În ajunul Crăciunului, puţin peste ora unsprezece. Acasă la familia Gheorghe, masa e pe sfîrşite. Bunicul Gheorghe, 67 de ani, s-a abţiguit un pic de la pălincă, e roşu la faţă şi cam nervos. Îşi drege glasul. Restul familiei înţelege că i-a venit cheful de cîntat. Acelaşi repertoriu din fiecare an, de sărbători. Bătrînul Gheorghe dă tonul şi începe cam fals, dar în forţă: "C-aşa-i românul cînd se veseleşte, ca şi stejarul cînd înmugureşte!". Bunica Gheorghe se duce la bucătărie ca să taie cozonacul. Cei doi fii Gheorghe, ambii trecuţi de patruzeci, îi ţin isonul ca să-i facă plăcere. Nepoţii adolescenţi pleacă în cealaltă cameră, la televizor.Cîntecul nr. 2: "Noi sîntem români, noi sîntem aici pe veci stăpîni!". Bunica Gheorghe nu mai are ce ocupaţie domestică să-şi găsească, aşa că e nevoită să cînte şi ea. La al patrulea cîntec: "Nu uita că eşti român!", bunicul Gheorghe loveşte cu pumnul în masă şi izbucneşte în lacrimi. Familia tace, respectîndu-i emoţia.Patriotismul bătrînului Gheorghe nu este de faţadă, însă are o motivaţie precisă, alta în afară de stimulii bahici. Familia Gheorghe locuieşte într-un mic orăşel din Ardeal. Gheorghe face parte din rîndul românilor recalcitranţi deoarece nu se are bine cu vecinii săi unguri. În fiecare an, mai ales în preajma sărbătorilor, conflictele mai vechi legate, de pildă, de cine ar trebui să facă curat în curtea comună şi de ce, sînt reactualizate. Gheorghe se enervează în momentul în care vecinii săi vorbesc între ei pe ungureşte, iar el nu înţelege o boabă. Se enervează cînd descoperă şi că bradul lor e mai stufos şi sacoşele mai pline, pentru că au un fiu care e plecat în Ungaria sau în altă parte a lumii. Un fiu care "s-a descurcat", spre deosebire de copiii săi care vor ieşi probabil la pensie tot de la SNCFR. Aşadar, bătrînul Gheorghe se simte îndreptăţit să înjure: "Ai dracu' unguri!" şi să-şi găsească un sens propriei sale existenţe: mîndria de a fi român! Patriotismul său este doar o faţetă a unei structuri de gîndire marcate de (re)sentimente naţionaliste şi l-aş numi "patriotism de Ardeal"..Am mai întîlnit acelaşi tip de atitudine într-un idilic orăşel mai nou, din Mărginimea Sibiului - Sălişte. Încercam să descopăr de ce aici îşi au originile atît de mulţi academicieni (vreo nouă, dacă nu chiar unşpe, dintre care cîţiva în viaţă). Busturile academicienilor tronează şi acum în centrul localităţii. Sînt oare săliştenii mai deştepţi decît românii de prin alte părţi ale ţării? Are apa de aici proprietăţi miraculoase sau se consumă anumite alimente cu efecte benefice asupra minţii? Profesorul de istorie de la liceul local m-a lămurit pe un ton plin de învăţăminte: "Regalitatea maghiară putea să-i stăpînească mai uşor pe cei fără carte. Oamenii din această regiune ţineau la libertatea lor, s-au revoltat înaintea lui Horea şi au luptat împotriva armatei austro-ungare". Sforăitor, ca în vechile manuale! Aşadar, Explicaţia (cu "E" mare) ar fi că academicienii sînt "produsul enclavei româneşti" de la Sălişte. "Noi, săliştenii, sîntem foarte toleranţi, dar să nu se ia nimeni de istoria neamului şi de limba românească" - şi-a încheiat discursul care durase mai bine de două ore, profesorul. Ulterior, am mai aflat că săliştenii îi goniseră de-a lungul timpului pe toţi cei "de alte naţionalităţi" care se pripăşiseră pe la ei în sat, adică unguri, saşi, secui, evrei, rromi.Am cerut şi părerea unui cioban, în privinţa academicienilor: "Apăi, dom'şoară, noi p'aicea sîntem neam de ciobani. Iar ciobanii dintotdeauna au fost mai avuţi decît alţii. Pe vremea lu' Ceauşescu, era unul pe la noi care avea chiar şi elicopter!". Cît se poate de logic: ciobanii au avut bani şi, neştiind ce să facă cu ei sau cum să-i investească mai bine, şi-au trimis copiii la şcoală. Eram bucuroasă că dezlegasem misterul, însă frazele cu "patria", "neamul" şi "limba", ale profesorului, îmi stăruiau neplăcut în minte. Cu toate acestea, copiii de la liceul local mi-au mărturisit că "se simt mîndri că sînt sălişteni!" (sălişteni, nu români!) şi că vor să devină economişti, programatori PC, avocaţi. Probabil că anumite "mutaţii" de sensuri se produc numai în sistemul de gîndire al celor care au fost injectaţi timp de cîteva zeci de ani, cu drogul "iubirii de moşie"!