"Nu sînt dispus să renunţ la o publicaţie pe care am menţinut-o în pofida tuturor dificultăţilor"

Augustin BUZURA
Publicat în Dilema Veche nr. 1 din 15 Ian 2004
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Colectivului redacţional al revistei Dilema Stimaţi colegi, Am primit cu tristeţe şi nedumerire scrisoarea domniilor voastre şi, după cum observaţi, mă grăbesc să vă răspund. Aş avea toată înţelegerea umană pentru neliniştile Dumneavoastră legate de viitorul revistei Dilema, dacă ele mi s-ar părea cu adevărat sincere. Din păcate, nimeni nu a venit la mine, la secretariatul Institutului Cultural Român sau la Departamentul economico-juridic să ceară o copie din Monitorul Oficial abia apărut pentru a citi textul legii, atît de diferit faţă de aberaţiile şi părerile unor diletanţi exprimate în unele publicaţii. Nimeni nu s-a dus la Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor unde, spre cinstea lor, deputaţii, indiferent de partid, s-au străduit să facă o lege folositoare culturii române. Nu-mi amintesc ca vreun gazetar de la Dilema să se fi revoltat cînd instituţiei sub egida căreia apărea publicaţia noastră i s-au redus cu 30% bugetul şi personalul (reducere de care, de altfel, publicaţia aceasta a fost scutită). Nu-mi amintesc să vă fi îngrijorat cînd, în nebunia proiectelor de legi ce ni se propuneau, viitorul Institut Cultural Român era amputat: rămînea fără publicaţii, fără editură, fără centre de cercetări, cu 50 de oameni şi cu dreptul de a edita un anuar. Nu-mi amintesc ca grindina de inepţii care s-a abătut asupra noastră în acele luni, cînd se discutau diversele proiecte de lege, să vă fi neliniştit măcar pe unul dintre Dumneavoastră, să fi căutat sau să fi scris adevărul despre noi. Nu-mi amintesc ca la numeroasele acţiuni internaţionale şi interne ale Fundaţiei Culturale Române redactorii de la Dilema să fi participat altfel decît episodic şi mult prea detaşat. Acestea şi multe altele mă fac să cred că mă aflu în faţa unei crize provocate cu bună ştiinţă, criză care nu vă onorează. Trecînd însă la cele legale, trebuie să vă spun că aveţi o percepţie eronată asupra atribuţiilor pe care le are, în acest moment, preşedintele Institutului Cultural Român. El nu poate înstrăina, cu de la sine putere, o marcă aflată în patrimoniul instituţiei pe care o conduce. Şi, după cum ar fi trebuit să ştiţi, întregul patrimoniu al Fundaţiei Culturale Române - inclusiv publicaţiile editate de aceasta - a fost preluat prin lege de Institutul Cultural Român. În momentul de faţă, Institutul Cultural Român se află în reorganizare, iar Consiliul său de Conducere - de competenţa căruia ar putea fi solicitarea domniilor voastre: eventuala cedare a unui titlu aflat în patrimoniul Institutului Cultural Român - se va întruni într-o primă şedinţă la sfîrşitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie. Pînă atunci, acest subiect este închis. Deocamdată, ca preşedinte numit al Institutului Cultural Român, sînt obligat să gestionez treburile curente, să fac proiectele şi demersurile necesare funcţionării Institutului, dar atribuţiile mele fiind deocamdată limitate, nu-mi permit să iau o decizie de importanţa celei solicitate de Dumneavoastră fără acceptul Consiliului de Conducere. Aşa stau lucrurile din punct de vedere juridic. Prin numirea mea în această funcţie şi prin păstrarea unor persoane din fosta conducere a Fundaţiei Culturale Române, Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, a dorit să dea un semnal de continuitate, de păstrare şi de amplificare a proiectelor culturale începute şi, totodată, să protejeze instituţia de imixtiunea politicului, asigurîndu-i