„Nu există carte de vacanţă“ - fragmente dintr-un dialog estival

Publicat în Dilema Veche nr. 544 din 17-23 iulie 2014
„Nu există carte de vacanţă“   fragmente dintr un dialog estival jpeg

E librar, de zece ani, şi n-are de gînd să-şi schimbe meseria. Niculae Mache arată ca un muşchetar jamaican, e unul dintre cei mai fideli cinefili de la TIFF, citeşte enorm, nu are mail, nici Facebook, nici Internet, se pricepe la muzici, filme, literatură şi fotbal şi vorbeşte cu un entuziasm ridicat la cote extreme despre lucrurile care-l pasionează. Am stat de vorbă într-o seară de vară despre viaţa de librar şi cărţile de vacanţă. Dacă vreţi să-i cereţi nişte recomandări, îl găsiţi la Cărtureşti Verona.

Am dat la ATF în ’94, la actorie, şi am picat. În comisie erau Pintea şi Rebengiuc, iar unul dintre ei mi-a zis să fac nişte cursuri de actorie cu un om avizat, aşa că am făcut cu Ivaşcu. E singura chestie a mea cu care am putut să mă laud toată viaţa, pentru că am fost 99 de oameni, din care a ales doar zece, iar eu am fost al nouălea! Bănuiesc că, dacă intră acum în librărie, nici nu mă mai recunoaşte. Dup’-aia am lucrat într-un service, undeva prin Iancului. Făceam chestiile banale, schimb de ulei, schimb de plăcuţe... Apoi m-am angajat la o firmă de distribuţie în Casa Presei Libere, unde am avut o perioadă foarte frumoasă. Cornel şi Anişoara Săvastre, patronii, nişte oameni extraordinari, îmi recomandau tot felul de cărţi. Aveam cărţi de la Univers şi de la edituri mai mici sau edituri fantomă. Pe la mijlocul anilor ’90, erau cărţile de la Almo Press, romane de dragoste. Se zvonea că-s scrise de oamenii de prin birourile din Casa Presei. Apăreau pe bandă rulantă şi se vindeau imediat. Îmi pare rău că n-am păstrat o serie dintr-asta, ne-am fi amuzat răsfoindu-le.

***

Prin 2003 sau 2004, l-am cunoscut pe Giani, care lucra la Quinet. Cărtureşti Verona era deschisă doar de vreo cîteva luni, şi el m-a întrebat: „Ţi-ar plăcea să lucrezi într-o librărie? Că dacă le zic că ai citit Ulise de două ori, te angajează fără nici un test.“ Interviul a fost foarte corect, m-au întrebat şi dacă consider furtul de carte un furt.

***

N-aş putea să spun ce-a fost în capul meu cînd m-am angajat. Nefiind foarte bun la şcoală, dar plăcîndu-mi să citesc tot timpul, mă gîndeam că o librărie e un loc unde-aş putea să mă descurc cel mai bine. Ştiind că au şi muzică, şi film, era OK, astea mi-au plăcut mie de mic, am şi copilărit aşa, cu tata care avea viniluri cu Led Zep. Normal că am ascultat şi Albastros, în Colentina, de bubuiau pereţii... Am avut însă momente cînd mi-am dat seama că nu e chiar atît de simplu. Să-ţi dau un exemplu. Vine în librărie o tipă foarte elegantă, cu mîinile în buzunare, şi mă întreabă: „Tu ai vreo idee despre cărţile astea de-aici din librărie?“ Eram cu capul în ladă, m-am ridicat şi i-am spus: „Vag.“ Am văzut că s-a schimbat la faţă şi a plecat. Să-ţi dau un alt exemplu. Vine un tip în vîrstă, prin iarnă, şi mă întreabă de Firul negru. Romanul unui deţinut politic. Mă uit la raft, nu e, verific în calculator, mai apare o singură bucată, mă duc în depozit. Tipul mă aştepta jos. M-am dus în depozit, m-am uitat: „Îmi pare rău, nu am găsit-o.“ Iar el îmi spune: „Sînt Agricola Rângheanu, sînt cel care a scris cartea. Sînt cu o prietenă în ceainărie, a venit din Franţa, n-am mai văzut-o de 20 de ani, şi aş fi vrut să-i fac cadou cartea.“ M-am dus iar în depozit, am răscolit, nimic, l-am sunat pe Ovidiu şi a găsit-o el. Dacă nu ne-a mulţumit omul ăla, de ziceai că am scris cartea împreună. Îmi venea să-l iau în braţe şi să-i zic: „Nu e nevoie să-mi mulţumiţi, mi-aţi încărcat bateriile pentru un an."

