Muşcă şi/sau fugi

Publicat în Dilema Veche nr. 81 din 4 Aug 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În situaţii de criză (de stres, cum ar spune psihologii), omul are două răspunsuri-tip: lupta sau fuga. De aici "apele" care ne trec (ca să scadă temperatura corpului în timpul luptei - sau al fugii), mîinile şi picioarele reci (de fapt, organismul îşi retrage rezervele de sînge din extremităţi, pentru că de-acolo înhaţă duşmanul şi hemoragia trebuie să fie mai slabă), presiunea majoră de a ne uşura (căci o creatură cu vezica goală aleargă mai repede decît una cu vezica plină, nu?). Explicaţia acestor reacţii este brutal de simplă: sub cei 5.000 de ani de civilizaţie zac milioane de ani de frică şi aceştia sînt cei care ne-au modelat reflexele. Ziaristul, că şi el e om, are şi el aceleaşi reacţii în faţa crizei. Unii se aruncă la luptă, la beregata crizei şi sfîşie cît pot. Titluri abisale, catastrofe cosmice, proporţii titanice, reacţii umorale şi vitejii bezmetice. Inundaţiile - semnificativ "mai catastrofale" decît în ultimii ani, ce-i drept - au fost transformate de presa noastră într-un deluviu de sfîrşit/început de lume. Reporterii de la faţa locului s-au luat la întrecere care găseşte o familie mai amărîtă, un cad(av)ru mai tulburător, care intră mai adînc în apele revărsate (antologică secvenţa cu reporterul transmiţînd live din apă pînă la brîu, în timp ce sătenii stăteau şi se uitau la el de la înălţimea digului). Gravitatea situaţiei sinistraţilor a fost evident dată mai mult de numărul ziariştilor prezenţi într-un anume loc decît de orice alt criteriu. Întrebările (multe retorice) la adresa mai marilor zilei au atins fineţuri nebănuite (de ce are - sau n-are, nu mai ţin minte - cizme de cauciuc? Ce vrea să demonstreze?). Sînt însă şi din aceia care preferă să fugă. Şi acolo de unde dispare ziaristul (ştiţi dumneavoastră, profesionistul acela deştept, informat, iscoditor, persistent, cu cultură generală), acolo apare imediat, triumfător, "analistul" sau "expertul". Acesta este chemat să explice, să analizeze, să sugereze, să abereze, să profeţească - într-un cuvînt, să înlocuiască cu opiniile lui ceea ce jurnalistul nu a putut acoperi cu informaţie reală. Criza ostaticilor din Irak este un exemplu ca de manual - şi recent, pe deasupra, pentru a nu mai cere explicaţii suplimentare. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu am nimic împotriva opiniei experte în sprijinul produsului jurnalistic - o consider, dimpotrivă, necesară către obligatorie. Dar m-am simţit aproape jignită de colecţia de aberaţii care mi-a fost oferită ca surogat de informaţie - de la cititori în stele la experţi în limbaj gestual (deşi erau, de meserie, oameni de radio). Pun ezitările (ale presei şi nu numai ale ei) din perioada crizei ostaticilor pe seama lipsei de reflexe - şi le privesc cu înţelegere. Era o situaţie nouă pentru noi toţi, nu existau soluţii prefabricate, comunitatea nu avea anticorpi pentru acest gen de afecţiune. Dar inundaţii am tot avut în ultimii ani - şi dacă presa (ah, tot presa sireaca!) nu minte, cele din anii trecuţi au fost mai aspre (după un criteriu sau altul) şi nici o voce revendicativă nu a cerut instaurarea stării de urgenţă. Cred că, paradoxal, presa funcţiona cu mai mare uşurinţă în situaţia de pronunţat control editorial de pînă la alegeri. Se ştia "jupînul", i se ştiau gusturile şi agenda - şi de-acolo treaba mergea strună. Acum, cu un "jupîn" colectiv, ba chiar cu mai multe capete, care nu cere (nu zic că nu aşteaptă...) şi care nu încruntă sprînceana, presa se vede faţă în faţă cu liberul său arbitru - şi asta da, criză! Ce să faci cînd nu-ţi spune nimeni ce să faci? Reflexul atavic este oricînd la îndemînă... Speranţele mele (am mărturisit, doar, că sînt de un optimism aproape patologic) merg către "civilizarea" rapidă a presei. Nu de alta, dar 5.000 de ani e amar de timp, eu nu mai pot să aştept, nu mai sînt tocmai jună, la vîrsta mea 5.000 de ani contează...

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.