Norocul politic

Silvia MARTON
Publicat în Dilema Veche nr. 927 din 13 – 19 ianuarie 2022
Marmelada digitală și mica tiranie a prostelii jpeg

Binecunoscuta lucrare Portrete și tipuri parlamentare de G. Panu (1848-1910) a fost publicată în volum în 1892, dar ea conține notițele ziaristului Panu din vremea cînd el însuși era deputat în 1888 (fiind și director al gazetei Lupta). În textul său polemic la limita pamfletului, Panu încheia astfel portretul lui George (Gheorghe) Vernescu (1829/33-1900): „Talent de avocat, avere de mare proprietar și onorabilitate burgheză, iată cele trei cauze care au făcut norocul politic al dlui Vernescu”. Nu este un portret măgulitor, dimpotrivă. Panu detalia că Vernescu era un avocat „inteligent” care însă apăra „avocățește” toate cauzele, și bune, și rele. Sub „arguțiile de barou” și „șicanele de avocat” se afla doar un om politic „de o talie cu totul mijlocie, cu cunoștințe superficiale”, fără preocupări intelectuale și incapabil să aprofundeze și să găsească soluții la „marile probleme sociale”. Dacă e să-l credem pe Panu, care, așa cum se vede, avea o părere deplorabilă despre avocați și îi critica acerb pe liberali, G. Vernescu a ajuns una din personalitățile de vază ale Partidului Liberal nu atît prin „talent[ul său] facil de avocat”, cît prin „marea lui bogăție”, el fiind „de mai multe ori milionar”. Vernescu a fost un liberal inconfortabil, deputat sau senator de-a lungul întregii sale cariere: deși a participat la construirea partidului, ulterior și-a format propriul grup disident, așa-numiții liberali „sinceri” sau vernescanii. El a fost și unul din proprietarii frumoasei clădiri din București, Casa Vernescu, care i-a și păstrat numele.

Azi, ca și ieri, care sînt factorii care fac norocul unui politician?

Averea și banii rămîn și azi, așa cum erau pe vremea lui G. Vernescu, factori care fac norocul și cariera politică. Nu e nevoie să dăm exemple, cu toții îi avem în minte pe Donald Trump și pe mulți alții, inclusiv de pe plaiurile noastre. Pe tărîmul averii, ca și pe altele, de altfel, norocul unora este ghinionul altora, așa cum a spus-o, în stilu-i specific și lapidar, președintele Klaus Iohannis într-un interviu din 2014, cînd a fost întrebat despre proprietățile sale imobiliare din Sibiu, în comparație cu ale altor profesori.

Azi, ca și ieri, norocul politic îl face și apartenența la un grup politic cu ale sale rețele și relații, inclusiv de familie. În tabăra liberală, Ion Brătianu, frații săi și fiul său, și frații Golescu, în timp ce în tabăra conservatoare, familiile Cantacuzino și Lahovary au fost cele mai cunoscute și active dinastii în viața politică din vremea lui G. Panu și a lui G. Vernescu. Avem și azi în viața politică tați și fii, soți și soții și alte rubedenii mai mult sau mai puțin ilustre. Tot în vremea lui Vernescu, cele două tabere adverse se defineau prin fidelități personale, de grup și de rețele, poate mai mult decît prin afinități sau diferențe de idei. Rivalitățile, animozitățile personale, disensiunile de idei sau oportunismele electorale par să fi fost mai numeroase spre sfîrșitul secolului, după relativa coeziune din anii 1875-1880 și după primul efort de unificare organizațională. Contemporanii erau inventivi în a numi acest facționalism în varietatea sa trans- și intra-partinică, cu conotații peiorative sau pozitive de (auto)identificare, în funcție de punctul de vedere de grup: brătieniștii, pentru liberalii care apărau guvernul și partidul conduse cu mînă de fier de Ion C. Brătianu în 1884; vernescanii sau liberalii „sinceri”, pentru cei din jurul lui G. Vernescu ce-l criticau pe Brătianu în anii 1883-1884; în 1888, „opoziția unită” îi desemna pe fidelii lui Brătianu prin peiorativul „colectiviștii”; takiștii, pentru grupul din jurul lui Take Ionescu în deceniile 1890-1900. Și exemplificarea ar putea continua.

Azi, partidele politice sînt ceva mai disciplinate și mai solide organizațional, cu rețelele lor locale și naționale bine implantate. Dar totuși parcă insuficiente pentru un noroc politic de durată. Studii și chiar o diplomă la Colegiul Național de Apărare sau sprijinul mai mult sau mai puțin din umbră al mult-hulitelor (de unii) „servicii” par să fie inconturnabile.