***

Nu m-am gîndit niciodată să-mi schimb job-ul. Oricum, acum, la 39 de ani, e prea tîrziu. Am un amic care lucrează la Humanitas, e librar la 50 şi ceva de ani, a lucrat zece ani în Franţa, a fost şi paznic la un motel sau ceva de genul ăsta, a fost prieten cu Monica Lovinescu, un tip extraordinar. Citeam cartea lui Mihai Zamfir, Panorama alternativă a literaturii române, şi dau de Ralet. Îl sun pe el, el e la Biblioteca din Alexandria, undeva în afara Bucureştiului. „A, e apărută prin ‘79, urc în mansardă, mă uit şi-ţi spun mîine“, mi-a zis. Şi mi-a adus cartea. E o călătorie a lui Ralet prin Istanbul, pe la 1850 şi ceva, fusese trimis acolo ca să vadă cum erau cheltuiţi banii daţi de Biserică. Dar nu asta face cartea fabuloasă, ci călătoriile pe care le are prin tot felul de cartiere. Plimbările lui sînt senzaţionale. Este foarte bună cartea, vorbesc serios. Poţi s-o citeşti cu mare plăcere şi acum, în 2014. Revenind, nu m-am gîndit nici o secundă să-mi schimb meseria. Nu mă văd lucrînd în altă parte. În nici un caz într-un service.

***

Există un personaj în Ford Madox Ford care avea un criteriu după care făcea diferenţa între o carte bună şi o carte proastă: deschidea la pagina 99 şi citea. Am luat zilele trecute David Foster Wallace, Mătura sistemului, am deschis-o la pagina 99 şi am dat peste o „bîtă de baseball de metal“. Eu am o vorbă în librărie: „Băi, dacă mă supăraţi, iau o bîtă de baseball de metal şi vă rup genunchii ca-n filmele alea cu mafioţi.“ Cînd am citit asta cu bîta, am zis „gata, îl iau, e de-al meu.“ Dar nu poţi să foloseşti asta ca pe un criteriu, e clar. Scriitorul care ştiu că l-a lăudat foarte mult pe Wallace e Răzvan Petrescu, a zis c-ar fi pe acelaşi nivel cu Carver.

***

Am încercat şi Soldaţii, a lui Adrian Schiop, recomandată de tine, şi nu mi s-a părut fabuloasă. Mi-e foarte greu să recomand ceva care nu mi-a plăcut mie. Nu mi s-ar părea corect. Dacă mă întrebi, eu îţi spun exact dacă mi-a plăcut sau nu.

***

Să-mi aleg un scriitor care să-mi scrie biografia? Nu pot să fac asta, te rog frumos. Nu pot să pun un om uriaş să-mi scrie mie biografia. Parcă e întrebare de oracol dintr-ăla de cînd eram eu mic... Dacă sar peste toate prejudecăţile mele, cred că l-aş alege pe Henry Miller. Dintre români, probabil pe Panait Istrati. Cînd am citit Mediterana, acum hăt-hăt, o găsisem prin anticariate, am crezut că Jack Kerouac, care a fost student la Litere, citise Panait Istrati înainte să scrie Pe drum. Omul lucra vizavi o săptămînă, vopsea sau ce făcea el, şi cealaltă săptămînă îl găseai în bar fumînd narghilea. Ştii şi povestea cu Iorga, care-a zis „Panait Istrati e un hamal care a devenit scriitor.“ Asta a înţeles Iorga din Istrati.

***

Da, se simte cînd pleacă lumea în concediu. Sau, pur şi simplu, e prea cald şi preferi să ieşi la terasă, în loc să intri într-o librărie şi să stai vreo 20 de minute. Se simte foarte bine. „Bate vîntul“ e puţin spus. Aşa se întîmplă în toate librăriile. Sînt perioade şi perioade. Pe la începutul lunii septembrie, e plin. Vin părinţii, întreabă de manuale, şi rămîn. Există un perete întreg cu literatură pentru tineret, cărţi de care ai nevoie cînd eşti la şcoală, puse toate în ordine alfabetică. Aşa că din septembrie se schimbă situaţia.

