O zi de vacanţă în ’55

Adriana BITTEL
Publicat în Dilema Veche nr. 595 din 9-15 iulie 2015
O zi de vacanţă în ’55 jpeg

Recitind antologia Cum încărunţeşte o blondă – carte recenzată aici, în revistă, acum cîteva săptămîni –, m-am trezit rîzînd din nou cu lacrimi la povestirea „O zi de vacanţă în ’55“, care mi-a amintit de „Ring Out, Wild Bells!“ a lui Wolcott Gibbs, o proză clasică a literaturii umoristice americane. Nu-mi pot imagina o povestire mai potrivită pentru a fi citită într-un moment de răgaz estival. Timp de lectură: 7 minute. (Marius Chivu)  

Dimineaţa, după înviorare, ne strîngeam în careu. Preşedintele unităţii, fratele meu, care trecuse într-a patra, dădea, plin de importanţă, raportul:

– Tabăra Libertatea, cu un efectiv de cincizeci de pionieri, doi absenţi din motive necunoscute, este gata pentru ridicarea drapelului.

Din motive necunoscute absentam cel mai adesea eu, care nu reuşeam să-mi fac patul la timp. Îi auzeam pe ceilalţi cîntînd Azi e zi de sărbătoare, dar nu-mi găseam tenişii, luaţi probabil în grabă de altcineva, sau mi se rupea elasticul de la trening. Apăream pe la „am pornit cu-nflăcărare“ în ciorapi sau ţinîndu-mi cu amîndouă mîinile pantalonii. Voiam să mă strecor neobservată în rînd, dar, locul meu fiind în faţă, printre cei mărunţi, mă vedeau toţi şi se prăpădeau de rîs. Numai fratele meu cînta înainte încruntat şi se prefăcea că nu mă cunoaşte.

Pe cînd ceilalţi se buluceau spre sala de mese, se apropia de mine ca din întîmplare şi îmi ardea cîteva ghionturi. Începeam să ţip, sosea în fugă bucătăreasa, care mă lua în braţele ei mirosind a parizer şi lapte afumat, îmi ştergea nasul cu şorţul şi mă alinta „paseriche scump“, ceea ce mă făcea să pun mult suflet atunci cînd copiii scandau, bătînd cu linguriţele în mese:

„Foaie verde foi de perje, trăiască tovarăşa Erji!“

Într-o zi, instructorul ceru să se facă linişte şi ne anunţă că vom avea oaspeţi din străinătate, aşa că după masa de dimineaţă să rămînem pe loc la o şedinţă-fulger, să organizăm serbarea în cinstea lor. Sora medicală a făcut o listă de recitări şi coruri, băieţii au tropăit şi au cerut să treacă pe listă şi nişte „piramide“ (se suiau unii peste alţii şi cel din vîrf flutura o cravată de pionier), dar era cam puţin. Atunci fratele meu a spus „cer cuvîntul“ şi a propus „să jucăm o scenetă“, şi anume Hänsel şi Gretel, pe care el o citise ca lectură particulară şi care-i plăcuse mult.

Instructorul s-a consultat cu sora medicală („Nu crezi că, fiind ceva nemţesc, e nepotrivit pentru oaspeţii bulgari?“

– „Ei, nemţesc! N-avem decît să-i zicem Ionel şi Mărioara. E cu oameni sărmani, o ştie toată lumea, merge, pe răspunderea mea!“) şi ni s-a cerut să facem propuneri pentru roluri.

Hänsel-Ionel a fost ales în unanimitate fratele meu, ca preşedinte de unitate ce era. Pentru Mărioara, sora medicală a propus-o chiar pe fetiţa ei peltică, adăugînd că o să-i pună părul pe moaţe şi o s-o dea cu puţin ruj, ceea ce a trezit invidia celorlalte pioniere, care voiau şi ele cu puţin ruj.

În rolul vrăjitoarei nu s-a oferit nimeni, şi atunci fratele meu, ca să se răzbune pe umilinţele de la careu, a luat din nou cuvîntul şi a zis că, în lipsa altcuiva mai fioros, eu aş fi destul de urîtă pentru un asemenea personaj. Colectivul a fost de acord – s-a votat – şi n-am mai avut încotro: era o sarcină.

Instructorul ne-a lăsat să hotărîm „de voie“ în privinţa costumelor, astfel că, la repetiţie, care a început peste puţin timp, Ionel a venit în costum de pionier, cu insignă şi tot ce trebuie, Mărioara, în cămaşă de noapte cu răţuşte, iar eu, în chip de vrăjitoare, cu o pernă vîrîtă la spate, în bluza de trening şi un basc înfundat pînă la sprîncene. Pentru că nu eram încă destul de pocită, Erji s-a oferit să-mi confecţioneze un nas din cartonul portocaliu de la o cutie de biscuiţi şi am început repetiţia. Era simplu: fratele meu, de mînă cu peltica surorii medicale, se prefăceau rătăciţi pînă cînd eu ieşeam de după un tufiş care închipuia casa de zahăr şi strigam teribil: „Am să vă mănînc.“

Totul a mers bine. Am repetat şi corurile, pe care oricum le cîntam în fiecare zi cînd mergeam în rînd la strîns plante medicinale: Sînt tînăr oştean, Patamu, patamu şto mî pilotî şi Indonezia, tu eşti ţara mea, apoi sora medicală ne-a învăţat pe noi, fetele, haţegana. Mergeam cîte două de colo pînă colo tropăind şi cîntam „numai să iei bine seama, tra la la la lala“. Un program frumos şi variat – eram entuziasmaţi.

