Odă becaținelor – din partea muritorilor care dorm

Publicat în Dilema Veche nr. 778 din 17-23 ianuarie 2019
Odă becaținelor – din partea muritorilor care dorm jpeg

„Somn, a gîndului odihnă, / O, acopere ființa-mi cu-a ta mută armonie“ – Mihai Eminescu 

Dacă s-ar putea uneori și fără să dormim, ar fi bine. Dar acesta trebuie să fie un text despre somn, nu despre insomnie. E frumos că limba română lasă somnul să stea înăuntrul cuvîntului insomnie, dar fără ca el să poată face ceva, stă inactiv și blocat între un prefix și-o terminație, captiv pînă la capăt, uneori pînă vezi primul firicel de lumină al zorilor.

Știm, somnul e vital, e un dar, e voluptate pură, atunci cînd vine.

La fel ca aurul, mierea și sîngele, somnul nu are plural.

Și cu toate astea există atîtea feluri de somn. Există puiul de somn și somnul de pe urmă, există somnul iepurelui și somnul mieilor, somnul neîntors și somnul care te fură, există somnul care te ține la marginea lui și somnul adînc în care cazi.

Și sînt altele pe care numai noi le știm, fiecare dintre noi.

În muzeul „somnurilor“ mele există somnul afară. Cum venea căldura, în satul bunicilor, multe familii scoteau paturile afară. Mergeam la unchiul meu, tocmai în capătul celălalt al satului, ca să dorm cîteva nopți pe unul dintre paturile așezate sub copacii mari ai curții, duzi și nuci. Pentru așa ceva trebuiau încălcate cîteva reguli, în primul rînd cea a intimității. Să scoți toate boarfele paturilor afară, cearceafuri, perne. Să anulezi căldura aia umedă a patului pe care numai înăuntru, în casă, o poți experimenta. Să ieși practic îmbrăcat de somn în curtea casei. Să te bagi în pat în văzul lumii. Și mai ales să închizi ochii sub cerul liber, să te lași în voia nopții, să abandonezi cursa zilei în afara spațiului sigur din interior. Erau mulți acolo în familia unchiului meu. Mai ales copiii. Eu veneam în plus, peste numărul obișnuit. Așa că mă înghesuiam într-unul din paturile largi, alături de verișorii mei un pic mai mici decît mine, cu un an, doi au trei. Veneam special pentru asta, fiindcă acasă la Mama, bunica mea maternă, niciodată nu s-ar fi întîmplat asemenea extravaganțe. Numai scoaterea paturilor însemna demontarea unei părți a casei albăstrui din chirpici, a ușilor destul de înguste de la camere și verande. Era un ritual potrivit pentru luna iulie, poate și în august pînă pe la jumătate, depindea de an. Acolo, pe malul Jijiei, era de multe ori cald și uneori secetă, dar parcă mai adesea veneau ploile multe de vară care umflau rîul și alungau pe toată lumea în casă.

Mă duceam să dorm afară ca fluturii atrași noaptea de luminile lămpilor, dar cînd alunecam în paturi alături de ceilalți copii, aveam inima un pic strînsă, fiindcă niciodată nu știam ce urmează. Noaptea, după ce se lăsa liniștea, urmau zgomotele inexplicabile și nu știai ce mișcă prin jurul tău, prin preajma corpurilor adormite în mijlocul aerului de vară. Erau cucuvelele, erau liliecii, era șarpele casei despre care nu înțelegeam dacă doarme în timpul nopții sau vizitează locurile de care se ținea departe în timpul zilei, erau dudele care cădeau cînd și cînd producînd în mintea ta zgomote puternice ca și cum din copaci s-ar fi desprins pere uriașe, nu dude mărunte, aproape invizibile. Nu știu cîte nopți ca astea am prins de-a lungul anilor, cred că să dormi afară, pentru ceilalți, nu era atunci o mare noutate. Pentru mine însă, nici de la țară, nici de la oraș pe de-a-ntregul, adrenalina se combina cu frica – frica de zgomote, de umbre, de animale libere, de foșnete necunoscute. Ceilalți dormeau în fîn, în iarbă sau pe cîmp atunci cînd făceau o pauză în timpul zilei, era o obișnuință. Același unchi care scotea afară paturile familiei a plecat odată singur cu treabă și a intrat într-un cîmp cu maci fiindcă i se făcuse foame. A desfăcut capsulă după capsulă, partea aia uscată, zornăitoare a macului care ascunde sute, uneori mii de semințe mici negre, pe care noi le mîncăm de obicei în cantități infime pe covrigi sau prin cozonaci. Povestea nu spune cîte semințe de mac a mîncat bărbatul, dar știu de la el că la un moment dat l-a cotropit somnul cel mai adînc, din care s-a trezit tîrziu, cînd toți ai lui aproape că-l dăduseră dispărut. Și s-a întors apoi odihnit acasă.

Somnul din cîmpul cu maci mi se pare unul dintre cele mai suportabile. Parcă l-aș fi inventat eu. Așa că dacă ar fi să combin somnul afară sau în afara teritoriului controlat și sigur cu abandonul din cîmpul cu maci, aș adăuga, în muzeul somnurilor, dormitul departe de casă, la hotel. Un hotel undeva, în altă parte, unde nu cunoști aproape pe nimeni și nimic. La etajul 23, în Kuala Lumpur, prin sudul orașului, unde pe geam vezi schele și fulgerele furtunii care aduce ploaia zilnică de ora 4 după-amiaza. În camera înaltă a hotelului de pe Charlotte Street în Londra. În camera mică din inima fiordului, unde ai ajuns în toiul nopții și nu știi nimic din ce te înconjoară pe tine și casa, auzi doar cum în camera de alături se mișcă și respiră cineva, fără să știi că e chiar Chris -Kraus, care se pregătește de culcare. Undeva, aproape de Habima Square în Tel Aviv, de Crăciun, unde somnul vine cu fulgere și tunete la sfîrșitul lui decembrie, în a doua zi de Crăciun, și e traversat de avioanele care decolează și aterizează întruna. Insomnia e prietenă bună cu rutina, ea nu vine atunci cînd nu ești în mediul de acasă. Ea renunță atunci cînd ești departe, în alt pat, în altă lume care nu are așteptări de la tine, care nici nu știe că ești acolo unde ești. Să dormi într-un hotel neștiut de nimeni poate fi la fel cu a adormi singur într-un cîmp cu maci. Numai somnul ăsta într-un spațiu necunoscut îmi poate învinge insomniile rebele, căci spargerea regulilor dormitului și adrenalina depărtării mă adorm eficient. Cred că dacă aș începe să locuiesc de-adevăratelea în oricare din orașele de departe, și somnul meu și-ar instala capriciile în noul spațiu. Din punctul meu de vedere, călătoriei îi stă mai bine cu somnul, adică somnul e mai bun atunci cînd mergi mai departe și înfrunți distanțele.

Așa gîndesc probabil și becaținele, păsările acelea mici și îndesate, din familia scolopacidelor, capabile să facă cele mai rapide călătorii neîntrerupte, pe distanțe mari. Becaținele pot fi surde sau duble. O becațină dublă poate zbura încontinuu 96 de ore fără pauză, acoperind o distanță de peste 6500 de kilometri. Asta înseamnă o călătorie de vreo patru zile, fără somn și repaus. Totul la aproximativ 80 de kilometri pe oră. Probabil că, atunci cînd se opresc, becaținele au un somn foarte odihnitor, ca și cum ar fi ciugulit, pe drum, sute de semințe de mac. 

Svetlana Cârstean este scriitoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.