Ortodox(ia) de București

Publicat în Dilema Veche nr. 819 din 31 octombrie – 6 noiembrie 2019
Ortodox(ia) de București jpeg

Mai întîi, ceva date reci. La ultimul recensămînt, cel din 2011, Bucureștii aveau 1.883.425 de locuitori, dintre care 1.587.951 declarați ortodocși. Asta înseamnă 84,31%. Poate că, în ultimii opt ani, cele două cifre s‑au mai schimbat, dar mi-e greu să cred că procentul s-a alterat semnificativ. Putem pe mai departe conta pe faptul statistic că peste 80% din bucureșteni spun despre ei că sînt ortodocși. Acum urmează comentarii ceva mai calde, de nu chiar fierbinți. Asemenea date sînt contestate cu argumente într-o oarecare măsură corecte. Nu toți cei care se declară ortodocși știu bine ce-i aia. Există o mare doză de formalism și conformism. Dacă ai fost botezat ortodox de părinți și nași cînd erai un bebeluș, dar nu te-a mai interesat deloc Biserica de atunci încoace, tot ortodox zici că ești cînd te întreabă cineva ce credință religioasă ai – dar, în realitate, chiar ești? Există, așadar, unii (cît de mulți? cît de puțini?) ortodocși care își declară această apartenență religioasă, dar, de fapt, sînt atît de indiferenți încît nu aparțin nicăieri. Dar chiar și cu aceste precauții care pot fi socotite o contestare admisibilă a acurateții relației dintre cifră și inimi, e imposibil să contești faptul că Bucureștiul confesional este categoric dominat de o vastă majoritate ortodoxă.

Tradiția ortodoxă a Bucureștilor este, de asemenea, lungă. Niciodată, în istoria sa seculară, Capitala nu a fost altfel decît majoritar ortodoxă, domnitorii care au fondat-o și au ridicat-o au fost ortodocși, arhitectura ei, modul de locuire și de administrare au fost mereu cele specifice unei culturi de apartenență creștin-orientală. Figuri domnitoare, precum Șerban Cantacuzino sau Constantin Brâncoveanu, sînt legate profund și în egală măsură de ortodoxie și de București. Prin ei, ca și prin atîția alții, ortodoxia a dăruit Bucureștilor cultură și credință, monumente și spirit. Datorită faptului că sînt Capitală de atîta timp, Bucureștii au fost mereu centrul administrativ al Bisericii noastre Ortodoxe. Bucureștii sînt și astăzi gazda administrației centrale a BOR și acest fapt are consecințe importante. Poate că cea mai importantă dintre ele, dar și cea mai actuală, fiind edificarea Catedralei Mîntuirii Neamului. Pentru ortodocși, această edificare are valoarea împlinirii unui vis. Ideea construirii unei Catedrale la București a apărut la finele Războiului pentru Independență și succesiv cei doi mari regi, Carol I și Ferdinand, au emis acte și proclamații cerînd o Catedrală. A putut fi inaugurată abia în 2018, la centenarul Marii Uniri, finalizarea ei urmînd să mai dureze o perioadă. Neîndoielnic, Catedrala aceasta va fi un monument emblematic cu care bucureștenii de după noi se vor mîndri. Cred că, în cele din urmă, bombănelile și enervările de astăzi vor fi reduse la tăcere de impunătoarea Catedrală.

Imediat după 1990, Bucureștii au cunoscut o veritabilă explozie a vieții religioase. Ortodoxia, mai ales, s-a revitalizat. Semnul cel mai clar a fost construirea de noi biserici. Vreme de cel puțin două decenii, construirea de noi biserici, dar și refacerea, reamenajarea ori extinderea celor mai vechi nu au prea fost contestate. Poate că societatea era de acord cu acest larg efort imobiliar, în mare parte susținut de bugetele publice, fie ele ale statului, fie ele ale administrației locale, plecînd de la ideea că era nevoie de o justă reparație după ce statul comunist produsese atîtea pagube Bisericii Ortodoxe prin politica sa violent atee. Sau poate că, pînă de curînd, bucureștenii considerau că sufletul lor (și al orașului, dacă o exista așa ceva!) are nevoie de mai multe biserici. De vreo 10-15 ani, însă, ideea că religia este „o chestie privată“, cuplată cu o tot mai vocală contestare a autorității morale a Bisericii și în cele din urmă a adevărului mesajului ei, a dus la conturarea unei atitudini publice de rezervă, de nu chiar de opoziție față de construirea unor noi biserici. Mai mult, unele grupuri civice și forțe politice socotesc că este de principiu incorect ca bugetele publice să finanțeze activități religioase. „Războiul cultural“ care opune pe conservatori progresiștilor a ajuns, inevitabil, și pe malurile Dîmboviței, ca o dovadă în plus că în Bucureștii orientali ideile occidentale au drept de cetate.

Biserica Sf. Anton
Biserica Sf. Anton

Pînă de curînd era foarte dificil să fii minoritar într-o comunitate confesională în care peste 80% sînt altfel decît tine. Și cred că încă mai este. În orice caz, dacă lumea de azi nu a reușit să-i facă pe minoritari să se simtă total confortabil în raport cu majoritarii, a reușit în schimb să-i facă pe majoritari să capete și ei un disconfort în raport cu minoritarii. Să fii ortodox într-o comunitate, precum cea bucureșteană, nu este totuși ușor, deși ai spune că, dacă sîntem peste 80%, ne simțim între noi ca‑n sînul lui Avraam. Sensibilitățile religioase sînt mari, indiferent dacă aparțin majorității sau minorităților confesionale. Fără îndoială, a fi majoritar implică mai ales responsabilități în raport cu toți minoritarii. Fără îndoială, majoritarii au datoria de a veghea la respectarea drepturilor identitare ale minorităților. Și îmi face plăcere să constat că cei mai mulți ortodocși bucureșteni, fie ei clerici sau mireni, simt această responsabilitate.

Nu pot însă încheia aceste rînduri fără să adaug că ortodoxul bucureștean este, totuși, un ortodox mai aparte: mai nesupus, clevetitor, convins de propria judecată și repezit la a-i judeca pe ceilalți, cu un ochi critic neiertător mai ales în ceea ce‑i privește pe clerici. Asta ține de temperamentul lui, desigur. Însă și el, ca orice alt creștin, știe că Dumnezeu îl va judeca, totuși, mai ales după ce-i în inima lui…

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.