"Nu poţi să le impui nimic de sus în jos"

Publicat în Dilema Veche nr. 489 din 27 iunie-3 iulie 2013
"Nu poţi să le impui nimic de sus în jos" jpeg

- interviu cu Achim IRIMESCU, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale -

A lucrat mulţi ani (1998-2012) la reprezentanţa României în Uniunea Europeană, fiind şeful secţiei de agricultură. Achim Irimescu a reprezentant, deci, România în discuţiile privind Politica Agricolă Comună. Face parte din Guvern, venind din poziţia de tehnocrat şi e implicat în creionarea viitorului Program de Dezvoltare Rurală, pentru perioada 2014-2020.

Cum vedeţi dumneavoastră implementarea măsurii 1.4.2 – măsura din actualul Program Naţional de Dezvoltare Rurală, care dorea să sprijine grupurile de producători? Sînteţi un om cu experienţă în zona reprezentării României în ceea ce priveşte Politica Agricolă Comună. Care au fost intenţiile acestei măsuri şi care ar fi evaluarea dvs. personală referitoare la succesul ei?

România se confruntă cu o mare problemă în ceea ce priveşte asociaţiile şi organizaţiile de producători, şi cred că nu este un stat european care să aibă nevoie mai mare de asociaţii ca România. Rezultatul – ceea ce s-a întîmplat pe măsura menită să încurajeze asocierea şi organizarea producătorilor –, din păcate, este foarte, foarte slab. Românii au, din păcate, amintirea nu foarte plăcută cu privire la cooperativele agricole de producţie de pe vremuri, pînă în 1990, dar trebuie să recunoaştem faptul că rolul organizaţiilor de producători este esenţial. În general, în ceea ce priveşte implementarea politicilor agricole comune – dar în special pentru România, în contextul în care există o mulţime de ferme mici, care, dacă nu se asociază, nu sînt în măsură să îşi comercializeze produsele. Concret, un supermarket nu va primi niciodată un producător cu 100 de kilograme de brînză pe săptămînă, avînd în vedere că are nevoie de cantităţi ritmice, de calitate constantă şi cu acceptabilitate la public. Ştiţi foarte bine că brînza e o brînză foarte bună, dar prezentată în tifonul acela, nu o să atragă niciodată consumatorul.

Cred că toată lumea e de acord cu ideea că e nevoie de asociaţii. Problema e cum. Pe măsura 1.4.2., ultimele rezultate pe care le avem vorbeau de 42 de grupuri de producători create, doar atît. Ce e greşit? E reticenţa oamenilor?

Cred că, în primul rînd, e reticenţa oamenilor care încă nu acceptă ideea de asociere. Sigur, e perioada comunistă, în care fermierii au avut o experienţă negativă cu cooperativele, în care munceau mult şi li se promitea mult, dar în final li se dădea puţin. Ulterior, după 1990, situaţia a fost la fel de proastă, cu asociaţiile care s-au creat şi, de multe ori, cei care au organizat asociaţiile – deci liderii sau preşedinţii de asociaţii – luau cîştigul, iar ceilalţi membri înregistrau pierderi. Ca urmare, cuvîntul „cooperativă“ a fost de două ori compromis. Aşa că nu cred că trebuie să îi criticăm atît de tare pe producătorii români. Dar trebuie să înţeleagă, nu au altă şansă. Dacă vă uitaţi la criza laptelui din 2008-2009, la nivel european, a dat naştere unei dezbateri foarte serioase şi s-a creat un grup la nivel înalt, la nivel european, pentru a analiza ce-i de făcut. Una dintre măsuri a fost introducerea posibilităţii ca o asociaţie să negocieze preţurile în numele membrilor. Pentru că o persoană singură, adică un anumit producător, nu are nici o şansă să obţină un preţ bun, cînd negociază cu o fabrică de lapte sau cu o multinaţională mai ales, care procesează laptele, iar o asociaţie care reprezintă n producători are cu mult mai multe şanse să obţină preţuri mai bune. Deci, este evident beneficiul acestor asocieri. În plus, spre exemplu, în perioada aceea – 2008-2009 –, în Belgia s-a înregistrat o reducere cu 40% a preţului laptelui la producători şi numai de 11% la consumatori. Cine a încasat această diferenţă? Procesatorul şi comerciantul. Belgienii au suferit mai puţin pentru că 70% din lapte trecea prin cooperative. Şi atunci, ei şi-au recuperat pierderea la preţ, diferenţa a mers la cooperativă, care are producţie integrată şi inclusiv fabrică de procesare şi comercializare. Deci, iată că este evident rolul acestor cooperative.

Totuşi, ideea asta că oamenii nu se asociază pentru că le sună prost cuvîntul de „cooperativă“ pare a fi o prezumţie exagerată. Şi noi am crezut că e aşa, dar, după ce am făcut zeci de interviuri cu producători, cu asociaţii deja formate, pentru a scrie rapoartele noastre, am ajuns la concluzia că este mai puţin o problemă decît ne-am aşteptat. Oamenii au motive mult mai actuale de a fi reticenţi. Fiscalizarea, de pildă. Omul face un calcul: prin măsura 1.4.2., primesc anumite sume în plus, un stimulent financiar pentru producţia vîndută prin grupul de producători. În schimb, acest stimulent este anulat de faptul că trebuie să vînd cu TVA, trebuie să vînd formalizat.