***

Sînt oameni în librărie care se descurcă cu copiii mult mai bine decît mine. Dacă mă întreabă de Nicuşor melcuşor, m-am blocat. Şi chiar există o carte care se cheamă Nicuşor melcuşor, cu animăluţul ăsta scos în relief. Dacă mă întreabă de asta, pe mine mă bufneşte rîsul. Chiar melc aşa de leneş mi se pare că nu sînt.

***

Vara vine lumea să cumpere cărţi pentru vacanţă şi mi se pare o greşeală. Pe ce criteriu poţi să consideri că o carte e de vară, sau nu? De ce 10 negri mititei e o carte de vară? De ce Chandler, Fereastra de sus, una dintre cele mai bune cărţi poliţiste, tradusă de Florin Şlapac, e considerată o lectură de vară? În cealaltă perioadă a anului ce citeşti? „Plec în concediu şi am şi eu nevoie de două-trei cărţi uşurele.“ Pe ce criteriu consider eu că o carte e uşurică? Le răspund aşa: „Dacă aveţi încredere în ce cărţi iau eu în concediu, bine. Dacă nu, pot să vă recomand o altă colegă.“ Nu există carte de vacanţă. Anul trecut, cînd am plecat în Grecia, mi-a luat Detectivii sălbatici, de Roberto Bolaño. E asta o carte de vacanţă?

***

Totuşi, pentru vacanţă recomand oricînd Don Quijote. L-am citit şi în traducerea lui Frunzetti, şi în traducerea lui Mărculescu. Am găsit farmec în ambele, chiar şi în varianta adaptată din ’56, de la Editura pentru Tineret. Dacă nici cartea asta nu poate să te scoată din toate căcaturile pe care le-ai trăit un an de zile, atunci nu mai ştiu care ar putea fi... În eseul lui Unamuno despre Cervantes – e genial eseul ăla – spune, la un moment dat, că Cervantes nici măcar nu există, există Don Quijote. Asta a zis-o Unamuno, nu eu.

***

Anul trecut, a venit o doamnă de vreo 50 de ani şi a vrut să-i recomand o autoare, nu neapărat din generaţia nouă, „uşurică, s-o pot citi şi în avion.“ Şi i-am recomandat Sexagenara şi tînărul, de Nora Iuga. A venit în librărie după ce s-a întors din vacanţă şi mi-a spus că i-a plăcut foarte mult. Încerc să recomand foarte mult cărţile de memorialistică, în vacanţă, mi se pare că sînt uşor de citit. Mă rog, Jurnalul Annei Frank nu-l poţi citi neapărat în tren, „dă-mi biletul, staţi puţin, unde-i paşaportul...

***

Aş mai recomanda şi Frumoasele noastre duminici, a lui Ioan Chirilă – mai ales pentru că ai vrut să facem interviul în timpul Campionatului Mondial, ceea ce e o greşeală. Personajul principal al cărţii e fotbalul. Cu un an înainte să organizeze Mexicul campionatul, a fost cutremur, şi una dintre cele mai mari clădiri din Mexico City a rămas în picioare. Un tip stătea înmărmurit în faţa clădirii. Se duce un jurnalist şi îl întreabă dacă a avut vreo rudă care s-a aruncat de frică pe geam. Tipul îi răspunde că era arhitectul clădirii şi se mira cum de n-a căzut. Cartea e un roman, vorbesc serios.

***

Eu n-am auzit cine ştie ce perle. Dar în librărie s-au mai auzit. Cineva a întrebat de o carte, în jur de 500 de pagini, nu-şi aminteşte autorul, dar îşi aminteşte că e albastră pe cotor. Te gîndeşti la Mă numesc roşu apărută la Polirom, că cea de la Curtea veche are o altă culoare.

***

Sînt unul dintre cei mai proşti oameni, din cauză că nu ştiu franceză şi nu pot citi în original Exerciţiile de stil ale lui Raymond Queneau. Cred că şi din depresie poate să te scoată cartea asta. E imposibil să nu te simţi bine cînd o citeşti.

***

Dacă o să scriu vreodată vreo carte, aş vrea să o închei cu versurile astea de la Methadon 3000: „Ridicaţi o mînă pentru trupa de graţie / Căreia i-aţi ascultat creaţia.“  

a consemnat Luiza VASILIU  

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.