Colegiul Noua Europă împlineşte 25 de ani de la înfiinţare. După un sfert de secol de existenţă poţi deja creiona un bilanţ, fie el şi provizoriu, al acestei instituţii (încă) fără egal din peisajul academic şi cultural al României. Aş enumera doar trei mari reuşite ale acestui edificiu fondat de Andrei Pleşu în 1994. Prima reuşită: NEC a repus pe harta Europei cercetarea academică de top din România din domeniul ştiinţelor umaniste. Adică: România a devenit un pol atractiv pentru cercetători din ţară şi din străinătate, cu precădere din regiuni marginale ale Europei. Un punct de reconectare între Est şi Vest. Prin NEC, România a devenit, poate pentru prima dată după 1990, şi furnizor de asistenţă în cercetare, nu doar ţară a cărei cercetători beneficiază de burse oferite de alţii. Asta, în condiţiile în care instituţia nu a primit (nici nu a cerut!) sprijin din partea statului.

În asta constă a doua mare reuşită: păstrarea independenţei. Cu sprijin iniţial, apoi reînnoit constant din partea unor instituţii şi fundaţii private din Elveţia şi din Germania, Colegiul şi a menţinut distanţa şi independenţa faţă de eventualele intruziuni politice. (Contra-) exemplul maghiar reprezintă o experienţă tristă prin care, din fericire, NEC nu a trecut. Collegium Budapest, o instituţie similară, fondată înaintea colegiului bucureştean, a acceptat sprijin din partea statului, acest parteneriat fiindu-i, pînă la urmă, fatal.

În sfîrşit, poate cel mai important atribut al acestei instituţii e rezistenţa în timp, durabilitatea, soliditatea construcţiei. Într-o lume în perpetuă transfomare, instabilă şi confuză, în care mai nimic nu e făcut să dureze, Colegiul Noua Europă a trecut proba timpului şi a rezistat fără să facă nici un compromis în relaţie cu ideea fondatoare. S-a dezvoltat ca un institut dedicat studiilor avansate şi a rămas, în ciuda unor complicaţii de parcurs evocate în acest dosar, fidel principiului libertăţii de cercetare. Nu e puţin lucru!

Ilustrație de Ion BARBU