Analizarea fenomenul cenzurii, în comunism, în alte regimuri dictatoriale și în societățile democratice se dovedește o întreprindere complicată, mult mai vastă decît ar putea părea la prima vedere. Sigur, în comunism a existat o instituție care se ocupa cu asta (în mod preventiv și nu numai) și care a fost, se pare, cea mai dură și mai eficientă cenzură din istorie. La noi a avut mai multe forme și etape, tot așa cum și regimul comunist a trecut prin unele schimbări. Cenzurii oficiale i s-a adăugat perversa autocenzură. În cazul altor dictaturi, cenzura a avut de obicei anumite scopuri bine definite, pe teme clar circumscrise, dar nu a fost totalitară. În societățile democratice se reclamă de multe ori cenzura acolo unde nu e, ceea ce nu înseamnă că ea nu există în forme mai mult sau mai puțin subtile.

În cazul acestor societăți, cum e și a noastră în prezent, dezbaterile despre ce e și ce nu e cenzură, dacă, unde și cum ar trebui aplicate unele restricții tind să devină nesfîrșite. De exemplu, e de stabilit care sînt diferențele între formele de cenzură  și linia editorială pe care o instituție mass-media o adoptă conștient.

Apariția în ultima perioadă a Internetului și a rețelelor de socializare a amplificat și complicat problema și mai mult. Recenta blocare a accesului președintelui american la asemenea rețele a stîrnit reacții în toate direcțiile, la scară planetară. În lumea liberă, concluziile nu sînt niciodată definitive. Pentru că, în fond, discuția este chiar despre libertate, tot așa cum este și despre răspundere, despre bun-simț sau bun-gust. Iar granițele acestor domenii sînt niște linii foarte fine și fragile.

Dacă ar fi să mai introducem în ecuație și elemente ca stat, public, privat ori diferența dintre exprimarea unei opinii publice și expresia artistică, fiecare pretabilă altor reguli și criterii de judecată, problema devine și mai greu de rezolvat. Nu mai vorbesc despre încurcăturile suplimentare induse de un tot mai accentuat trend al corectitudinii politice, care încearcă prevenirea unor abuzuri prin introducerea altora.

În Dosarul care urmează, ne-am străduit (fără să avem pretenția că am și reușit) să găsim un fir al Ariadnei în tot acest labirint, să ieșim la o lumină, fie ea și parțială, să clarificăm ce e cenzura și ce nu e, unde o putem invoca și unde nu.