O distopie culturală

Publicat în Dilema Veche nr. 924 din 23 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022
E cool să postești jpeg

„Je suis allé au marché aux oiseaux, / Et j’ai acheté des oiseaux, / Pour toi, mon amour

Je suis allé au marché aux fleurs, / Et j’ai acheté des fleurs, / Pour toi, mon amour

Je suis allé au marché à la ferraille, / Et j’ai acheté des chaînes, / De lourdes chaînes, / Pour toi, mon amour,

Et puis je suis allé au marché aux esclaves, / Et je t’ai cherchée, / Mais je ne t’ai pas trouvée, / Mon amour.”

Acum cîteva luni, fără să bănuiască ce va declanșa, o profesoară din Toronto, Nadine Couvreux, le-a dat elevilor să studieze, pentru cursul de limba franceză, poezia lui Jacques Prévert „Pour toi, mon amour”. În seara zilei respective a primit un telefon de la directorul liceului: pe canalul local de televiziune, City News, unul dintre elevii săi o denunța, incognito (fața îi era ascunsă, iar vocea distorsionată), acuzînd rasismul poeziei.

„Unele versuri din această poezie sînt total inadecvate și dau dovadă de o insensibilitate culturală” – a declarat elevul, care nu a vrut să-și dezvăluie identitatea de „frica repercusiunilor”, adăugînd că înainte să primească poezia pentru a o studia nu au avut loc discuții sau „disclaimer-e” explicative pentru „natura defăimătoare” a poeziei.

„În clasă nu am avut nici o discuție despre Black History Month, nici măcar nu s-a amintit faptul că aceasta este luna Black History, iar în această poezie sînt atinse subiecte extrem de sensibile, despre care nu am fost avertizați înainte să o primim pentru studiu. (...) Ar putea exista și alți studenți negri care s-au confruntat direct cu nedreptatea rasială și acest lucru îi poate jigni într-un fel pe care nu-l putem cuantifica. Pur și simplu, nu cred că e ceva despre care trebuie amintit sau predat în sălile de clasă. Se presupune că sîntem evoluați cînd vine vorba de rasism, dar se pare că mergem înapoi, deoarece acest lucru este încă predat în sălile de clasă. Indiferent dacă poezia e o parte importantă a curricum-ului sau nu, această poezie este insensibilă din punct de vedere rasial pentru toți studenții de culoare din toate colțurile lumii.”

Primul impuls pe care l-am avut citind știrea (apărută prima oară în mass-media pe site-ul cotidianului canadian Le Devoir), despre interpretarea în cheie rasistă a poeziei lui Prévert, a fost unul de amuzament. Mi se părea că mă găseam în fața unei „perle” școlărești – căci subiectele „sensibile” la care se referea studentul vexat, versurile incriminate că denotă porniri rasiste sînt cele din finalul poeziei, mai precis imaginea „pieței de sclavi” unde îndrăgostitul nu-și găsește iubita – în fapt, o metaforă superbă a iubirii posesive.

Recurgînd la teoria castravetelui, elevul respectiv nu doar că nu a înțeles nimic din întreaga metaforă, dar a și luat-o ad litteram, într-o cheie trendy, la modă: piața de sclavi înseamnă un îndemn rasist! Așa că, fără să stea pe gînduri, s-a comportat ca un roboțel însărcinat să caute în mesaje cuvintele-cheie care ar da semnalul de alarmă că un act terorist e pe cale să se înfăptuiască. Dezbrăcînd cuvintele de înțelesul lor poetic, a dat dovadă nu doar de o judecată nătîngă, dar și de o mentalitate demnă de cei mai aprigi activiști comuniști – pur și simplu, s-a comportat ca acei cenzori limitați de pe vremuri, bătînd cu pumnul în masă: așa ceva nu trebuie nici măcar amintit, darămite predat la școală.

Amuzamentul mi-a fost însă curmat brusc de urmarea poveștii. Contactați de City News, cei din conducerea liceului Toronto District School Board au reacționat încă și mai rău decît elevul – căruia am putea să-i găsim totuși o scuză în ignoranță.

Fără măcar să aibă tentativa unei explicații de bun-simț – cum ar fi fost, de pildă, faptul că poezia lui Prévert n-are nimic rasist în ea –, cei din conducere s-au delimitat instantaneu de profesoară: „Această poezie nu face parte nici din curricula liceului, nici din cea a Ministerului Educației”, rostogolindu-se mai apoi ușor și laș la picioarele ignoranței: „Îi încurajăm atît pe elevi, cît și pe familiile lor să vorbească cu directorul, astfel încît să putem înțelege ce s-a întîmplat”.

Lucrurile au escaladat, profesoara fiind suspendată cîteva săptămîni și supusă unei anchete.

