Oamenii îmbătrînesc, timpul îi degradează fizic și psihic. Sigur, putem vorbi și de unele avantaje ale bătrîneții, dar ele sînt de cele mai multe ori mai degrabă niște iluzii pe care unii și le construiesc pentru a o suporta mai ușor. În aceste condiții inexorabile, e cît se poate de firesc ca, pe măsură ce le trece timpul, indivizii să înceapă să se uite cu nostalgie înapoi, la anii tinereții și către vîrsta de aur a copilăriei.

Orice s-ar spune, umanitatea, în ansamblul ei, evoluează. Nu e o evoluție rectilinie și nici nu se produce întotdeauna constant pe toate planurile, dar, evident, e o diferență între omul primitiv care nu știa nici măcar să facă focul și cel care a pășit pe Lună sau a inventat și folosește computerele.

Așadar, între degradarea fiecărui individ și îmbunătățirea condițiilor umanității în ansamblu apare o contradicție. La întrebarea dacă era mai bine înainte, fiecare răspunde dintr-o perspectivă sau din cealaltă. Unii se gîndesc numai la istoria personală, alții la felul în care era înainte întreaga lume din jur. E ca în bancul cu rusul care susține că pe vremea lui Stalin era mult mai bine. De ce? Avea mai multă mîncare? Nu. Avea mai mulți bani? Nu. Avea casă? Nu. Avea libertate? Nici vorbă. Dar ce avea? Era mult mai potent.

Peste toate acestea se suprapune și mitul Vîrstei de aur, vechi de cînd omenirea, povestea potrivit căreia, în vremuri imemoriale, lumea trăia într-un fel de Paradis. Ideea că  întotdeauna înainte era mai bine și că, pe măsură ce timpul trece, totul se degradează pare sădită în profunzimile speciei noastre. Găsim povestea încă de la Hesiod, care, cu șapte sute de ani înainte de Hristos, amintește Vîrsta de aur și deplînge declinul omenirii, dar e probabil ca originile ei să fie și mai îndepărtate.

Există istorici sau antropologi care consideră că vremea cînd oamenii erau doar vînători-culegători (și nu agricultori sau păstori), în urmă cu peste zece mii de ani, poate fi socotită, într-un fel, drept o vîrstă de aur a omenirii, în care indivizii ar fi trăit cu mai puține griji.

Să nu uităm totuși că, pentru mulți, „Epoca de Aur” continuă să fie cea din timpul lui Ceaușescu.