Odihna obligatorie de după-masă a fost suspendată în mod excepţional, fiindcă trebuiau adunate vreascuri pentru focul de tabără, flori pentru oaspeţi şi văruiţi pomii din curte, catargul de steag, careul.

Spre seară eram morţi de oboseală. Asfinţea, se cobora drapelul, fratele meu zicea „cu un efectiv de cincizeci de pionieri, toţi prezenţi“ şi, cîntînd Azi e zi de sărbătoare, m-a săgetat în piept bucuria că e chiar o zi deosebită, voi fi vrăjitoare şi o să vină oaspeţi.

Mormanul de vreascuri aştepta în mijlocul curţii, iar la mică distanţă de el fusese adusă masa din sediu, acoperită cu pînză roşie şi împodobită de carafe cu flori de cîmp.

N-am asistat la sosirea oaspeţilor, întîmpinaţi cu sunete de trompetă (gornistul nostru nu ştia decît Deşteptarea), fiindcă întîrziasem cu deghizarea pentru rol. Nasul portocaliu, ca un cornet prins cu elastic pe după cap, era grozav. Nu mă mai săturam să mă privesc în oglinda de la spălător.

Pentru orice eventualitate, m-am mînjit pe faţă cu cremă de ghete maro, iar peste basc, în lipsă de basma, m-am legat cu un prosop cu franjuri, apoi m-am strecurat în spatele tufişului. Am văzut de acolo, în lumina albăstruie care mai stăruia după ce soarele dispăruse, cum oaspeţilor, nişte tovarăşi cu şepci şi o femeie grasă, li se pun cravate de pionier la gît şi cum instructorul, cam emoţionat, îşi căuta cu greu cuvintele în ruseşte. Sora medicală, îmbrăcată cu o rochie de mătase, a sărutat-o pe Grasă şi i-a dat chibriturile, invitînd-o prin gesturi să aprindă focul, ceea ce musafira nu reuşi decît după ce Erji turnă gaz dintr-o sticlă pe vreascuri. Cînd a izbucnit flacăra, Erji a strigat „ioi!“ şi toţi au aplaudat.

Copiii şedeau pe jos, pe păturile luate din dormitor, umezite de rouă.

„Pentru început, l-am auzit pe fratele meu strigînd cu voce tremurată, corul Taberei Libertatea, cu un efectiv de cincizeci de pionieri, toţi prezenţi, va interpreta Cîntecul şoferului.“

Eram destul de departe de ei, dar n-am putut să nu cînt, de-acolo, din tufiş, versurile care mă urmăreau şi-n somn: „Moartea vi-ne, pas cu pa-as, dar mai avem şi-alte treburi pe-acas’.“

Focul trosnea şi înălţa scîntei, mirosea a răşină şi a cremă de ghete, mă simţeam îmbătată de fericire şi nici n-am observat cînd a început sceneta. M-am trezit cu fratele meu care o tîra pe fata surorii medicale, împleticită în cămaşa de noapte, şi cineva îi urmărea cu o lanternă, fiindcă se înnoptase şi în colţul meu nu ajungea lumina focului de tabără.

Atunci am ţîşnit, nitam-nisam, din tufiş cu nasul meu de carton şi am răcnit la cei doi: „Am să vă mănînc!“ Nu s-a auzit decît un fel de muget. Mi-am dat seama prea tîrziu că minunatul nas îmi acoperea şi gura, iar Erji uitase să-mi facă în el nişte găurele prin care să respir.

Toţi păreau descumpăniţi de apariţia mea şi de sunetele pe care le scoteam. M-am apropiat în patru labe de foc, mi-am ridicat „nasul“ pe frunte în chip de corn şi le-am explicat răspicat oaspeţilor: „Eu sînt vrăjitoarea cea rea.“ „Degeaba, a spus instructorul, enervat, ei nu pricep româneşte şi eu nu ştiu cum se zice «vrăjitoare» pe ruseşte.“

Dar Grasa a rîs tare, a aplaudat şi a zis: „Dobre, dobre!“

„Am să vă mănînc!“ m-am repezit încurajată spre cei doi care mă urmaseră, şi Mărioara s-a speriat atît de tare, încît a început să plîngă în hohote, iar fratele meu, conform poveştii, a încercat să mă azvîrle în focul cel adevărat. Am fost nevoită să-l muşc de pulpă. „Încetaţi!“ a ţipat instructorul. „Unde vă e disciplina pionierească? Ne faceţi ţara de rîs, mai discutăm noi în altă parte!“

Între timp, sora medicală, ca să distragă atenţia străinilor, îi pusese pe băieţi să facă piramide şi pe fete să joace haţegana, iar în faţa tuturor, fetiţa ei recita, încă smiorcăindu-se, Stema ţării.

Focul se domolise şi bucuria îmi dispăruse. Nici n-am mai cîntat cu ceilalţi Marşul FMTD, care-mi plăcea atît de mult. „În încheierea programului, a zis fratele meu supărat, vă dorim noapte bună!“

În dormitor, fetele n-au vorbit nici una cu mine. Mi-am spălat obrajii de crema de ghete, care nu ieşea nici cu săpun, şi m-am dus să privesc tristă pe geamul spălătorului.

Erji arunca apă dintr-o găleată peste jăraticul focului de tabără şi, ceva mai încolo, în lumina lunii, instructorul o îmbrăţişa pe sora medicală.  

(din volumul de povestiri Cum încărunţeşte o blondă, Editura Humanitas, 2015)  

Foto: R. Sandovici

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.