Într-o scrisoare adresată profesoarei și făcută publică ulterior de scriitoarea și criticul literar Danièle Gasiglia-Laster (specialistă în operele lui Victor Hugo, Marcel Proust și Jacques Prévert), consiliul de disciplină al liceului canadian i-a transmis doamnei Nadine Couvreux următoarele:

„Investigația noastră a ajuns la aceste concluzii:

– Ați încurajat elevii să citească poezia «Pour toi, mon amour» de Jacques Prévert.

– Poezia conține referințe la lanțuri și sclavie («Am fost la fierărie și am cumpărat lanțuri, lanțuri grele, pentru tine, iubirea mea / Și apoi am fost la piața de sclavi, să te caut, dar nu te-am găsit, iubirea mea.»)

– Limbajul din poezie a fost cauza supărării cîtorva elevi care s-au declarat șocați și ofensați de referința la sclavagism. În ciuda asigurărilor dumneavoastră că acest poem nu este despre persoanele afro-americane și că este vorba despre un alt fel de sclavie, elevii au tras concluzia că limbajul folosit este unul discriminatoriu. În absența unor clarificări necesare și a faptului că nu ați oferit elevilor un context, decizia dumneavoastră de a include acest poem în cursul de limba franceză a fost deplasată, insensibilă și imprudentă.

– Conducerea liceului Toronto Distrctict este angajată în a furniza un învățămînt echitabil, sigur, substanțial și pozitiv și un mediu de muncă fără discriminare sau hărțuire, unde fiecare individ este tratat cu demnitate și respect. După cum am arătat mai sus, purtarea dumneavoastră nu s-a ridicat la standardele așteptărilor angajatorului și a reflectat o considerație scăzută pentru bunăstarea emoțională și educațională a elevilor pe care îi aveți în grijă.

– După ce am analizat cu atenție consecințele care au decurs din comportamentul dumneavoastră din 25 februarie 2021 am hotărît ca această scrisoare disciplinară să fie atașată dosarului dumneavoastră. Pînă pe data de 21 aprilie veți avea o întîlnire cu directorul sau cu cineva desemnat de acesta, pentru a recapitula politica TDSB despre «Standardele etice ale profesiei de profesor».

– Dacă se repetă și alte incidente similare, vor urma și alte acțiuni disciplinare, care pot duce chiar la concediere”.

clipboard01 jpg jpeg

                                              Jacques Prévert (wikimedia commons)

Nu pot decît să bănuiesc ce fantome naște această poveste în sufletele celor care au trăit din plin perioada comunistă. Cenzură ridicolă și un mecanism care sfarmă orice urmă de rațiune și de libertate, pregătindu-ne un pat al lui Procust – cine nu se conformează unor standarde rigide și aberante are de suferit.

„Lupta antirasism a devenit un nou comunism” – a declarat la finele anului trecut, la Sud Radio, Pascal Bruckner. Oricît de dură pare această declarație, exemplul de mai sus o susține. În prima linie a frontului nu mai există o reală dorință de a-i proteja pe cei supuși discriminărilor (care există, dar devin astfel niște victime uitate), ci mai ales de a se impune o ideologie toxică, bazată, pe de o parte, pe ignoranță, iar pe de cealaltă parte, pe dorința de putere. Și cum îți poți consolida o putere nelegitimă dacă nu mizezi pe un grad scăzut de educație, lovind sistematic în libertatea de gîndire?

Căci nu este vizată doar libertatea de exprimare, ci, precum în romanul lui Orwell, ținta principală e transformarea din om liber în sclav perfect prin schingiuirea, mutilarea și pervertirea gîndirii. Un sclav perfect este cel ce își idolatrizează stăpînul. Un sclav perfect își abandonează condiția de trestie gînditoare, ajungînd să gîndească în lozinci și slogane prefabricate.

Ceea ce s-a întîmplat la Toronto e doar un mic nou exemplu al analfabetismului funcțional la care sînt împinși, din ce în ce mai mult, adepții unei corectitudini politice – din care nu observă că a rămas mai mult politica și mai puțin corectitudinea. Entuziasmul de justițiar al elevului care și-a denunțat (anonim) profesoara că promovează o poezie rasistă este cauzat în parte de îndoctrinări sistematice bazate pe lipsa de educație. Dar susținerea pe care o primește și care îl încurajează pe acest drum vine nu din ideologie, ci din slugărnicia celor care, în virtutea lașității traduse prin „nu vreau scandal”, își trădează menirea de îndrumători.

În loc să-și clarifice nedumeririle legate de poezie într-o discuție elevată în sala de clasă, respectivul elev a ales pîra „pe șestache” – iar ca răsplată pentru acest comportament, profesoara a suferit represalii.

Bineînțeles, există încă voci care condamnă acțiunile conducerii liceului. Însă acestea sînt din ce în ce mai puțin luate în seamă, într-o lume în care palele de vînt dictatorial se întețesc, prevestind la orizont începutul unei distopii culturale.

(Apărut în Dilema veche, nr. 899, 1-7 iulie 2021)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.