Organizarea unei nunți ar trebui, în condiții de laborator, să nu fie nimic mai mult decît organizarea unei petreceri. Desigur, ținînd cont de proporții, ar trebui să fie organizarea ceva mai complexă a unei petreceri mari. Așadar, o petrecere de nuntă nu e mai cu moț decît orice altă petrecere, înmulțită însă cu o sumă cuprinsă între 10 și 50. Inviți oameni undeva, într-o anumită zi și la o anumită oră, le pregătești de mîncare, le pui la dispoziție băutură și muzică și lași biochimia și sociologia să-și facă de cap. Desigur că o să-și vîre puțin coada și psihologia, și e obligatoriu să se lase cu un pic de bîrfă, invidie, admirație și bisericuțe. Dar, în linii mari, o petrecere de nuntă ar trebui să urmeze regulile de bază ale organizării oricărei alte petreceri.

Cu toate astea, în practică, organizarea unei nunți, cel puțin în România, se aseamănă cu orice altceva, mai puțin cu organizarea unei petreceri. Aduce mai degrabă cu un meci de fotbal, asezonat cu impresii dintr-o operație pe cord deschis, o numărătoare inversă de la lansarea unei rachete, și cu un parcurs demn fie de o tragedie greacă, fie de o comedie contemporană.

La linia de centru se aliniază echipele – echipa ei și echipa lui. Teoretic, e un amical, practic însă sînt cu toții pregătiți să dea ce e mai bun. M-am regăsit de multe ori în postura ingrată de arbitru și am suflat naiv din fluier. Ce spun aici, naiv – cu bucurie și entuziasm, de-a dreptul! Meciul începe frumos, fanii aclamă din tribune, soarele sclipește pe cer și pare că totul nu va fi decît o distracție de sîmbătă. Curînd însă îți dai seama că nu puteai să fii mai în eroare de atît. Orice mișcare e prilej de conflict. Orice pasă greșită naște palpitații pe banca tehnică, unde se odihnesc părinții, care teoretic ,,nu se bagă”, dar de fapt aruncă cu șantaje emoționale categoria Greuceanu către căpitanii de echipe. E cu accidentări sîngeroase, cu faulturi grosolane, cu lacrimi mai mult sau mai puțin adevărate. Golurile se înscriu unul după altul în conturile bancare ale ambelor echipe. La un moment dat, vine și furtuna pe care nu o aștepta nimeni – și iată jucătorii noștri înnoroiți pînă la gît, în Rovinele vieții lor. La final sînt cu toții extenuați, aruncați pe ceea ce a fost odată cel mai frumos și scump gazon din viața lor – și nici că le mai pasă cine-a cîștigat și unde se ține petrecerea de după meci. Vor cu toții să se termine și cam atît.

Lăsînd alegoriile la o parte, planificarea unei nunți e o „afacere” foarte complicată, în care trebuie să navighezi cu foarte mare grijă printre sensibilitățile tuturor. Ca viitor mire sau ca viitoare mireasă trebuie să ții cont de dorințele mamei, de sfaturile prietenilor, de presiunile de pe social media, de posibilitățile financiare și, nu în ultimul rînd, uneori chiar și de așteptările echipei de furnizori de servicii. Punctul în care toate lucrurile merg bine se află într-un loc care depinde de lucruri pe care doar un terapeut dat dracu’ le-ar înțelege. Încep în copilărie, se continuă cu felul în care te-ai raportat și te raportezi la alții, dar și cu felul în care te percepi pe tine și întreg contextul social.

De aceea lucrurile sînt și rămîn atît de complicate, indiferent de cît de mulți comentatori stau pe cracă și dau indicații prețioase din serialul foileton „Vezi, bă, că e nunta ta”. Și după tot acest meci de fotbal, după tot acest vals-tango, vine ea, vine petrecerea. Sînt doar cîteva ore pentru care însă o mică armată de oameni s-a pregătit vreme de un an de zile. E prilejul cu care cele două echipe de fotbal își vor da mîna și vor declara armistițiu. Poate vor trage și o horă prietenească în fața blocului – sau poate nu.

Și-acum, că am ajuns în miezul acțiunii, aș dori să vă povestesc, stimați cititori, cum ar trebui să arate o petrecere de nuntă. Aș putea scormoni în amintiri și aș putea derula amintirile celei mai tari paranghelii la care-am fost în calitate de „planificator”, sau care sînt regulile pe care ar trebui să le urmeze o asemenea petrecere ca să fie declarată un succes. O să mă rezum însă la a vă povesti ceva total diferit. Trageți-vă batistele aproape și țineți-vă tot aproape băutura alcoolică. Urmează scene care vă pot afecta emoțional și pentru care textul meu nu v-a pregătit pînă în acest punct.

Am stat recent alături de cea mai emoționată mireasă. Care a trăit totul cu un entuziasm demn de cea mai adîncă invidie. N-am avut pînă la ea (și nu știu dacă voi mai avea) o clientă care să se bucure atît de mult și cu atît de multă sinceritate de fiecare om dintre cei două sute care au trecut pragul locantei în acea seară. Care să se îmbrățișeze cu atît de mult drag cu toată lumea, care să danseze cu atîta foc atît pe muzica tradițională adusă special pentru rude, dar și pe mixul super-hip plantat de DJ în mijlocul invitaților tineri, jumătate români, jumătate francezi. Am stat și am privit-o de undeva din spatele scenei, cu un pahar de vin în mînă – și mi-am dat seama, după atîția ani de petrecut în stil profesionist, că la asta se rezumă tot. La capacitatea de a împărți cu toți oamenii din încăperea aceea bucuria ta, printre toate florile de care nu știi sigur dacă ai avut nevoie, printre toate felurile de mîncare pe care lumea le-a mîncat sau doar le-a bîrfit. După meciul de fotbal în care ai alergat împreună cu echipa ta. După toate golurile care ți s-au înscris în contul bancar. După toate emoțiile părinților de pe banca tehnică și care poate nu te-au lăsat să dormi bine noaptea seri la rînd. După toate articolele din social media care te-au învățat ce e obligatoriu să faci și care au plantat în tine toate nesiguranțele globului pămîntesc, cînd ți-ai dat seama că nunta ta nu se va ridica niciodată la standardele nu știu cărei blogărițe fashioniste care crede că a descoperit secretele nunții perfecte.

Cînd luminile încep să se aprindă în local, ospătarii strîng mesele din jur și tu ai tălpile negre și brațele dureroase de la prea multe îmbrățișări –  astea sînt semnele că nunta a fost o reușită. Nu e nici un alt barometru niciunde în afară de sufletul tău.

Pentru că nunta asta pe care atîția o detestă, atîția o pregătesc, în legătură cu care atîția dezvoltă obsesii, este, de fapt, doar o petrecere. Poate cea mai mare și mai frumoasă petrecere pe care o s-o dai în viața ta. Nu e un meci de fotbal. Nu e o operație pe cord deschis și nici o lansare de rachetă în spațiu.

Petreceți, oameni buni. Petreceți cît puteți. Este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le avem, ca animale sociale. Să ne vedem, să ne îmbrățișăm. Să bem și să dansăm.

Că după aia vine greul. Că după aia vine pandemia. Că după aia vin probleme pe care nu le-ai putea anticipa, asta e irelevant.

Căci tot ce contează, de fapt, e să-ți lași ochii să sclipească vreme de o seară.

Andrada Sas este copywriter și organizator de evenimente.