Pe cînd protocronia salva România

Alexandra TOMIŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 376 din 28 aprilie - 4 mai 2011
Pe cînd protocronia salva România jpeg

Căutînd un ton mai puţin scrobit pentru acest text, mă întrebam dacă s-ar putea scrie despre o bizarerie propagandistică a Epocii de Aur glosînd pe muchia unor sintagme precum „românii au talent“ sau „românul e născut poet“. Apoi mă întrebam dacă cititorul n-o fi deja sătul de exploatarea tabloidă a „talentelor kitsch“, de inocenta formulă a lui Alecsandri ori de rememorarea, cu felurite prilejuri şi inflexiuni, a trecutului recent. Totuşi, protocronismul, adică amintita ciudăţenie ideologică, şi-a găsit partizani tocmai pentru că mustea, la rîndu-i, de stereotipuri agreabile. Chiar dacă azi ne pare doar o găselniţă nefericită a unei ideologii în criză de legitimitate şi inspiraţie, a iscat oareşce vîlvă în România deceniilor 8-9, susţinînd că e în stare să revalorizeze înzestrările unui popor dintotdeauna genialoid. Iar dacă o emisiune TV în format de import ori un enunţ devenit clişeu rămîn, cred, semne benigne ale autopercepţiei naţionale, încă e dificil de evaluat adîncimea amprentei protocroniste în mentalul colectiv.

Apărut cu alte mize şi în alt context, protocronismul a făcut o carieră nesperată în uriaşa potemkiniadă ceauşistă. A debutat modest, în 1974, ca o simplă şi elegantă idee ce ar fi îmbogăţit cel mult patrimoniul teoriei şi al istoriei literare. Autorul ei, apreciatul comparatist Edgar Papu, îşi dorea să demonstreze că românii au numeroase contribuţii de pionierat în literatura universală. Cu Mihai Eminescu precursor al existenţialismului, cu Ion Creangă anticipator al comicului absurd, cu Negruzzi predecesor al lui Flaubert în realism etc., Papu visa ca beletristica autohtonă să-şi ia inima în dinţi, să-şi depăşească „blestematul complex de inferioritate“ ce-i crease „conştiinţa retardatară“ şi să dea lumii de veste că aici au înmugurit ideile coapte, apoi pe alte meleaguri. Cu un cuvînt inventat chiar de el (din proto + chronos, adică primul în timp), teoreticianul îl lua de guler pe Lovinescu care, prin al său sincronism, ar fi negat orice notă de originalitate şi inovaţie în literatura noastră.

Lăudabilă iniţiativă, ar exclama poate unii azi, în vreme ce alţii s-ar amuza de sau ar blama naivitatea, totuşi ingenioasă, a comparatistului. Gurile rele şoptesc că lui Papu i s-ar fi sugerat să dezvolte curajos teoria pionieratelor în literatura noastră, cunoscute fiind preocupările sale mai vechi în această direcţie. Oricum, la maturitate, protocronismul părea să fi ieşit direct din athanorul propagandei: nu numai literatura universală era tributară geniului românesc, ci întreaga cunoaştere umană. Prin anii ’80, protocroniştii căpătaseră asemenea inspiraţie (a se citi: sprijin făţiş din partea puterii), încît nu doar aeronautica, biologia, pictura, muzica îşi aveau rădăcinile în cultura română, ci însuşi Ceauşescu devenise un genial precursor al unui fenomen mondial, numit „noua ordine informaţională“. Fireşte, cei care, din varii motive, nu s-au alăturat protocroniştilor ori, mai curajoşi şi mai puţini, l-au respins ca pe un real pericol pentru cultura română, au fost taxaţi de atitudine antipartinică şi trădători de neam. La cîţiva ani de la lansare, termenul nu mai însemna a susţine argumentat inventivitatea românească, ci a-i intona cîrmaciului neostoite panegirice. Corul minciunilor patriotarde devenise atît de gălăgios şi a nivelat cu atîta osîrdie valorile/pionieratele „redescoperite“, încît azi întreaga retorică autohtonistă ne apare cel mult ca o (altă) curiozitate, în acelaşi timp tristă şi ilară, a mitologiei comuniste. 

Era această mistificare a realităţii profitabilă pentru regim? Ce avea de cîştigat puterea impunînd în cultură protocronismul ca pe o teorie justiţiară, ce trîmbiţa „vulcanica erupţie a geniului românesc, propulsat de o extraordinară istorie“ (cităm fără delicii dintr-un feroce protocronist, aflat azi la senectute)? Răspunsul e la îndemînă şi l-au formulat deja mulţi cercetători ai perioadei. Alături de naţionalismul grosolan înflorit sub Ceauşescu şi de cultul personalităţii în care întreaga istorie naţională era pusă la picioarele multiubitului, protocronismul a fost doar o altă metodă prin care supuşii înfometaţi şi umiliţi erau trataţi împotriva simptomelor de revoltă şi deprimare: terapia prin mit. Celebrînd cu petarde şi fumigene originalitatea românească, protocronismul încerca, la rîndu-i, să ascundă sub un văl de fum criza economică şi socială tot mai adîncă. „Fantasmele compensatoare“ – cum le numeşte un reputat istoric – redeşteptate de goarna protocroniştilor veneau să aline cu degete catifelate foamea, frica, frigul. Nu ţara era înapoiată şi guvernanţii incompetenţi, ci restul lumii ne marginalizase secole la rînd, refuzîndu-ne geniul şi dreptul la universalitate. Iată însă că, sub providenţialul Ceauşescu, eram iarăşi ce fuseserăm, şi mai mult decît atît. În ce priveşte ambiţiile politice ale multiubitului, creativitatea reevaluată a naţiunii era un truvai excelent: la mare popor, măreţ conducător. Ori invers – ca oricărui despot comunist, nu numai dialectica îi stătea la dispoziţie.
Sigur că protocronismul n-a fost unica scorneală cu ştaif prin care ceauşismul a încercat să cloroformizeze naţiunea. Pletora sa de pionierate mai mult sau mai puţin autentice n-a demonstrat lumii că sîntem cel mai înzestrat popor, aşa cum „Cîntarea României“ n-a revelat o naţie de artişti şi nici „Daciada“ n-a trimis cohorte de sportivi la olimpiade. Dacă românii au talent, atunci au cît francezii, ungurii sau turcii: luaţi ca individualităţi. Şi, cu riscul de a părea facilă, vă mărturisesc că prefer zîmbetul provocat de un concetăţean care se dă în stambă la TV, grimasei produse de emfaza patriotardă a unui Dan Zamfirescu.

Alexandra Tomiţă este autoarea cărţii O istorie „glorioasă“ – Dosarul protocronismului românesc, Editura Cartea Românească 2007, pentru care a primit premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor şi premiul pentru debut al revistei România literară.

Foto: A. Manolescu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.