Era începutul lui decembrie și sufeream cumplit de singurătate și plictiseală. Mi-am adus aminte că o amică îmi povestise că a fost la speed dating. Pînă atunci văzusem astfel de întîlniri eșuate doar în filmele americane. Am intrat pe site-ul unei agenții, am completat un profil și m-am înscris la categoria mea de vîrstă: 35-40 de ani, pentru data de 28 decembrie 2014. M-am tot gîndit dacă să merg sau nu. Îmi spuneam că, dacă intru în încăperea aia, va scrie pe mine, mare: „Sînt singură, vreau un bărbat!“
Pe 28, pe la ora 14,30, am început să‑mi aleg hainele. La ora 15,30 eram gata și mulțumită de rezultat: talia era marcată, ochii mari, fusta îmi stătea bine și cizmele cu toc mă făceau să par mai lungă și mai slabă. La ora 16 îmi ștergeam machiajul, îmi schimbam fusta cu blugii largi, cizmele cu o pereche de Converși, îmi aruncam pe mine un tricou alb larg și o geacă cu glugă. 
 
Am ajuns acolo mai devreme. M-a întîmpinat o doamnă amabilă, cu un pulover roz cu inimioare mici, roșii. Am fost așezată la masa 6, o masă înaltă, cu două scaune. Am realizat că erau aproape numai femei (aranjate toate); doar doi tipi la bar, care făceau glume și rîdeau. Aveam în față un formular, pixuri și o etichetă pe care ne scriam numele. Urma să mă întîlnesc cu opt bărbați, șapte minute pentru fiecare. 
„Cînd timpul expiră, veți auzi un clopoțel, după care la masă va veni altcineva.“ 
Îmi tremurau picioarele. Nu știam ce trebuie să fac, ce să întreb. Mă uitam cu disperare pe geam și, din cînd în cînd, la ușa pe care intrau bărbații. La ora 5 și un sfert am început. Unul dintre bărbați a întîrziat.
Întîrziatul a fost primul venit la masa mea. Era agitat, transpirat, se învinovățea că venise tîrziu, avea emoții mult mai mari decît mine. I-am spus că are șapte minute în care să respire și să se relaxeze. Putea să sacrifice aceste șapte minute ca să nu rateze următoarele întîlniri. „Cu ce te ocupi?“, m-a întrebat. A mai transpirat cîteva minute la masa mea și am aflat că era al șaselea speed dating pentru el, că voia familie, copii și că nu se lasă pînă nu reușește.
 
Al doilea bărbat avea o cămașă roz. Își făcuse o casă în Prelungirea Ghencea. Cînd s-a ridicat știam totul despre cum era compartimentată și ce jaluzele își pusese la geamuri.
Celui de-al treilea bărbat nu-i plăceau orașele de provincie, dar nici Bucureștiul. Era inginer și își manifesta emoția prin agresivitate. L-am întrebat dacă e supărat. Mi-a spus: „Așa sînt eu și m-am săturat de persoanele astea care vin la speed dating și nu știu ce vor“. 
 
Al patrulea bărbat întreba mereu: „Dar tu?“ „Eu lucrez la un depozit, dar tu? Mie îmi place să gătesc, dar ție? Eu dau la pește, tu?“ Cînd a ajuns la pește am început o discuție de patru minute despre pescuitul staționar versus pescuitul la răpitor, despre momeala cu aromă de rîmă sau scoică versus lingurițe. A sunat din nou clopoțelul.
Al cincilea bărbat avea o chelie strălucitoare și era ușor asudat. I-am oferit un șervețel. M-a întrebat care e ultimul concert la care am fost. 
Înainte de al șaselea bărbat, mi-a căzut geanta și s-a răsturnat pe jos tot conținutul: șervețele, doi euro, un ruj, cheile, stick-uri, încărcătorul, o pereche de mănuși, un elastic de prins părul… Cînd a ajuns lîngă masă, eram în genunchi, la picioarele lui. Avea un costum bej deschis. M-am ridicat, m-am așezat cu greu pe scaunul înalt, i-am întins mîna ca să facem cunoștință și l-am privit. Se uita cu un ochi în stînga și cu celălalt în dreapta. 
 
Următorul bărbat era profesor de matematică. Avea metode neconvenționale de predare și cînta la chitară. Am vorbit despre Cauchy Bunyakovsky Schwarz și despre elevii din ziua de azi. A fost o plăcere. Așa că i-am dat cinci puncte, pentru că mi-a amintit de liceu.
Ultimul bărbat era extrem de plictisit. Pesemne nu întîlnise nimic interesant și nici la mine nu vedea vreun potențial. I-am propus să așteptăm să treacă cele șapte minute, fără să facem conversație. M-a rugat să-i recomand ceva la care să se  uite în seara aia la TV. Am mai tăcut încă trei minute și a sunat clopoțelul. Mi-am completat fișa, am predat-o și am plecat.
 
Ileana Cecanu este fondatoarea Freealize, care promovează și distribuie filme.