Pasiuni mici, pasiuni mari

Publicat în Dilema Veche nr. 508 din 7-13 noiembrie 2013
Pasiuni mici, pasiuni mari png

Încă de pe timpul „celor şapte înţelepţi“ ai Greciei, omului şi mai ales omului politic i s-a cerut să fie raţional, adică să-şi stăpînească umorile şi pasiunile, dacă doreşte să trăiască bine, respectiv să guverneze bine. Şi tot de atunci a fost certat cu regularitate de filozofi cînd nu a făcut-o. Să aibă filozofii dreptate? Mizeria – mai ales a politicienilor şi a politicilor acestora – să fie oare iraţionalitatea?

Uneori, mă gîndesc că este o oarecare neînţelegere aici şi că am fi datori, înainte de orice, să pricepem mai bine ce este acela un „comportament raţional“. Asta pentru a şti dacă chiar lipsa de raţiune e ceea ce ne supără cel mai mult la politicieni. Atunci, ce înseamnă „comportament raţional“? Înseamnă, cred, ca, fiind date anumite premise şi avîndu-se un anumit scop, să se raţioneze astfel încît, prin mijloacele alese, să se ajungă în mod cît mai sigur la acel scop. De exemplu, dacă se consideră că medicina e de mare folos în vindecarea bolilor, este un comportament raţional ca, dacă mă simt rău şi vreau să mă vindec, să mă duc la doctor, şi nu la un şaman. Pe de altă parte, dacă premisa acceptată e că descîntecele vindecă bolile, aşa cum consideră „popoarele naturii“, comportamentul raţional e să mă duc la şaman sau la o vrăjitoare. Dimpotrivă, este iraţional ca, fiind date premisele respective, fie omul modern, fie primitivul să adopte alte strategii în scopul vindecării.

Şi acum, să revenim la oamenii politici. Oare Victor Ponta, cînd şi-a plagiat teza de doctorat, cînd, apoi, a plagiat încă vreo două cărţi, a acţionat iraţional, şi asta este ceea ce trebuie să-i reproşăm? Mă îndoiesc. Premisele fiind ceea ce sînt în România, şi nu în Germania, calculul său, pentru a obţine cît mai mult fără muncă, a fost corect: mai întîi, putea spera că tutorele său, Adrian Năstase, va ajunge preşedinte. Şi chiar dacă n-ar fi ajuns – cum s-a întîmplat –, putea afla de la sociologi că plagiatul nu este recunoscut drept delict grav la nivelul conştiinţei populare. Apoi, putea paria în mod rezonabil pe relativismul moral atît de răspîndit la noi, inclusiv printre intelectuali; pe scurt, avea toate motivele să considere că, şi în ipoteza cînd plagiatul său va fi dat de gol, amicii săi vor putea spune, mai întîi, că a fost o răzbunare politică, apoi că şi alţii au plagiat, apoi că, „în conformitate cu standardele din trecut“, plagiatul nu e plagiat. Pe scurt, dacă scopul său era să rămînă popular fie şi prin impostură, era raţional să spere că şi astfel va continua să fie popular. Şi a fost. N-a raţionat just Ponta?

Sau să luăm evenimentele din vara lui 2012. Planul „puciştilor“ de a scăpa de Traian Băsescu a fost perfect raţional, în termenii de mai sus: a fost bine calculat, pe etape. Se baza pe laşitatea şi venalitatea cunoscute ale unor politicieni. A avut rapiditatea recomandată de Machiavelli însuşi, în situaţia cînd se vrea eliminarea fără replică a inamicilor. (Să nu-mi spuneţi că Machiavelli nu era raţional!) A existat şi un plan B, dacă planul A – referendum fără prag – ar fi eşuat din cauza presiunilor UE: fraudarea participării, organizată meticulos de Dragnea, după cum afirmă DNA. În totalitate, planul a fost remarcabil şi a fost la un pas de a-şi atinge scopul. Vara toridă şi concediile i s-au pus în cale, la fel ca iarna rusească lui Napoleon şi furtunile Mării Nordului în calea Invicibilei Armade. Faptul că au pierdut nu-i face nici pe Ponta, pe Antonescu sau pe Dragnea mai puţin raţionali decît i-a făcut înfrîngerea pe Napoleon sau pe Filip al II-lea. Viaţa e supusă hazardului şi, la urma urmelor, se întîmplă uneori ca cel care îşi caută sănătatea la medic să aibă mai puţin succes decît cel care şi-o caută la vraci.

