Există nenumărate tipuri de fotografie care pot fi încadrate la „fotojurnalism“. Pentru cineva care nu e la curent cu subiectul, cum l-aţi descrie?

În esenţă, fotojurnalismul reprezintă actul de a sta mărturie pentru un eveniment, înregistrîndu-l în cel mai corect şi exact mod cu putinţă. Aici, lucrurile devin interesante. Există multe stiluri de fotografie, iar mediul reflectă inevitabil o gamă largă de estetică şi abordări. Să ne amintim că alegerea încadrării şi încercarea de a reda un moment sînt subiective, ţin de fotograf. Consecinţele acestui lucru – indiferent de stilul şi estetica imaginii – necesită o mare temeritate şi onestitate absolută din partea fotojurnalistului.

Cum şi cînd aţi devenit interesat de fotojurnalism?

Imaginile, fie ele desene, picturi sau fotografii, m-au absorbit dintotdeauna. Pentru mine, memoria e adeseori vizuală – imagini televizate granulare, alb-negru, din Vietnam; ochii unui portret urmărindu-mă de-a lungul încăperii, cînd eram copil; multele fotografii de familie, cu oameni morţi sau în viaţă, care îmi trezesc sentimente şi curiozităţi. Profesional, cariera mea începe în jurul primei Intifada, lucrînd la agenţia foto franco-americană Gamma-Liaison din New York.

Aţi fost editor foto senior internaţional la Newsweek vreme de peste 12 ani. Ce înseamnă a fi editor foto şi cum era conectată munca dvs. cu celelalte departamente ale revistei?

Un editor foto încearcă să stimuleze energia revistei; în cazul meu – prin ilustrarea cu imagini care inspiră, imagini puternice, provocatoare, chiar controversate. În mod tradiţional, asta se bazează pe desemnarea fotografilor pentru anumite evenimente şi subiecte. Alegerea fotografului şi a fotografiei pe care o vom folosi în revistă reprezintă cel mai important rol al editorului foto. Interacţiunea cu celelalte departamente – mai ales cu designerii şi redactorii revistei – e crucială. E dificil să obţii o anumită energie pe pagină, iar pentru a se întîmpla asta e nevoie de o relaţie de lucru simbiotică, puternică, între departamentele menţionate. Din păcate, aceste relaţii de lucru merg prost deseori, iar rezultatul acestora determină frecvent crearea unui produs mediocru şi plictisitor. În ceea ce priveşte relaţiile cu fotojurnaliştii, întotdeauna am găsit că a lucra cu ei e fascinant şi mă inspiră. Ca grup, cei buni sînt interesaţi, pasionaţi, amuzanţi, modeşti, inteligenţi şi dedicaţi înregistrării poveştii lumii/lumilor noastre. De aici porneşte un dialog semnificativ despre lume.   

În jurnalism, pînă unde se poate interveni asupra unei imagini, cît este permisă editarea ei?

Întotdeauna există un anumit proces de pregătire a unei imagini pentru print. Variabile de culoare, tipul de hîrtie etc. necesită atenţie la detalii. Însă accentul trebuie pus întotdeauna pe păstrarea integrităţii şi a corectitudinii intenţiei din cadru, în raport cu un subiect jurnalistic. Există standarde etice în ceea ce priveşte adevărul într-o imagine, care sînt, uneori, folosite greşit, din nefericire. Pe de altă parte, în cazul portretisticii de studio şi al naturii moarte, standardele fotojurnalistice nu se aplică.

Cum era privită la Newsweek relaţia dintre text şi fotografie?

În privinţa editării de text vs foto la Newsweek, în mod tradiţional existau standarde stricte de a verifica în amănunt datele şi faptele din fiecare articol sau legendă la o ilustraţie, avînd şi redactori care se ocupau de stil şi gramatică. Aceste posturi au fost tăiate la un moment dat – asemeni multor altora –, iar Newsweek a continuat să meargă din ce în ce mai prost, după ce a devenit parte din lumea Tina Brown/Barry Diller (n. red. – fondatori ai The Daily Beast). Acurateţea şi atenţia pentru detalii au avut de suferit sub presiunea neîncetată a goanei după senzaţional.

Cînd imaginea şi textul se îmbinau la Newsweek, exista un efort creativ simbiotic evident din partea echipei de a crede în proiect la toate nivelurile. Această relaţie a înflorit sub conducerea editorială a lui Tunku Varadarajan, care era International Editor la Newsweek. El credea cu tărie în puterea fotografiei şi în potenţialul său creativ. Exact opusul a fost valabil sub conducerea Tinei Brown – ea era o păstrătoare groaznică a fotografiei, împiedicînd potenţialul vizual al revistei printr-un simţ al fotografiei obositor de convenţional şi agresiv de mediocru. Am fost întotdeauna consternat de aceste limitări, întrucît mi se spusese că iubeşte fotografia.

Relaţia dintre fotografie şi text era destul de slabă la revistă, deşi au existat cîteva momente vizuale excepţionale. E demn de luat în seamă că Newsweek a avut o echipă emblematică de fotografi pînă în 2010, cînd le-au fost încheiate contractele. E de remarcat şi declinul abrupt al revistei, care a decurs din redesign-ul îngrozitor, conducerea editorială slabă şi staza generală prin care s-a acceptat o revistă mediocră. În timpul acestei prăbuşiri, fotografia şi fotografii au fost neglijaţi în mod repetat, fiind în general ignoraţi.

