Din 1985 încoace, peste cincizeci de oraşe din Europa au purtat titlul de Capitală Europeană a Culturii. În 2016 este rîndul oraşelor Wroclaw (Polonia) şi San Sebastian (Spania); ele preiau ştafeta de la Mons (Belgia) şi Pilsen (Cehia) şi-o vor preda, în 2017, oraşelor Paphos (Cipru) şi Aarhus (Danemarca).

A deveni Capitală Europeană a Culturii înseamnă pentru oraş certitudinea de a fi, timp de un an, în actualitate. E, deci, o mare onoare de a obţine acest titlu – adesea după o luptă strînsă, de vreme ce numărul oraşelor candidate e mare: în competiţia pentru anul 2021 s-au înscris 14 oraşe din România şi tot atîtea din Grecia.

Ambiţia iniţială a rămas aceeaşi. Oraşele care găzduiesc manifestarea trebuie să pună în valoare diversitatea culturilor din Uniunea Europeană, punînd în lumină ceea ce ne apropie. Căci asta e esenţa ideii europene: convingerea că ne putem îmbogăţi din diversităţile noastre într-o Uniune adunată în jurul ideilor fondatoare cum ar fi, de pildă, respectul demnităţii umane şi al drepturilor omului, nondiscriminarea şi toleranţa. Cu alte cuvinte, să încurajăm un sentiment al apartenenţei şi un destin comun, creînd acest spaţiu public împărtăşit de toţi, de care proiectul construcţiei europene are atîta nevoie.

Prima miză a unei Capitale Europene a Culturii este deci să permită dialogul între culturi şi să favorizeze, prin intermediul culturii, o dezbatere cît se poate de largă între cetăţenii europeni asupra a ceea ce înseamnă pentru ei acest proiect european. Şi să reflecteze, dincolo de diferenţele naţionale, culturale sau lingvistice, asupra tipurilor de Europa pe care vrem să le construim pentru generaţiile viitoare.

În acest sens, fiecare Capitală Europeană a Culturii îşi asumă o imensă responsabilitate față de Uniunea Europeană şi, la modul general, faţă de Europa în întregul ei.

De-a lungul anilor, iniţiativa Capitalelor Europene ale Culturii a devenit una dintre acţiunile noastre cele mai cunoscute şi apreciate de cetăţeni. Această creştere a popularităţii înseamnă şi mai multă responsabilitate. Mai ales că, astăzi, oraşele sînt mult mai conştiente de faptul că cultura poate să aducă beneficii în ceea ce priveşte dezvoltarea economică, regenerarea urbană, coeziune socială ori atractivitate pe scena internaţională.

A candida pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii reprezintă pentru oraşe o oportunitate de a explora locul  pe care îl acordă culturii pentru propria lor dezvoltare. Astfel, proiectul Mons 2015 se înscria în ambiţia mai generală de a face din cultură vectorul unei veritabile metamorfoze a oraşului în jurul industriilor creative şi digitale, în vreme ce Pilsen 2015 voia să deschidă oraşul, din punct de vedere cultural şi mental, către vecinii săi europeni. Marsilia (Capitala Europeană a Culturii 2013) şi-a propus să folosească forţa culturii pentru a‑şi consolida poziţia în zona bazinului mediteranean. În vreme ce Wroclaw profită de anul în care a devenit Capitală pentru a-i convinge pe locuitorii săi să fie mai activi din punct de vedere cultural.

Nu există vreo reţetă-minune pentru a obţine, în anul cu titlul, un succes sau o pîrghie de transformare ori de dezvoltare socio-economică a oraşului, aşa cum atît de bine au reuşit Lille în 2004 şi Liverpool în 2008. Dar una din condiţiile sine qua non este, cu siguranţă, înscrierea încă de la bun început a proiectului într-un plan de durată şi vizarea unor beneficii pe termen lung, în obiective precum dezvoltarea unor infrastructuri noi, competenţe dobîndite, reţele create, noi obiceiuri de consum cultural etc. Cu alte cuvinte, a lega proiectul Capitalei Europene a Culturii de o strategie de dezvoltare a oraşului.

Pentru asta e nevoie de timp şi de mijloace – financiare şi umane –, de o pregătire minuţioasă care să treacă printr-un proces de consultare profund şi pe care să se bazeze elaborarea unei viziuni pentru proiect, de un concept, de o planificare financiară şi, în fine, de un program.

Ansamblul forţelor vii culturale, economice şi politice trebuie să fie invitate să participe la acest efort colectiv. Este esenţial ca, încă din faza conceperii proiectului, să se asocieze ansamblul populaţiei oraşului, adică toţi cei care o compun, din toate cartierele, inclusiv din zonele în care cultura pătrunde mai greu. Această dimensiune participativă şi incluzivă e un element esenţial pentru o bună Capitală Europeană a Culturii. Aşa cum s-a văzut, de pildă, în munca efectuată de echipa de la Plov­div (Bulgaria) pentru a oferi, în proiectul Capitalei din 2019, un loc privilegiat cartierului Stolipinovo, majoritar locuit de romi.
Urez României să aibă o minunată Capitală Europeană a Culturii în 2021. Le transmit încurajările mele tuturor oraşelor preselecţionate. Şi îmi exprim speranţa ca oraşele care nu au trecut de această fază a preselecţiei să profite de elanul suscitat de candidatură pentru a acorda un loc şi mai important culturii pentru dezvoltarea lor.
 

Sylvain Pasqua este coordonator al acţiunii „Capitala Europeană a Culturii“ la Comisia Europeană, Direcţia Generală Educaţie şi Cultură.