Pus să aleagă între frumusețe și prostie, Bulă a ales prostia pentru că frumusețea e trecătoare. Prostia nu este doar eternă, are o infinitate de fețe. Deschid o listă foarte incompletă a speciilor de slujitori ai Prostiei, cu speranța că va fi completată și adăugită. Poate și combătută.

Șmecherul. Le știe mereu pe toate și se descurcă. Oriunde. Are soluții și găsește scurtături în orice ar face. Evident, pînă la urmă toate ies prost. De vină sînt întotdeauna ceilalți.

Tupeistul. Totul i se cuvine. Are mereu dreptate și are toate drepturile din lume. Evident, nu are nici o îndatorire și nici nu greșește. Se bagă mereu în față oriunde s-ar afla. Guiță violent dacă este apostrofat și sare la beregata oricui nu se dă la o parte. Din cauza lui se produc și cele mai multe accidente rutiere. Nu sfîrșește mereu prost, dar cînd se întîmplă, e un semn că selecția naturală încă funcționează.

Zvonerul (accepțiunea Divertis). Conspiraționist sau nu. Poate fi cointeresat de alții sau nu. Sinapsele din creier pot dudui – dar duc aproape mereu spre concluzii greșite. În general, dăunătoare.

Răspîndacul (accepțiunea Divertis). Din punct de vedere mental a rămas la vîrsta copilăriei, cînd vecinul cu o clasă mai mare (dar nu mai mult de a III-a) știe mai bine ce se întîmplă decît orice profesor. Se hrănește cu informațiile zvonerului și le trîmbițează pe oriunde. Apariția Facebook-ului a fost pentru el o mană cerească.

Păreristul. Spre deosebire de binomul zvoner-răspîndac, se pricepe la orice. Are siguranța semidoctului. Eventual și o diplomă la o non-școală. Dușmanii lui naturali sînt experții adevărați, care îi subminează autoritatea și îi încurcă tîmpeniile. E rudă cu comentatorul, cel care nu muncește, dar îi critică intens pe toți cei care o fac.

Fudulul. Nimeni nu mai e ca el. Se crede special și se poartă urît cu toți cei din jur. Dușmănește pe oricine nu îi recunoaște măreția.

Harnicul. Puțini sînt mai potriviți pentru o catastrofă deplină. Pricepe greu – și, de regulă, greșit. Dar cînd începe să facă ceva e greu de oprit. Harnic, poate distruge capodopere făcute de alții fără să se întrebe dacă ce face e bine sau nu.

Insistentul. Vede că merge spre dezastru, dar nu se lasă. Nu ascultă de rațiune. Merge înainte, accelerînd spre prăpastie, pentru că altceva nu știe și pentru că e sigur că, pînă la urmă, totul va fi bine. E coleg de echipă cu harnicul.

Cîrpaciul. Deviza lui este „Lasă-că-merge-și-așa”. Alt principiu este „Lasă-că-ne-înțelegem-noi”. Prezent în toate domeniile, din construcții, instalații și agricultură pînă la nivelurile înalte ale țării. Reușește să tragă în jos dezvoltarea normală a unei țări.

Rigidul. Pentru el, litera legii (oricare ar fi aceea) este sfîntă. Probabil că simte că nu e foarte dăruit și de aceea, odată ce a învățat ce are de făcut, orice nu se potrivește la punct și virgulă trebuie respins, tăiat, aruncat. Pe vremuri se zicea că nu are circumvoluțiuni, ci urme de la șapcă. Acum se regăsește oriunde e nevoie de roboți umani.

Trăgătorul de concluzii. Generalizează pripit și amestecă la grămadă cauze, efecte, diverse probleme și aspecte. Cam cum fac eu acum.

Este, cum scriam, o listă incompletă. Special însă nu îi includ aici pe cei cu un coeficient natural de inteligență mai scăzut, crescuți cu bun-simț și care se uită să vadă ce fac cei mai buni și încearcă, pe cît pot, să îi imite. Și care au învățat și respectul față de cei din jur. Vorba lui Forrest Gump, „Stupid is as stupid does”.

Adrian Stănică este cercetător științific la Institutul Național de Geologie Marină – GeoEcoMar și profesor onorific la Universitatea Stirling, Marea Britanie.