O patrie cît un balon

Lucian Dan TEODOROVICI
Publicat în Dilema Veche nr. 374 din 14-20 aprilie 2011
O patrie cît un balon jpeg

Anul trecut, aflîndu-mă într-o vizită literară în New Orleans, am fost forţat de propriile-mi prejudecăţi să dau un sens cuvîntului „patriotism“, cuvînt care, recunosc, îmi ieşise de-o vreme din vocabular – iar asta pentru că anii comunismului, dar şi excesul naţionalist ulterior îl încărcaseră cu o exaltare pe care mintea mea refuza s-o asume. Plecam însă în SUA cu gîndul la patriotismul „manipulat“ al americanilor, cu o uşoară superioritate, pe care acum o privesc jenat, legată de aşa-zisa superficialitate a trăitorilor de peste Ocean. 

N-am să insist asupra discuţiilor cu diverşi americani, mi-ar ocupa spaţiul întregului text şi tot n-ar fi suficient. Mă voi referi numai la una dintre ele. Cea care m-a impresionat într-o asemenea măsură, încît am tot povestit-o, public sau cu prietenii, de-atunci şi pînă azi. O întîlnire cu un homeless, într-o după-amiază cu ploaie, în care ne-am nimerit amîndoi sub o copertină. Şi am vorbit pentru că altceva nu era de făcut.

Iar în jumătatea aceea de oră, omul mi-a oferit un sens, de mult căutat de mine, pentru cuvîntul „patriotism“. N-a vorbit nici un moment despre măreţia Americii. Nici măcar nu-mi dau seama dacă m-au impresionat mai mult cuvintele sau gesturile lui. Am înţeles însă că vorbea, fără a realiza asta, despre patriotism, în momentul în care, dînd larg din mîini şi arătîndu-mi împrejurimile, a spus zîmbind: „Asta-i casa mea“. Tot despre patriotism l-am simţit vorbind cînd a schiţat cîţiva paşi de dans, spre a-mi arăta motivul pentru care n-ar părăsi niciodată New Orleans-ul. Şi-apoi, o bucată de patriotism a însemnat şi cerul pe care mi l-a arătat cu degetul, spunîndu-mi că, în majoritatea timpului, e suficient de bun ca acoperiş.

Pare patetic. Poate c-a şi fost puţin. Dar omul nu vorbea şi nu gesticula despre toate astea pentru că era în vreun fel manipulat. Ci pentru că simţea că aparţine locului şi iubea lumea din jurul său. Şi nu voia de la mine decît să pricep asta. Habar n-am dacă am priceput pe loc. Dar faptul că m-am gîndit apoi, în drumul spre casă şi mult după aceea, la întîmplarea cu pricina cred că afirmă, măcar într-o măsură, că-n cele din urmă am priceput.

Revenit în ţară, am reîntîlnit perspectiva noastră asupra cuvîntului care face subiectul acestui text. Sîntem perfect patrioţi pe forumurile ziarelor, cînd înţelegem vag cîte ceva din politica internaţională şi ne dăm cu părerea, habarnist, dar cu un aer de superioritate, despre orice. Sîntem patrioţi la culme cînd un zănatic iese pe o stradă din Miercurea Ciuc şi spînzură o păpuşă din cîlţi, am fi gata atunci, ditamai poporul, să punem mîna pe arme şi să pornim un război împotriva persoanei respective şi a tuturor celor pe care, cu largheţe, îi bănuim în spatele lui.

Mai sîntem patrioţi în zilele de sîmbătă şi de marţi. Mă rog, în cîte-o zi de sîmbătă, în cîte-o zi de marţi, de cîteva ori pe an. Atunci cînd joacă Naţionala de fotbal. Dacă mai şi cîştigă, deşi se întîmplă atît de rar lucrul ăsta, fierbem de patriotism. Fluturăm steaguri, ne rupem hainele de pe noi, ne aruncăm telefoanele, urlăm, tremurăm şi sîntem mîndri. Atunci, cei de pe teren sînt „ai noştri“, iar noi sîntem „ai lor“. Şi cu toţii sîntem „ai României“. Iubirea de ţară se umflă ca un balon, suflările noastre se unesc pentru a-l susţine în aer. Preţ de două ore. Atît. Ajunge.

România din ziua următoare unor asemenea momente e cea care trebuie însă urmărită. Pentru că în jur vei redescoperi scîrba faţă de tot ceea ce ne înconjoară. Vei auzi numeroşi oameni spunîndu-ţi, întru relevarea silei şi a veşnicei dezamăgiri, o vorbă devenită principală zicătoare naţională: „Aşa sîntem noi, românii“. Ne dispreţuim pe noi înşine şi dispreţuim tot ceea ce vedem în jur cu o patimă la care sîntem probabil campioni mondiali.

Să revin la homeless-ul american, pentru un contrapunct? Nu-i neapărat necesar. Totuşi, de dragul concluziei, îi reamintesc gesturile, bucuria, vorbele lipsite de emfază. Şi îndrăznesc să spun ceea ce am înţeles eu, de la acel om, despre patriotism. Iar dacă sună ca o definiţie, subliniez clar că e una personală. Patriotismul nu are o mare legătură, la drept vorbind, cu conceptul ăsta, atît de larg, de „ţară“. Patriotismul ţine doar de modul în care ştii să te bucuri de lucrurile din jurul tău. Şi să le simţi aparţinîndu-ţi, chiar dacă ele aparţin în acelaşi timp, în mai mică sau mai mare măsură, acelor oameni împreună cu care formezi o comunitate. Să le simţi aparţinîndu-ţi în sensul în care poţi să te defineşti prin ele.

Noi, am impresia, am exersat în a ne defini numai prin acele extrem de rare momente în care participăm la vreo emoţie naţională. Pe lîngă emoţiile de zi cu zi, cele care ar trebui să ne umple viaţa, trecem orbi. Orbiţi de patima de a ne distanţa de alte lucruri ce ne definesc, pe care însă nu ni le asumăm spre a încerca să le reparăm, ci doar fugim de ele. Noi, românii, se pare că avem o abilitate rară: de a vorbi despre noi la persoana întîi în puţinele momente cînd ne convine s-o facem şi la persoana a treia foarte des, în mai tot restul timpului.

Lucian Dan Teodorovici este scriitor. Cea mai recentă carte a sa, Celelalte poveşti de dragoste, a apărut la Editura Polirom.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.