Care mai e rolul fotojurnalismului în zilele noastre şi cum credeţi că va arăta această profesie în viitor?

Fotojurnalismul şi imaginea rămîn şi vor fi întotdeauna importante pentru a cunoaşte istoria lumii. Din nefericire, sprijinul financiar şi fundamentele acestei profesii au fost puse sub semnul întrebării de către peisajul lumii digitale şi vizuale, care se schimbă la nesfîrşit. Vor continua oamenii să urmărească un subiect prin intermediul imaginii? Da.

În condiţiile în care din ce în ce mai mulţi oameni au aparate foto sau smartphone-uri, făcînd tot felul de fotografii pe care apoi le postează pe Internet, cum schimbă asta modul în care ne raportăm la fotojurnalism?

Cu toţii sîntem inundaţi de imagini, prin accesul la surse infinite de informaţie vizuală. Trebuie să răspund metaforic în acest caz. Oricine poate avea un ciocan. Dar nu oricine poate să bată un cui drept.

În ce măsură este legat fotojurnalismul de mediul în care apare (print, respectiv online)?

Cred că orice mod de a arăta o imagine este relevant. Şansa de a explora fotografia mai profund, pentru că poate fi arătată online, unui număr mai mare de oameni, este extraordinar. Problema care continuă să existe e cum să-i susţinem financiar pe acei oameni care şi-au dedicat vieţile aparatului de fotografiat. Este posibil acest lucru? În ciuda tuturor atacurilor asupra presei tipărite, trebuie să sărbătoresc mereu frumuseţea imaginii pe hîrtie. Va exista întotdeauna un moment profund şi discret revelator cînd cineva se implică şi ţine în mînă o imagine.  

Cît de importantă este calitatea echipamentului pentru a spune o poveste în imagini?

Echipamentul contează, însă mai importantă este creativitatea şi curiozitatea intensă care pătrund în meşteşugul de a spune o poveste.  

Cum poate învăţa cineva să fie un bun fotojurnalist?

Citeşte istorie, vezi un film, priveşte o fotografie. Uită-te la cărţi de fotografie bune, la un tablou, la arhitectură. Ia întotdeauna în considerare spaţiul şi dimensiunea, care, asemeni în cazul oricărui alt limbaj vizual, stau la baza fotografiei. Fotografiază!  

Aţi fost în România anul acesta, ca invitat al expoziţiei World Press Photo 2013, şi aţi stat de vorbă cu cîţiva fotografi români, care v-au arătat portofoliile lor. Cum aţi perceput comunitatea fotojurnaliştilor din ţara noastră?

Mi-a plăcut mult Bucureştiul şi mi-aş fi dorit să văd mai mult din ţară, în special partea muntoasă. Cristian Movilă (n. red. – care a readus expoziţia WPP la Bucureşti, prin intermediul Fundaţiei Eidos) este un fotojurnalist excelent, iar librăria minunată şi galeria de design pe care m-a dus să le văd în oraş au fost printre cele mai bune pe care le-am văzut oriunde am fost în ultimul an. Acest lucru denotă o energie intelectuală şi o creativitate în comunitate, care sper să continue să crească şi să se dezvolte, atrăgîndu-i, în cele din urmă, pe făuritorii de imagini, inclusiv pe fotojurnalişti şi fotografi. Majoritatea fotografilor pe care îi cunosc sînt într-o stare constantă de evoluţie, evaluîndu-şi imaginile. Lucru esenţial pentru procesul creativ. Fotografii pe care i-am întîlnit în Bucureşti reprezintă un grup destul de variat, iar cîţiva dintre ei au arătat un potenţial real.  

Un lucru vreau să spun: fotografia care are însemnătate şi e cu adevărat inspirată e mai mult decît un job. Ea reprezintă un mod de a privi şi de a urmări viaţa şi ideile, iar odată ce oamenii îşi deschid lumile către potenţialele orizonturi vaste ale fotografiei, un dialog pasionat despre imagine şi diverse chestiuni devine o latură captivantă a comunităţii. Scrisul, pictura, muzica şi fotografia sînt toate legate. Ele reprezintă moduri de manifestare şi sînt parte importantă dintr-o lume creativă. 

James Wellford este membru fondator al Fovea Editions – organizaţie creată în scopul de „a educa prin intermediul jurnalismului vizual“ –, curator şi cofondator al proiectului „Seen/Unseen“ – o serie de programe care explorează poveşti vizuale avînd ca subiect probleme politice controversate. A colaborat la nenumărate proiecte premiate, recunoscute de World Press Photo, Overseas Press Club şi Visa Pour L’Image. A lucrat la Time şi New York Daily News, iar din 2000 pînă în 2013 a fost International Photo Editor la Newsweek. În 2013 a fost desemnat cîştigător al premiului „The Magazine Picture Editor of the Year“, oferit de National Press Photographers Association.

a consemnat Patricia MIHAIL 

Foto: arhiva personală