Nimic mai mult de spus

Publicat în Dilema Veche nr. 714 din 26 octombrie – 1 noiembrie 2017
Nimic mai mult de spus jpeg

Una dintre cele mai profunde experiențe pe care cineva le poate avea este să tacă împreună cu alte persoane într-o mulțime imensă, nenumărabilă. Forța acelei suspendări este puterea non-violenței. Tăcem în mod voit împotriva celor care ne reduc la tăcere, avînd conștiința a ceea ce nu facem, a vidului înfricoșător în care istoria nu mai face vorbire. Într-un timp mut sîntem doar noi, imensitatea hoi polloi care suspendă actul, facerea socială, cea care cere cu necesitate limbaj și rostire. Momentul este emoționant, dar trebuie să se termine. Nu putem rezista fără zgomotul mașinal al vieții, fără îngerul istoriei împins cu putere spre viitor, lăsînd în urmă dezastru, lacrimi și durere.

Oamenii de știință au observat că fiecare putem halucina în tăcere, dar nimeni nu poate halucina tăcerea. Nu este vorba de un fenomen intern al sufletului, cum ar spune un filozof modern. Totuși, ca să avem experiența aceasta nu e nevoie nici de vreun obiect exterior, ceea ce dă bătăi de cap schemelor clasice ale percepției. Tocmai lipsa obiectului face experiența și mai interesantă. Definită prin absență și totuși atît de evidentă nouă, tăcerea trece prin viețile noastre ca moment al unei conștiințe depline fără a fi conștiința a ceva dat. Nici obiect, nici activitate, ci tocmai lipsa lor dă adîncimea momentelor de tăcere. Ele se petrec în timp, sînt durate ale existenței noastre, dar nu par a antrena și intuiția spațiului. Este tăcerea aspațială? Totuși, lipsa oricărei vibrații (perceptibile) în spațiu este cea care o întreține, mai degrabă decît ar produce-o.

Duratele colective de tăcere sînt dovada unui fapt mai puțin evident: că ea poate fi împărtășită chiar dacă nu e nimic, că are un caracter intersubiectiv și consensual. Chiar dacă stările noastre mentale pot fi diferite în momentele în care nu se spune nimic, cu toții remarcăm suspendarea discursului sau a zgomotului. Aceste durate sînt apăsătoare și eliberatoare în același timp, anxietatea și fericirea de a nu fi. Probabil așa se simțeau Beckett și Cioran stînd împreună fără a rosti nimic.

În școlile filozofice ale Antichității, în mănăstirile medievale și contemporane și în templele budiste, parte a tehnicilor sinelui a fost și este exercițiul tăcerii. Meditație sau rugăciune, curățare a simțurilor sau întărire a conștiinței, scopuri diferite instrumentează aceeași tehnică a suspendării rostirii pentru o mai mare libertate a (non)gîndirii. Cîștigăm timp și „spațiu mental“ atunci cînd ne debarasăm de multiplicitatea sunetelor și rostirilor. Scăpăm de o istorie lungă a sensului și nonsensului care trebuie să fie întotdeauna publice. Tăcerea, chiar și cea în colectiv, este privată. Tehnicile acestor tradiții filozofice și religioase încearcă să ducă mai departe privatismul tăcerii spre interioritate și claritatea privirii, a contemplării de sine pînă la desăvîrșire, în tot sau nimic. Nu e foarte clar dacă poți să taci de tot, dacă fluxul gîndirii cu adevărat poate fi suspendat. Și chiar dacă acest lucru ar putea fi posibil, creierul nostru merge și cînd nu-ți spune nimic, iar acestei activități (mai ales în tăcere) poți să-i înregistrezi sunetele care seamănă cu sfîrîitul prafului de pușcă. Creierul nu știe să fie mut.

Omul știe. Sau ar trebui să știe cînd unele fapte pot fi posibile, întîmpinate sau înțelese doar cu tăcere. Cel mai adesea sînt lucrurile intime, de la traumă la perversiune, cele pe care preferăm să le ascundem și să le uităm. Alteori acestea sînt pur și simplu atît de dragi nouă, încît nu putem sufla o vorbă despre ele: rostindu-le, le omorîm, le transferăm într-un nivel al existenței în care magia lor dispare. Obiecte ideale care nu se pot comunica. Doar într-un spațiu originar al tăcerii ele capătă suflu și trăiesc. Aceste experiențe pot fi estetice, erotice sau mistice – în genere cele care tind spre sublim, în fața căruia rămîi înmărmurit; ele au drept condiție de posibilitate tăcerea și le caracterizează incomunicabilitatea. Destul de apropiate, mai ales din unghiul incomunicabilității, sînt anumite experiențe ale învățării: meseria, se zice drept, se fură în mod tacit, fără explicații raționale comunicabile printr-un discurs articulat sau chiar formalizat. Afli, fără să întrebi și fără să ți se răspundă, ce e acceptabil sau nu, cum se face ceva, cum se desface etc. Deprinzi urmărind, atent concentrat, suspendat astfel din zgomotul lumii, ce și cum fac cea sau cel de la care înveți. Fericiți cei tăcuți, căci a lor este toată atenția! 

Constantin Vică este lector la Facultatea de Filozofie și cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.