Aptitudinile, priceperea, talentele? Despre un alt coleg de Cameră, C. Răceanu (un „vernescan”), același G. Panu scria cu ironie că „face de toate și nimic”, era profesor, ziarist, deputat, avocat, chiar și „om de întreprinderi”. Cumularea funcțiilor și a rolurilor (adică, mai puțin elegant spus, coluziunea dintre politică și afaceri), amestecarea sferelor de activitate și a competențelor sînt și azi, așa cum erau și mai ieri, elemente ale norocului politic. Este ceea ce aparent a criticat președintele PSD, Marcel Ciolacu, cînd a spus nu demult că Marian Neacşu, propunerea PSD pentru funcția de secretar general al Guvernului, nu este „vreun tîlhar”, ci doar „nu a fost atît de norocos cum a fost domnul președinte Iohannis cu făcutul (sic!) parte din consiliul de administrație”. Desigur, admitea Ciolacu, Marcel Neacșu a avut „niște probleme” de ordin judiciar, dar în principal a avut ghinion, în comparație cu mai norocosul președinte Iohannis. Politicienii români de azi nu prea vorbesc despre noroc, nici măcar despre ghinion. Dacă ar evoca norocul pentru a-și descrie succesul politic, atunci ar însemna să recunoască că nu au avut nici un merit pentru acțiunile și deciziile lor. A vorbi despre noroc (sau ghinion) este o manieră de eludare a responsabilității și de neatribuire a agentului unei acțiuni sau unei decizii. În politică, în afaceri sau în orice alt domeniu, rar vom auzi că succesul ține pur și simplu de noroc, el e mai degrabă legat de merit, de acțiune strategică, de fructificarea oportunităților sau, uneori, chiar de voința divină (dar totuși meritată). Eventual, adversarul a avut noroc, nu un merit în a face sau a cîștiga ceva.

Și, desigur, norocul politic îl fac alegătorii și reușitele electorale, azi ca și în vremea lui Panu și Vernescu. Povestirea Candidat fără noroc a lui Dumitru D. Pătrășcanu (1872-1937), publicată în 1916, a avut numeroase reeditări pe măsura succesului de public (deși autorul ei a fost mai puțin faimos decît fiul său, Lucrețiu). Personajul principal al povestirii, Ionică Lucan, „a căzut” în alegeri, după expresia vremii, într-o capitală de județ din Moldova. Și a căzut în mod dureros, adică doar cu patru voturi în minus. Deși mai toți prietenii săi de vază, prefectul, primarul și funcționarii au făcut cam tot ce trebuia să facă, după cum se obișnuia atunci. Mai puțin alegătorii, duplicitari, care au lucrat pentru adversarul său. Și nici Lucan nu a fost chiar la înălțime. El nu prea s-a făcut înțeles de alegători atunci cînd și-a spus profesiunea de credință; i-a mai și insultat pe unii funcționari; și nu prea i-a mers bine nici cînd a umblat din casă în casă prin mahala făcînd promisiuni în toate părțile.

Tot așa și azi, destrămarea în doar cîteva luni a coaliției PNL-USR-UDMR, inițial aparent sub auspicii favorabile și cu o majoritate electorală destul de confortabilă, a fost un ghinion (cu siguranță pentru alegătorii respectivelor partide). Cel puțin așa s-a exprimat de curînd un fost ministru al coaliției, „a fost un ghinion pentru România cu Florin Cîțu, pentru că probabil nu găseai mulți oameni care să distrugă o coaliție așa de repede”.

Norocul și ghinionul nu sînt niciodată termeni neutri. Categoria mai generală și mai neutră este hazardul, cu sinonimele sale, accidentul, întîmplarea, aleatoriul. Acestea ne invită să lărgim discuția. Cum se gestionează întîmplarea în politică? Cum se construiește pe termen mediu și lung, spre viitor, avînd în față riscuri și elemente imprevizibile? Prezentul este o stare despre care nu există luxul privirii retrospective. Situația de post factum îi face pe unii să vadă noroc acolo unde nu era, poate, decît întîmplare; sau să spună „ghinion” dacă ceva nu s-a terminat cu bine sau cu rezultatul scontat. Pentru politicianul român de azi, nu există întîlnirea fortuită a unor incompetențe sau cupidități (individuale și/sau de grup). Ei vor să lase impresia că sînt capabili să aibă sub control cam tot ce fac și spun, deși ei știu prea bine (ca și noi, de altfel) cît de redusă este capacitatea administrativă a statului pe care-l păstoresc prin funcțiile lor.

Opusul ireductibil al întîmplării în politică este complotul. Pentru adepții teoriilor conspiraționiste (oricare le-ar fi conținutul), totul este strîns înlănțuit nu numai în cauzalitate-efect, ci și în privința agenților (agency) responsabili și a intențiilor lor. Ei nu au îndoieli în privința autorilor, cam greu vizibili, e drept, dar cu atît mai reali pentru că sînt ascunși. Succesul garantat în politica românească este să vorbești despre complot, iar apariția recentă a AUR, partidul dedicat dezvăluirii și propagării comploturilor, nu este, din păcate, un accident.

Silvia Marton este profesoară de științe politice la Universitatea din București și profesor invitat la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris, și la Universitatea din Avignon. A primit ordinul Chevalier de l’Ordre des Palmes Académiques al guvernului francez, iar printre altele a publicat Republica de la Ploiești și începuturile parlamentarismului în România (Editura Humanitas, 2016).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.