Muncim ca să supraviețuim – și atît

Publicat în Dilema Veche nr. 878 din 4 - 10 februarie 2021
Muncim ca să supraviețuim – și atît jpeg

Se vorbește adesea despre veniturile și cheltuielile statului, dar v-ați întrebat vreodată cum arată cheltuielile unei familii din România? Datele publicate semestrial de către Institutul Național de Statistică privind veniturile și cheltuielile gospodăriilor din țara noastră ne arată o situație care, deși nu ne surprinde, este totuși îngrijorătoare.

În penultimul semestru al anului trecut, cheltuielile totale ale unei gospodării erau de 4.444 de lei pe gospodărie. Această sumă este desigur o medie statistică – multe, foarte multe familii au venituri mai mici decît media, așa cum altele au venituri peste această sumă. Problema cu mediile statistice este că dacă, de exemplu, Bill Gates s-ar alătura cititorilor acestui articol, în medie, toți cititorii ar deveni, statistic, milionari, fără ca situația lor efectivă să se schimbe în vreun fel. Dacă înțelegem însă aceste limitări ale mediilor statistice, putem opera cu ele în continuare.

Suma de 4.444 de lei disponibilă pe gospodărie este brută: din această sumă, 34% reprezintă taxe și impozite. Mai rămîn astfel disponibili 2.941 de lei per gospodărie, semnificativ mai puțin decît salariul mediu net pe economie la nivelul lunii iulie 2020, care era de 3.372 de lei. Se poate afirma că în medie o gospodărie românească cheltuiește echivalentul a un pic mai mult de două salarii minime pe economie – acesta e nivelul mediu de bunăstare al populației. Din banii aceștia, e logic că nu poți face nici mari economii, nici cine știe ce investiții, așa că marea lor majoritate (2.680 de lei) se duc pe consum. Cea mai mare parte a banilor din consum merge pe mărfuri agroalimentare și băuturi nealcoolice – 33,5% din total sau 897 de lei pe lună. Comparația cu statele Uniunii Europene nu ne avantajează – alocăm un procent mai mult decît dublu pe mîncare și băutură decît media europeană, care e de doar 13%, conform Eurostat. Ponderea cheltuielilor alimentare în structura consumului e un indicator al bunăstării unei societăți – cu cît ponderea e mai mică, cu atît bunăstarea e mai mare, însemnînd că oamenii nu muncesc doar pentru a-și asigura subzistența, banii fiindu-le suficienți și pentru satisfacerea altor nevoie decît cele biologice. În România, unde prețurile sînt europene și salariile asiatice, muncim pentru a supraviețui.

Cheltuielilor pentru hrană li se adaugă o altă categorie semnificativă, pe locul doi ca pondere în totalul cheltuielilor, și care este legată și ea de stricta supraviețuire. E vorba de cheltuielile pentru locuință, electricitate, apă etc., care reprezintă 14,6% din total. Acest procent este însă mai mic decît media europeană (23%), fapt pentru care există mai multe explicații, dintre care nici una nu pune România într-o lumină favorabilă. Primul motiv pentru care cheltuim mai puțin e că marea majoritate a românilor (96%) stau în locuințe care sînt proprietate personală, cu alte cuvinte nu plătesc chirie. Ar părea un lucru bun, dacă nu ar veni la pachet cu o rată foarte mare de supraaglomerare a locuințelor. Numărul de metri pătrați care revin unei persoane în țara noastră e printre cele mai mici din Uniunea Europeană. Nu plătim chirii, dar calitatea locuirii e foarte scăzută. Și nu plătim chirii de multe ori pentru că nu ne permitem, nu pentru că nu vrem, în condițiile în care chiria sau rata pentru locuință ne-ar consuma cea mai mare parte a veniturilor.

Al doilea motiv pentru care nu cheltuim prea mult cu locuința este faptul că o mare parte a populației locuiește la țară, în zone fără apă curentă, fără gaze, iar uneori chiar fără electricitate. Apa din puț nu costă, iar sărăcia energetică înseamnă că nici nu plătești mult pe utilități – și nici confort nu ai.