Ştiu povestea. Asta e explicaţia pentru care am introdus noi sistemul de impozitare care vizează şi producătorii care nu sînt PFA sau care nu sînt plătitori de TVA (Guvernul a introdus, în 2013, un sistem de impozit plătibil de toţi producătorii agricoli, în sumă fixă, potrivit unor baremuri minimale, un fel de impozit forfetar pentru agricultură – n.n.). Noul sistem, care le impune o participare la bugetul naţional, practic îi aliniază pe toţi producătorii la acelaşi nivel. Acum, în noul context, sigur ei vor realiza că nu mai e nici o diferenţă între a fi membru într-o cooperativă sau organizaţie... Toţi plătesc impozit. Am creat sistemul de impozitare de aşa natură, aşa încît cei care sînt asociaţi să fie stimulaţi şi să plătească mai puţin.

Ce reacţii aveţi faţă de noul impozit, pînă acum?

Au fost cîteva reacţii negative, de exemplu, de la apicultori, care spun că nici pe vremea comunismului nu trebuiau să plătească impozit. Şi, în urma discuţiilor, a crescut nivelul minim al numărului de stupi (de la care un proprietar plăteşte impozitul – n.n.).

Ministerul Finanţelor a declarat, la momentul respectiv, că aşteaptă 600.000 de noi plătitori de impozit.

E greu de spus, mă îndoiesc că putem spune la ora actuală ce se întîmplă. E greu de măsurat.

Noi avem nişte exemple de asociaţii-pilot, începute într-un program RAF, care a mers pe principiul implicării unor facilitatori comunitari. Adică oameni, ONG-uri, care să stea în comunităţi şi să lucreze cu fermierii. Deocamdată, pare că merge; şi atunci, întrebarea mea ar fi: pentru viitorul Program de Dezvoltare Rurală, putem adapta măsura pentru grupuri de producători, astfel încît să răspîndim acest model, cu folosirea facilitatorilor comunitari? Am vorbit cu diverşi oameni despre măsura asta şi aceştia au spus că este o măsură foarte bună, dar pentru asociaţii deja existente, deja mature. Nu poţi să porneşti, prin 1.4.2., asociaţii, acolo unde nu există dorinţa, unde nu există încredere între oameni.

Eu mă bucur de aspectul acesta pe care îl aduceţi în discuţie. Şi dacă e aşa, vom adapta cadrul viitorului program astfel încît să devină funcţional ceea ce spuneţi. Din păcate, noi, ca minister, nu avem foarte multe posibilităţi de a-i forţa pe producători.

De a-i ajuta, de fapt.

De a-i încuraja, să mă exprim mai corect. Deci nu poţi să le impui nimic de sus în jos, e clar. Dar avem o măsură concretă acum, care încurajează şi asocierea, un fond mutual pentru asigurări. Apoi, o altă variantă era să-i forţăm – desigur, termenul nu e foarte îmbrăţişat (chiar am fost considerat ca fiind cinic) –, este vorba despre creşterea fermei minime, eligibile pentru plăţi directe (se referă la creşterea suprafeţei minime care primeşte subvenţie europeană – n.n.). Actualmente, este un hectar la noi şi majoritatea statelor comunitare merg spre creşterea suprafeţei.

Deci noi trecem, practic, de la 1 ha, cît e acum, la 1,5 ha.

Asta ar fi ideea, dar nu ştiu, eu nu sînt numit politic şi, atunci, îmi permit să lansez ideea. Politicul trebuie să decidă, pentru că se pierd, în primul an, 200.000 de beneficiari. Doar în primul an, pentru că, pînă în al doilea an, sînt convins că tot s-ar asocia. E mai dură măsura cealaltă, a doua variantă pe care am propus-o, de la loturi de 0,3 ha la 0,5 ha. Şi asta scoate din plată 400.000 cu 823.000 ha. (În acest moment, se primeşte subvenţie pentru proprietăţi de minim 1 ha şi pentru loturi minime de 0,3 ha. Propunerea Ministerului e de a ridica la 1,5 suprafaţa minimă a fermei, care poate fi împărţită în loturi de minim 0,5 ha – n.n.)

Şi prezumţia dvs. este că, dacă mărim această limită, oamenii cu puţin teren se vor asocia pentru a primi din nou subvenţia.

Eu am aici o bucăţică, spre exemplu, care are 0,3 ha şi trebuie să mă duc la 0,5 ha, ca să devin eligibil pentru subvenţie. În al doilea an, dacă am pierdut primul an, vorbesc cu vecinul şi ne asociem. Apoi ne ducem şi cerem subvenţie pe noua formulă. Deci, eu sînt convins ca aşa i-am forţa. Altfel, eu nu am nici un mecanism.

Aceste ecocondiţionalităţi despre care se vorbeşte mult sînt un principiu de bază al viitoarei Politici Agricole Comune. Practic, fermierii primesc subvenţie numai dacă demonstrează că menţin echilibrul ecologic al terenului. Dar cum se poate face asta în România, avînd milioane de mici proprietăţi?

Da, problema cea mare este legată de controlul fermelor respective. Sînt mici producători care primesc subvenţii reduse. Există propunerea comisarului Cioloş, care vizează clar noile state membre, pentru că cele mai multe ferme mici le avem noi şi polonezii. Avem 14 milioane de ferme mici la nivel european, jumătate sînt din Polonia şi din România. Şi, ideea ar fi ca micii producători – deci cei care primesc subvenţii anuale între 500 şi 1000 de euro – să fie exceptaţi de la verificări de condiţionalitate şi de control, pentru că asta aduce sarcini administrative foarte mari, plus că îi pune pe drumuri pe micii fermieri. Decizia se va lua la Consiliul din 24-25 iunie de la Luxemburg şi, sperăm noi, măsura respectivă va fi acceptată. Sînt state, precum Germania, care spun că nu e bine să se facă exceptare de la ecocondiţionalitate.

Deci, practic, ce se decide în 24-25 iunie la Luxemburg va afecta milioane de români care vor trebui sau nu să probeze că respectă anumite condiţii de mediu.

Exact.

a consemnat Cristian GHINEA

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.