prin lege independenţă financiară. Dacă vă interesează şi un punct de vedere personal, vă pot spune că nu sînt dispus să renunţ la o publicaţie pe care am menţinut-o în pofida tuturor dificultăţilor (inclusiv politice); de fapt, singuri recunoaşteţi că aţi putut comunica liber şi deschis cu cititorii, chiar dacă între timp la putere s-au perindat guverne cu orientare politică diferită. Nu vă voi contrazice cînd susţineţi că spiritul revistei a aparţinut lui Andrei Pleşu, dar banii pentru apariţia fiecărui număr au fost bani publici, pe care i-am procurat întotdeauna cu mari eforturi. Afirmaţi în scrisoarea domniilor voastre că Fundaţia Culturală Română a avut un statut de instituţie autonomă, iar Institutul Cultural Român aflat sub autoritatea Preşedintelui României "este de natură să pună probleme în legătură cu statutul nostru profesional". Vă mărturisesc sincer că îmi este imposibil să vă înţeleg. Domnul Andrei Pleşu, "director fondator, al cărui spirit a continuat să caracterizeze stilul şi tonul revistei şi după ce domnia sa s-a retras de la conducerea ei efectivă", ar fi trebuit să vă informeze că, după alegerile din 2000, cînd la putere a venit Partidul Social Democrat, Fundaţia Culturală Română a fost trecută, prin Hotărîre de Guvern, sub coordonarea Ministerului Afacerilor Externe. Să nu fi ştiut domnul Andrei Pleşu, sau domniile voastre, ca ziarişti ce sînteţi, că de doi ani şi jumătate salariile şi libertatea Dumneavoastră de exprimare v-au fost asigurate şi de un guvern PSD care, din fericire, nu a avut nici cea mai mică imixtiune în orientarea Fundaţiei Culturale Române şi, desigur, a Dilemei? Probabil că dacă nu ne-am afla în faţa unei noi campanii electorale nimeni n-ar observa acest semnificativ amănunt. Îmi amintesc că în perioada ministeriatului domnului Pleşu (începînd cu 1997, cînd a renunţat la conducerea efectivă a Dilemei) Fundaţia Culturală Română depindea tot de Ministerul Afacerilor Externe, ordonatorul nostru de credite. Din păcate, nici atunci nu s-a bucurat de identitate în bugetul MAE, figurînd sub pseudonimul "cultură, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret". Ar fi fost suficient un singur cuvînt din partea domnului ministru pentru ca Fundaţia să figureze în bugetul MAE sub nume propriu şi nu sub acel jalnic pseudonim. Să ne înţelegem: sînt un admirator al articolelor domnului Andrei Pleşu, al omului de cultură şi de spirit care este. Acestea au fost motivele care, într-un moment dificil al existenţei sale, m-au îndemnat - în urmă cu un deceniu, cînd la putere era cam acelaşi partid, în perioada primului mandat al preşedintelui Ion Iliescu! - să-i propun o publicaţie: Dilema. Din păcate, mai ales după plecarea sa şi a redactorului-şef de atunci, Elena Ştefoi, spiritul publicaţiei a degenerat, poate şi pentru că din echipa iniţială au rămas prea puţini oameni. Dilema nu mai este ce ar trebui să fie. A devenit o revistă de grup, iar ţinuta intelectuală a avut deseori de suferit, coborînd uneori la expresii şi ironii groase din recuzita banalizată pînă şi de publicaţiile de periferie. Una este ironia fină a lui Andrei Pleşu şi cu totul alta cea a imitatorilor săi adormiţi în rubrici. Ca om, înţeleg şi respect dreptul fiecăruia de a spera la o viaţă mai bună. Ca scriitor, am înnegrit multe pagini descriind obiceiurile pămîntului unde fidelitatea şi recunoştinţa sînt păsări rare. A devenit o modă să muşti mîna care ţi s-a întins, să faci rău celui care te-a ajutat. Instituţia care v-a asigurat libertatea totală de exprimare, cum singuri aţi spus-o, s-a străduit să vă asigure constant şi nişte salarii, e drept, nu grozave, dar la timp. Nu văd care