Pax Europaea. De fapt, Pax Philosophica

Mihail-Valentin CERNEA
Publicat în Dilema Veche nr. 770 din 22-28 noiembrie 2018
Pax Europaea  De fapt, Pax Philosophica jpeg

Bertrand Russell susținea că rostul filozofiei nu este de găsit în efectele pe care le produce cercetarea ei asupra umanității, ca în științele naturii. Studiul filozofiei e mai degrabă util pentru cel care îl parcurge, continuă britanicul, deoarece îl transformă pe acesta într-un „cetățean al universului“, eliberat de prejudecățile epocii sale, imparțial și pacifist. Într-adevăr, astrofizicianul se poate lăuda cu primii pași ai umanității pe Lună, iar chimistul cu multitudinea de leacuri complexe și inovatoare pentru beteșugurile umanității, ca să enumăr doar două dintre nenumăratele realizări practice ale științelor, dar ce bunuri filozofice îmbunătățesc viața comunității?

Dacă Russell are dreptate, filozofiei nu i-ar rămîne decît un rol terapeutic, greu de îndeplinit în complexa tapiserie a experienței umane moderne: „cetățenia“ universului pare greu de acordat unei persoane care nu încearcă măcar să facă niște primi pași pe drumul reflecției filozofice, pe cînd nu trebuie să ai cunoștințe de biochimie ca să te bucuri de beneficiile unui vaccin. Russell scrie aceste rînduri în 1912, cu numai doi ani înainte de Primul Război Mondial. Nu este, astfel, un accident că, în aceleași pagini, filozoful britanic arată ce este un cetățean al universului făcînd o parelă cu acei oameni „practici“ prinși între zidurile propriei cetăți, gata oricînd să-și dezlănțuie natura lor întunecată pentru a se feri de pericole exterioare mai mult sau mai puțin imaginate. Pentru mulți autori, începutul Marelui Război șochează prin cascada de reacții necontrolate ale marilor imperii din acea vreme, care pornesc atacuri preemptive împotriva rivalilor, fiind convinși de intențiile nefaste din spatele mobilizărilor în lanț ale armatelor europene din vara anului 1914. O lume de cetățeni ai universului poate ar fi reușit să evite conflictul. Totuși, cum am putea aduce pacea într-o lume în care nu toți avem timpul sau disponibilitatea pentru antrenamentul filozofic necesar repudierii prejudecăților care formează zidurile fortărețelor din mințile noastre? Și cum am putea obține o pace stabilă, eternă?

Cu mai bine de un secol înaintea lui Russell, un alt mare autor își propunea să vindece Europa de maladia sa principală, apetența pentru conflict armat. Immanuel Kant, într-un scurt eseu intitulat Spre pacea eternă, încerca să contureze un proiect filozofic care să aducă laolaltă statele europene într-un aranjament care să oprească vărsarea de sînge pentru eternitate. Pentru Kant, pacea nu poate fi asigurată decît între state ce au la bază o Constituție pe care o numește „republicană“. Mai precis, Kant vorbește, în termenii timpului său, de state în care funcționează principiul separației puterilor și în care guvernămîntul este reprezentativ. Odată ce acest deziderat este îndeplinit, mai sînt necesare două alte elemente pentru un mecanism al păcii: națiunile astfel constituite trebuie să se unească într-o federație de state libere, suverane, iar în cadrul acestei cosmopolite lumi, cetățenii trebuie să se bucure, oriunde s-ar afla, de drepturile inerente „sacrei ospitalități“. Dacă aceste trei condiții sînt îndeplinite, continuă Kant, avem o bază pe care putem spera că se poate construi pacea eternă. Dacă vă sună ca o fantezie idealistă, nu sînteți singurii. Și contemporanilor săi li s-a părut la fel; Kant însuși nu se ia foarte în serios în această scriere, dar dorea să le ofere politicienilor vremii motive să nu mai ia în derîdere acest ideal, dintr-un pragmatism prost înțeles.

A fost nevoie mai mult de o sută de ani și de un devastator conflict global ca să fie puse bazele abia celei de-a doua condiții – ineficienta Ligă a Națiunilor ce a rezultat din Primul Război Mondial. Încă trei decade de totalitarism și o nouă deflagrație planetară pe lîngă care Marele Război a părut doar o repetiție cu costume, iar cele trei condiții kantiene au început să fie luate cu adevărat în serios. Inspirîndu i pe Jean Monnet și pe alții ca el, ideile lui Kant au fost la baza Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (fundația instituțională a Uniunii Europene) – să nu ne lăsăm înșelați de nume, circulația bunurilor industriale era doar un mijloc către un țel mai înalt, doar teoretizat de german în secolul al XVIII-lea: stingerea focarelor de conflict de pe bătrînul continent.

Iată deci că Bertrand Russell subestima, de fapt, valoarea filozofiei. Dincolo de spectrul redus al individului, importanța filozofiei își regăsește efectele pentru umanitate în cel mai de preț bun pe care poate să-l producă – pacea. În ciuda metehnelor scoase în evidență pe drept și pe nedrept în mass-media ultimilor ani, Uniunea Europeană a reușit, de fapt, să-i împlinească visul lui Kant: ne-a oferit cea mai lungă perioadă de pace din ultimele două milenii. Orice reformă ar urma, ar fi o idee bună să învățăm lecția tristă predată de istoria noastră comună și să nu ne raportăm la propunerile unor gînditori precum Russell sau Kant ca la simple basme. Efectele unei astfel de ignoranțe pot fi literalmente apocaliptice. 

Mihail-Valentin Cernea este doctor în filozofie al Universității din București. A publicat articole academice pe teme de filozofia generală a științei, filozofia biologiei și etică militară.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Coșmarul unei femei care și-a luat casă în cel mai scump oraș din țară. „Am empatie doar pentru animale, de ce aș avea pentru oameni”
Mulți români aleg să cheltuie o avere pentru o casă cu curte, tocmai pentru a scăpa de zgomotele unor vecini nesimțiti. Uneori, însă, nici măcar acesr lucru nu le garantează faptul că vor avea în preajmă oameni cu bun simț care să respecte măcar orele de liniște.
image
Întrebarea care îi macină pe bărbați: care e lungimea corectă a pantalonilor. Adina Buzatu: „Nu s-a purtat niciodată gleznuța la vedere”
Alegerea lungimii potrivite a pantalonilor este esențială pentru un aspect elegant și confortabil, dar contează și locul în care mergi. Mai mult, spune Adina Buzatu, „gleznuța la vedere” nu a fost niciodată la modă.
image
Situație stranie la Realitatea Plus: Alexandra Păcuraru vorbește despre „retragerea” din televiziunea condusă de tatăl său VIDEO
„Retragere” neașteptată de la Realitatea Plus, canalul de știri condus de familia omului de afaceri Maricel Păcuraru. Protagonista este chiar fiica omului de afaceri, Alexandra Păcuraru, care, până recent, era prezentatoare la acest post de televiziune.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.