască nenumărate evenimente legate de poezie, de la lansări de cărți pînă la lecturi. De colțul poeziei se ocupă colegul nostru Alexandru Higyed, la rîndul său poet, iar de doi ani avem și o rubrică pe Facebook, #poemuldeluni. În fiecare luni, postăm cîte un poem ales de același Alex pentru comunitatea noastră de cititori.

Pe lîngă toate acestea, primul nostru premiu, din viața noastră de Bufnițe, l-am primit la Festivalul Internațional de Poezie de la Bistrița, „Librarul Anului“ în 2017. E unul dintre acele momente care ne-au rămas și ne vor rămîne în memorie, nu doar datorită premiului, ci și pentru că nimic nu e mai real decît faptul că Poezia e la Bistrița, de mai bine de treisprezece ani.

Unii spun că tot ce a fost mai bun în poezie s-a terminat în secolul XX, că după T.S. Eliot și Ezra Pound nu se mai poate numi poezie cea care se scrie acum, dar noi, Bufnițele, nu credem asta, iar faptul că în geografia librăriei noastre poezia contemporană ocupă un loc central, în ciuda a tot, este o alegere asumată și conștientă pe care nu ținem să o justificăm matematic, pentru că poezia e acolo unde nimic nu mai poate fi explicat.

Oana Doboși & Raluca Selejan sînt librărese.

Foto: Camelia Toma, Muzeul Poezie(i), Iași