Ofsaid trist şi amuzant, cu morţi şi răniţi

Publicat în Dilema Veche nr. 148 din 24 Noi 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Mult mai puţin cunoscut publicului decît Top 300, dar aproape la fel de interesant, anual se întocmeşte un clasament al celor mai vizionate emisiuni TV, pe toate canalele. În paranteză fie spus, pentru că destui se întreabă cum se măsoară audienţa, iată pe scurt sistemul. În primul rînd, se selectează subiecţii după criterii sociologice similare celor ale sondajelor. Cu acordul acestora, li se instalează un dispozitiv (peoplemeter) care, măsurînd frecvenţele, comunică, în timp real, pe ce canal TV se află televizorul respectiv. Astfel, audienţele pot să fie - şi chiar sînt - calculate la nivelul fiecărui minut. Rapoartele respective sînt analizate de către fiecare beneficiar în parte, se trag concluzii şi se iau măsuri. Cel puţin teoretic. Sigur, televizorul meu poate să se afle pe un anumit canal, dar eu să fiu la baie, în bucătărie, ori să vorbesc la telefon. Mai mult, a urmări un program nu înseamnă neapărat că-mi şi place (detaliu care însă îi lasă reci pe cumpărătorii de publicitate, important pentru ei este să le văd reclamele). Dar marjele de eroare şi de relativitate sînt universal acceptate. N-am inventat noi sistemul. Dacă ne aruncăm ochii pe topul anului 2005, vom descoperi aşa: 9 dintre primele 10 programe, în ordinea descrescătoare a audienţei, 17 din primele 25 şi 21 din primele 50 au fost... - aţi ghicit oare?... - meciuri de fotbal. Internaţionale, în covîrşitoarea lor majoritate. Mai jos în clasament fotbalul se răreşte, pentru că... n-au prea mai fost alte meciuri de calitate. La transmisiile acestora se mai adaugă, în Top 100, 6 emisiuni de sport, tot despre fotbal, aducînd procentul "sportului-rege" la 35% dintre programele de succes. Pe locul 2 - de data asta sigur aţi ghicit - se aşază emisiunile care - cum spune tata - exploatează suferinţa umană. Vin unii care au o durere sau o supărare, noi le dăm sfaturi - competente sau nu -, dacă sînt certaţi, încercăm să-i împăcăm şi, în cele mai fericite cazuri, le oferim un ajutor concret, material, medical sau de altă natură. 31% din top. Prima emisiune de ştiri apare abia pe locul 30 şi sînt 23 în total. Divertismentul a infiltrat cu modestie 10 prezenţe în primele o sută de programe, care se completează cu... un meci de handbal feminin din campionatul mondial. Lipseşte ceva? Păi, ar cam fi. Nici o emisiune de tehnică şi/sau ştiinţă, nici un program economic/financiar, nici un reportaj/anchetă, nici o emisiune de cultură (horribile dictu!) şi - atenţie - nici un talk-show al nimănui, pe nici o temă, pe nici un canal, nu au penetrat topul primelor o sută de programe de interes pentru marele public. Ba nici măcar Top 250, în care primul şi singurul film s-a strecurat pe locul 198, iar un rătăcit episod al unei biete unice telenovele - pe 241! Să recapitulăm cît mai avem mintea clară: 35% fotbal, 31% suferinţa altora, 10% divertisment, 23% ştiri, 1% altceva. Similar se întîmplă lucrurile şi pentru presa scrisă, căci cele două cotidiene naţionale de sport se plasează pe locurile 3 şi 4 la tiraje vîndute, înaintea majorităţii ziarelor "cu greutate". Să nu vă mire faptul că pe hîrtie atracţia pentru scandaluri VIP pare mult mai mare decît pe ecrane. E mare peste tot, numai că la TV mai trebuie să dai şi imagini - or, 90% din ceea ce se scrie despre gagii şi gagici e după ureche, n-ai, frate, cu ce să ilustrezi, da’ de scris, poţi să scrii oricît şi orice şi să dai o poză de-acu’ trei ani. Bun. Prima întrebare ar fi ce naiba căutăm noi pe-aici? Dar asta e o întrebare mai generală, aşa că s-o sărim. A doua e: chiar mor românii să vadă numai fotbal, durere şi scandaluri? Răspunsul este: Nţ! În realitate există ceva numit nevoie indusă. Bagă crime şi accidente la greu în fiecare zi lăsată de la Dumnezeu şi, după o vreme, cetăţenilor li se va părea că realitatea, din asta se compune, deci asta trebuie să vadă. Mai mult, o să înceapă să se uite pentru a face comparaţii: violul de azi la prînz e mai bestial sau nu, decît ăl’ de aseară? Pentru o televiziune în ansamblul ei sau pentru un realizator/editor de ştiri/redactor/prezentator, cel mai comod lucru din lume este să spună: Sîntem sclavii audienţei! Dar oare cine a creat audienţa asta? Bine. Hai să zicem că poporul e sadic, vrea sînge, şi e şi cam tîmpit, trebuie să-i dai chestii uşurele. Există totuşi limite deontologice ale rating-ului sau, de dragul lui (adică - să precizăm - de dragul banilor aduşi de rating, prin publicitate), poţi să faci orice? Teoretic, nu. Nu ai voie să iei în derîdere suferinţa sau moartea, indiferent ce părere ai despre cel care suferă sau moare (vezi nesimţirea imbecilă a celor care au făcut mişto de moartea lui Steve Irwin). Dar nici nu ai voie să împingi un om să-şi exhibe suferinţa, chiar dacă în final îi dai o bomboană. Nu ai voie să vorbeşti despre suferinţa cuiva (necum să-l arăţi) fără acordul lui. Nu ai voie să comentezi în nici un fel (cu atît mai puţin comic!) un defect fizic ori psihic. Nu ai voie să presupui lucruri grave, a căror simplă menţionare poate distruge viaţa cuiva, indiferent de dezminţirile ulterioare. Lista e mai lungă... Dar, în definitiv, presa nu trebuie să reflecte viaţa, aşa cum e ea, cu bine şi rău? Un ilustru jurnalist apăra ştirile cu găini violate aducînd argumentul că "şi asta se întîmplă". Păi, da, dar şi mersul la closet se întîmplă, ba încă la proporţii planetare! Ce-ar fi să facem o emisiune despre defecare? (Oops! Mă tem să nu fi dat cuiva o idee!) Nu voi încheia fără a spune pe cine sînt supărat. Nu pe cei care pun pe ecran ori în paginile ziarelor lucruri frivole, violente, de prost-gust sau, pur şi simplu, tîmpite - totul de dragul rating-ului. Atîta ştiu, atîta pot. Supărat sînt pe intelectualii rafinaţi care exclamă: "Ia uite la ce prostii se uită lumea!", dar nu mişcă un deget ca să ofere acestei lumi altceva. În mod inteligent. Captivînd-o, cucerind-o, la nevoie păcălind-o puţin - că doar e pentru o cauză bună. În 99% dintre cazuri, în toţi aceşti 17 ani, emisiunile şi rubricile de cultură au fost construite astfel încît s-au uitat la ele doar oameni de cultură (cîţiva dintre ei, nu toţi!). Cu sofisticate şi pretenţioase eforturi, au fost convinşi cei care erau deja convinşi. Cine citea înainte citea şi după. Cui îi plăcea Mozart, îi place şi-acum. Sîntem mari.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.