În general, împrejurarea că foarte mulţi oameni politici şi funcţionari publici din România au ales să fie corupţi e un comportament raţional, în condiţiile date pînă de curînd şi avînd în vedere scopurile acestor politicieni. De cele mai multe ori, aceşti oameni puteau nota că faptele lor sînt urmărite încet de procurori, că termenele se înmulţesc nelimitat, că, uneori, faptele se prescriu, că pot dispune de cei mai buni avocaţi, că judecătorii achită sau condamnă cu suspendare, că amicii politici exercită presiuni. În acest caz, a fi corupt, cînd vrei să ai putere şi avere cît mai uşor, e un comportament raţional şi, dimpotrivă, a nu fi astfel, avînd aceleaşi scopuri, pare o prostie şi o nebunie. E adevărat că în ultimul timp s-au înmulţit pedepsele cu închisoarea, ceea ce – dacă continuă – s-ar putea să redefinească comportamentul raţional şi ca generaţia de după Năstase, Voiculescu, Dragnea, Fenechiu, Voicu, Becali să se comporte diferit. Dar asta e altceva. Pe scurt, vreau să spun că un comportament raţional înseamnă o bună adaptare la mediu: avem un mediu de infractori şi borfaşi? E raţional, atunci, dacă vrei să cîştigi cît mai lesne un loc fruntaş, să fii infractor, şi e iraţional să fii altfel.

„Asta-i cinism!“ veţi spune. Fireşte. Dar cred că cinismul acesta ne învaţă ceva:

Reproşul fundamental la adresa oamenilor politici nu trebuie să fie că se comportă în diferite situaţii iraţional şi că se lasă învinşi de pasiuni şi sentimente. În fapt, majoritatea lor se comportă raţional în mediul existent, fiind nişte „animale“ bine adaptate. Viciul lor nu e excesul de pasiuni, ci excesul de pasiuni mici, meschine, în locul unor pasiuni generoase şi mari. Am văzut: raţionalul se defineşte în raport cu atingerea scopului. Or, scopul este pus de pasiuni şi credinţe, nu de raţiune. Socrate refuză să fugă din închisoare prin mituirea paznicilor şi sfidarea legilor şi va muri ingerînd cucuta. „Iraţional!“ va striga cinicul. Desigur, dar numai dacă scopul omului este viaţa cu orice preţ. Or, ştim că, pentru Socrate, mai presus decît viaţa era abţinerea de la rău în orice condiţii; pe de altă parte, el considera că fuga pe ascuns din închisoare este un rău. Socrate, aşadar, a procedat raţional, avînd în vedere premisele şi scopul său, numai că acesta era diferit de acela al omului care, în aceeaşi situaţie cu el, ar fi fugit, salvîndu-şi viaţa. Socrate ar fi procedat iraţional, numai dacă, continuînd să aibă scopul său, ar fi fugit totuşi. Iar scopurile, precum spuneam, nu sînt date de raţiune, ci de pasiuni şi credinţe care, împreună, produc valorile care contează pentru noi şi ne modelează caracterele.

Aşadar, necazul cu omul politic (şi cu noi toţi, la urma urmelor) este lipsa de altitudine a scopului propus, şi nu iraţionalitatea mijloacelor pentru a-l atinge: el vrea cu orice preţ să se adapteze la mediu şi de obicei nu-i lipseşte inteligenţa s-o facă. Pasiunile lui, care îi dictează scopul vieţii, sînt să fie repede bogat, să-şi chivernisească repede tribul, să aibă imagine bună, indiferent de conţinut. Pasiuni meschine, mediocre, ziceam, vrednice de caractere inferioare, dar bine adaptate. De multe ori va reuşi, uneori va şi eşua, precum Adrian Năstase. Reuşitele acestor oameni sînt cenuşii, iar eşecul lor – o slabă consolare pentru observator. Cu totul altceva se întîmplă cu cei, foarte puţini, care încearcă să schimbe mediul, fie şi numai din pasiunea pentru numele bun pe care îl vor lăsa posterităţii. Aceştia le apar celorlalţi nu o dată drept nebuni sau periculoşi şi e evident de ce: dacă reuşesc, mediul schimbat va redefini condiţiile generale ale acţiunii raţionale, îngreunînd adaptarea celorlalţi. Eşecul lor, dacă nu altceva, rămîne măcar pilduitor; dar reuşita lor – oricît de rară – e braţul care mută din loc istoria.

Andrei Cornea este profesor la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.