Pe un picior de plai

Dragos TUDOR
Publicat în Dilema Veche nr. 185 din 27 Aug 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Prima atestare documentară a oraşului datează din timpul lui Petru Cercel. Pe 18 iunie 1584, "întărea Jupînesei Caplea şi nepoţilor ei, Badea şi Calota postelnici, satele Drăgăneşti şi Moarile în urma unei judecăţi". Şi aici se opreşte gloria istorică a localităţii. Ar mai trebui amintit doar că a fost una dintre primele zone de exploatare a petrolului. Americanii au realizat investiţii majore. Petrolul a curs o perioadă pe marginea drumului. Acum s-a cam terminat. Sondele dispar, una cîte una. Au reapărut însă judecăţile. Oamenii se luptă încă să cîştige ce a fost al lor şi le-a fost luat, pe vremea cealaltă. Nu au bani pentru avocaţi pricepuţi, nu prea ştiu legile, dar trăiesc cu speranţa să obţină ceva pe proprietăţile bunicilor. Pentru copii, nu pentru ei. Aici m-am născut şi aici încep şi povestea. Pentru că, pentru mult timp, aici am găsit capitala întregii lumi. Apoi a devenit provincie. Copil fiind, sonde cutreieram Copilul percepe locul naşterii prin formule care ţin de primii prieteni, de spaţiile de joacă bine delimitate şi asumate ca personale - teritorii de apărat în lupta cu găştile celelalte. Aşa îl percep şi eu. Dealurile erau pline de sonde pe care ne căţăram să vedem lumea de sus. Puţini se încumetau să urce pe sonda 6000, doar că răsplata era pe măsură. Era Turnul Eiffel, Blocurile Gemene şi Turnul din Pisa la un loc. De acolo din vîrf eram stăpînii lumii. De jur-împrejur vedeam totul. Blocurile din centrul oraşului, casele de la periferie, şoseaua care şerpuia spre satele din jur şi apoi dealurile. Ce era după dealuri, nu ştiam şi nici nu ne interesa. Vedeam şi casa lui Radinski, un medic dentist celebru, dar care, nimeni nu ştia de ce, cam înnebunise. Casa era protejată de un pîlc de brazi falnici, bătrîni, veniţi parcă din vremea lui Petru Cercel. Ca prin minune, rămăsese nedărîmată. Singură, în mijlocul unui cartier de blocuri. În curtea ei zăceau zeci de seringi şi ace, reviste în limbi străine, jucării frumos colorate pe care nu le găseam niciodată în magazin. Mai era un cîine, cred că primul ciobănesc mioritic din ţară. Este singurul mister al oraşului pe care îl mai port nelămurit. Cine era acest Radinski? La ţară, la bunici, era provincia. Orice doreai să cumperi trebuia să mergi de vale şi, dacă era închis, să aştepţi pînă vine vînzătorul de la treburi sau să mergi să îl cauţi acasă. Pe vremea aceea, pîine nu era la sate. O aduceam de la Bucureşti sau de prin alte oraşe unde se dădea fără cartelă (deşi ne certa vînzătoarea că stăm de mai multe ori la coadă, că am mai luat. Bunicul mă mai trimitea o dată pe mine. "La copii le dă de mai multe ori" - zicea. După ce vînzătoarea număra banii, sărea din spatele meu şi înşfăca cele două franzele să le rostuiască atent, în sac). La ţară se făcea însă grîul şi am început să întreb, naiv, de ce, dacă grîul se face aici, oamenii nu îl pot măcina ca să facă pîine. Să nu mai care de la oraş. Astfel am aflat că nu este grîul lor şi am tras concluzia că era mai bine la oraş. Aici, pesemne, grîul era al oamenilor, pentru că se făcea pîine, iar la Bucureşti, pe undeva, trebuie să fi fost culturi mari, din moment ce pîinea era la liber. Oraşul adolescentului miop Anii de dinaintea liceului au reprezentat momentul