Adunînd costurile pentru hrană și locuință, ajungem la aproape 50% din totalul cheltuielilor de consum, față de aproape o treime media europeană (36%). Așadar, jumătate din bani se duc pe cheltuieli care ne ajută să nu murim de foame și de frig. Nu e de mirare că cheltuielile pentru alte nevoi, care sînt perfect umane, dar nu neapărat legate de subzistența fizică, sînt extrem de reduse. Spre exemplu, înainte de pandemie, în anul 2019, românii cheltuiau doar 2% din banii destinați consumului pentru hoteluri, cafenele și restaurante, față de nici mai mult, nici mai puțin de 8,7% media europeană.

Structura cheltuielilor gospodăriilor românești contrastează nu doar cu media europeană, ci și cu necesarul unui trai decent. Pe lîngă structura cheltuielilor de consum efective, în România avem și ceea ce se cheamă „coșul de consum pentru un trai decent”. Potrivit acestui indicator, o gospodărie formată din patru persoane ar avea nevoie de 7.278 de lei net pe lună pentru un trai care presupune ceva mai mult decît simpla supraviețuire și care include și cheltuieli rezonabile pentru recreere, ieșiri în oraș, cultură etc. Este o sumă aproape 2,5 ori mai mică decît suma reală disponibilă pentru cheltuielile de consum ale gospodăriilor din România. Dar abia la un astfel de nivel al veniturilor am reuși să reducem la 21% cheltuielile cu alimentația, să ne permitem plata unei rate și a unei chirii pentru a evita supraaglomerarea sau să putem ieși din cînd în cînd la o cafea în oraș.

Conform unei legi intrate în vigoare anul trecut, coșul minim pentru un trai decent este principalul element de fundamentare a salariului minim și a politicilor salariale. Asta nu înseamnă în nici un caz că salariul minim trebuie dublat peste noapte, ceea ce ar fi nesustenabil, dar presupune că în procesul de stabilire a salariului minim se ține cont de armonizarea graduală a salariului minim cu coșul minim pentru un trai decent. Cu toate acestea, guvernul nou instalat după alegerile din decembrie 2020 a refuzat să ia în calcul acest indicator, raportîndu-se la alți parametri economici precum inflația sau productivitatea. Rezultatul? În anul 2021, salariul minim acoperă doar 49% din necesarul unui trai decent, față de 51% în 2020. Cu alte cuvinte, anul acesta ne vom îndepărta mai mult de obiectivul unui trai decent față de anul anterior. Adică: regres.

Tocmai pe fondul crizei este esențială menținerea puterii de cumpărare a populației. Experiența recesiunii anterioare ne arată că paradigma austerității a fost greșită. S-au dezis de ea toți apostolii săi, în frunte cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. Dacă vrem să depășim cu bine această criză, provocată de pandemie, este nevoie să susținem cererea agregată prin menținerea veniturilor populației, altfel curba economică descendentă se poate transforma în abis. Să nu uităm că locurile de muncă și salariile angajaților depind de puterea de cumpărare a restului populației.

Cealaltă preocupare importantă ar trebui să fie legată de creșterea gradului de colectare la bugetul de stat și revizuirea priorităților bugetare. Legătura dintre veniturile și prioritățile bugetare pe de o parte și cheltuielile gospodăriilor pe de altă parte e una directă – bunurile publice gratuite pe care statul le oferă țin loc de venituri și scutesc gospodăriile de o serie de cheltuieli. Să luăm exemplul sănătății. În medie, o gospodărie din România cheltuiește 160 de lei lunar pentru sănătate, aproape 6% din total, în condițiile în care sănătatea este publică și teoretic gratuită. Dar pentru că România cheltuiește mai puțin de 5% din PIB pe sănătate, față de media europeană de 7%, românii trebuie să scoată bani din buzunar – bani care altfel ar putea merge pe recreere sau cultură, de exemplu. Plătim din banii noștri ceva care ni se cuvine de drept.

Problema structurii de cheltuieli a gospodăriilor din România și ponderea mare a cheltuielilor legate de subzistență nu sînt probleme individuale, așa cum par să creadă guvernele noastre, lăsînd oamenii să se descurce și piața liberă să le rezolve neajunsurile. În orice societate normală, sărăcia sau bunăstarea oamenilor sînt o problemă de politică publică și așa trebuie să fie și la noi dacă vrem „o țară ca afară”.

Victoria Stoiciu este coordonator de proiecte la Fundația „Friedrich Ebert“ România.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.