dintre investitorii privaţi ar fi acceptat vreme de zece ani să vă suporte în condiţiile în care numai pierderile de anul trecut ale Dilemei se apropie de două miliarde de lei. De aceea, vă sugerez să mai reflectaţi: parteneriatul cu fundaţia domnului S. M. este posibil - după ce va fi supus aprobării Consiliului de Conducere al ICR - după ce Institutul va numi conducerea publicaţiei, numărul de redactori şi obligaţiile fiecăreia dintre părţi. Dacă însă decizia domniilor voastre este definitivă, vă rog să aveţi în vedere următoarele: demisia în grup nu este un document cu valoare juridică. Renunţarea la calitatea de angajat nu poate fi decît o opţiune individuală. De aceea, cei care doresc să-şi depună demisia sînt invitaţi să o facă personal la secretariatul Institutului Cultural Român la începutul săptămînii viitoare. Din păcate, obligaţiile urgente legate de organizarea Institutului Cultural Român mă împiedică să dau curs propunerii domniilor voastre de a participa la o discuţie în cursul zilei de 12 septembrie a.c., dar vă promit că, începînd de luni, îmi voi face timp pentru a discuta cu fiecare în parte. Şi mai pot să vă asigur de ceva: chiar dacă demisia în grup, chibzuită şi regizată cu atîta grijă, va deveni efectivă, adică actuala echipă îşi va găsi alt rost la un editor privat, Dilema va continua să apară săptămînal păstrîndu-şi aceeaşi libertate de exprimare de care s-a bucurat încă din prima zi a existenţei sale. Pentru cultura română şi pentru societatea românească este un moment foarte greu, cînd subcultura, prostul gust şi analfabetismul au atins proporţii alarmante. Acesta este motivul real care l-a obligat pe Preşedintele României să ia iniţiativa creării Institutului Cultural Român. Ca şi dorinţa ca literatura, arta, spiritul creator românesc să ocupe locul ce li se cuvine în societate. Este, aşadar, momentul unor construcţii solide, al unor fapte de cultură adevărate, independente de interese politice sau de grup, iar Dilema, cu această echipă sau cu alta, va continua să fie un spaţiu privilegiat al dezbaterilor de idei. Ca scriitor care, cum spuneţi Dumneavoastră, am "apărat libertatea de expresie chiar şi în vremurile grele ale comunismului", îmi voi face şi de acum înainte datoria aşa cum mi-am făcut-o timp de un deceniu şi în cazul Dilemei. Regret însă că Institutul Cultural Român debutează cu un scandal pe care nu l-am dorit, dar care, vă rog să mă credeţi, nu mă emoţionează. Cu sincere urări de succes, Augustin Buzura Preşedintele Institutului Cultural Român 12 septembrie 2003

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât costă minivacanța de 1 Mai-Paște pe Valea Prahovei sau în stațiunea Padina-Peștera
În scurt timp începe minivacanța de 1 Mai-Paște (5 mai 2024), prilej de relaxare și călătorii. Două populare destinații sunt Valea Prahovei și stațiunea Padina-Peștera (Dâmbovița). Ofertele de cazare sunt multiple și variate.
image
Ce ascunde China în Wuhan. Misterele locului de unde a pornit pandemia, dezvăluite de un cunoscut vlogger român VIDEO
Cătălin Stănciulescu, vlogger-ul român devenit celebru pentru în peregrinările sale a făcut interviu cu fratele celebrului baron al drogurilor, Pablo Escobar, a vizitat Wuhan, locul din China de unde a pornit pandemia care a ucis zeci de milioane de oameni.
image
Zboruri din Sibiu, de la 200 de euro biletul. Care sunt destinațiile de vacanță
Se reiau cursele spre cinci destinații de vacanță din această vară, cu un total de zece frecvențe săptămânale, ce vor fi disponibile pentru rezervare la agențiile de turism cu care colaborează aeroportul din Sibiu.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.