în care, pentru prima dată, m-am îndoit de oraş. Tîrgoviştea era mai mare, la Bucureşti îţi trebuia o zi doar ca să mergi prin cîteva magazine şi la o cofetărie. Prin clasa a X-a, după ce cam dădusem iama în toate cărţile bibliotecii, inclusiv în fondul secret (cămăruţa din spate), am simţit că oraşul are limite. Că e posibil să caut mult şi bine fără să pot găsi aici. Orice. Bibliotecara mai tînără (cea în vîrstă era mai rea) se obişnuise cu mine. Punea cărţile noi în rafturi abia după ce treceam prin ele. Dar şi acest favor devenea inutil. 1000 de metri pînă la liceu, 300 pînă la bibliotecă, 1000 pînă la sala de handbal, sîmbăta etapă în campionatul de juniori, aproape zilnic cefalee. Mai erau şi grămezile de oameni care forţau geamurile la cinematograful din oraş cînd veneau filme precum Lanţul amintirilor, O floare şi doi grădinari sau Superman şi Războiul stelelor. La 10-12 ani, aceste filme par compatibile, făcute din acelaşi aluat, chiar dacă noi rîdeam cînd sala hohotea în lacrimi. Şi ele au părut, o vreme, centrul lumii. Apoi am auzit de video, de filme pe casetă, cozile s-au mutat acasă la şoferii de tir, transformaţi, brusc, în cinefili. Costa 5 lei să vezi un film, dar te puteai piti pe sub un colţ de masă sau mileu mai mare, să vezi mai multe, pînă adormeai. Oraşul meu, oraş al nimănui Din ziua în care am plecat la facultate, oraşul mi-a devenit străin. L-am conştientizat provincial. Ascuns printre dealuri, aproape capăt de şosea, nu are nici o şansă. Ca peste tot în ţară, bărbaţii pleacă în străinătate, la un ban mai bun, pe care să-l trimită acasă, la copii. Văzut rece, obiectiv, este un loc pe care nu-l regreţi pentru că nu-l reţii. Nimic din forma şi aspectului lui nu te încîntă, nu îţi place, nu te incită la visare sau proiecte. În singura intersecţie de străzi, maşinile aşteaptă, se invită, îşi fac semne de generozitate sau îşi oferă zîmbete liniştitoare. Şi asta dincolo de semnele de circulaţie, prea ferme pentru un asemenea context. Drum cu prioritate şi cedează trecerea nu pot avea întîietate asupra relaţiilor umane: "Vă rog, domn’ profesor, treceţi dvs.!"; "Dle inginer, vă rog, poate vă grăbiţi!"; "Dna dirigintă, ce frumos aţi renovat poşta, mergeţi, mergeţi, eu mă duc la piaţă!". Oraşul nu-mi mai aparţine. S-a schimbat şi el, m-am schimbat şi eu. Văd grădiniţa în curtea căreia mîncam flori de trifoi, şcoala generală la care am continuat să merg chiar şi după ce mă mutasem, la casă, departe de ea. Trec pe lîngă liceul învelit acum în termopane de oglindă, prin care nu mai poţi vedea sau intui forfota profesorilor, în drum spre cancelarie, sau elevul de serviciu, alergînd să cumpere vreun ziar sau cornuri pentru profesoare. Aşa cum e, neatractiv, provincial, fără trecut şi fără viitor, e totuşi viu. Plin de copii care vor vrea, şi ei, să-l părăsească. S-a construit, recent, o nouă grădiniţă pentru ei. Din cînd în cînd, prea plin de-atîta capitale, simt că-mi lipseşte tocmai simplitatea lui. 1000 de metri pînă la liceu, 300 pînă la bibliotecă - acum un bar cochet, mereu fără clienţi -, 1000 pînă la sala de handbal, fără etapă în campionatul de juniori, aproape zilnic cefalee - din acelea cu care te obişnuieşti şi le simţi abia cînd nu există. Da, e provincie. Da, este un capăt de lume în mijlocul ţării. Dar raportat la ce?

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.