Moromete să ne judece

Alex GOLDIȘ
Publicat în Dilema Veche nr. 769 din 15-21 noiembrie 2018
Moromete să ne judece jpeg

Întrebarea cu privire la fascinația pe care o exercită Moromeții de mai bine de o jumătate de secol e extrem de complicată și ar merita, probabil, analize și dezbateri ample. La o primă vedere, cele două cărți ale lui Preda, din 1955 și 1967, ar fi avut toate datele să se estompeze în percepția publică: ele nu mai reflectă societatea actuală nici din punctul de vedere al situației rurale (la fel de problematică azi, însă din cu totul alte rațiuni), nici din cel al raporturilor politice – părăsirea lumii vechi în favoarea utopiei comuniste. Și totuși, ele sînt citite, redescoperite, ecranizate cu succes de public, așa cum se anunță Moromeții 2 al lui Stere Gulea.

O primă explicație e de regăsit în amploarea fenomenului „moromețianismului“, fenomen apărut la puțin timp după apariția primului volum. Mai există, desigur, destule romane remarcabile în literatura română, însă ce se poate observa imediat e că nici unul n-a reușit să impună un personaj de o asemenea anvergură socială. Ilie Moromete, nu m-aș sfii să afirm acest lucru, e cea mai importantă personalitate ficțională a literaturii române. Într-atît de importantă, încît a derivat într-o etichetă existențială: de la Moromeții încoace, lumea începe să fie populată de „moromețieni“, la fel cum, în literatura mondială, Cervantes a descoperit categoria umană a donquijotismului sau Flaubert pe cea a bovarismului.

Ce e, așadar, moromețianismul? Criticii literari și eseiștii s-au dat de ceasul morții să explice cît mai nuanțat această categorie, cu rezultate mai mult sau mai puțin relevante. Una dintre explicațiile cele mai subtile e de regăsit într-o carte din 1981 a lui Ovid S. Crohmălniceanu, care definește modul de gîndire și exprimare moromețian ca pe „o reducție a lucrurilor la planul vieții comune și al logicii acesteia, bazate pe bunul-simț elementar“ sau ca pe „coborîrea subtilităților spiritului pe terenul existenței cotidiene, cu o bruschețe amuzată de efectul ei dezumflător“. E evident că acest duș rece aplicat mistificărilor și falsificărilor de tot soiul (curente, trebuie s-o recunoaștem, în discursul public românesc de ieri și de azi) e apanajul unui personaj care preferă întotdeauna să fie sincer cu sine însuși, chiar cu prețul de a fi antipatizat sau marginalizat.

Nevoia de adevăr rostit fără înconjur a creat o adevărată mitologie a lui Moromete în cultura sub comunism. Autoritatea enormă a lui Marin Preda în rîndul scriitorilor români s a construit pornind de la libertățile pe care autorul le-a atribuit lui Moromete sub protecția pactului ficțional. Deși Preda n-a fost neapărat cel mai curajos scriitor al perioadei (n-a făcut disidență propriu-zisă, ca alții), el a reușit să gestioneze cel mai eficient relația cu Puterea, negociindu-și permanent limitele permisivității expresiei sub cenzură. Cu anumite concesii, aproape inevitabile sub un regim de control strict, mai toate cărțile lui au reprezentat modalități de a restitui adevărul istoric sau de a pune pe tapet chestiuni presante într-o perioadă cînd discursul public general sau cel specializat (istoria, sociologia) erau complet falsificate de ideologia totalitară: Moromeții 2 surprinde neidilizat drama colectivizării și pe cea a instaurării comunismului, Delirul se întoarce – cu destule ambiguități, însă – asupra epocii lui Ion Antonescu, iar Cel mai iubit dintre pămînteni e o incursiune în întunecatul deceniu stalinist. De aceea a putut să afirme Norman Manea, imediat după căderea comunismului, că „a vorbi despre Marin Preda va însemna, totdeauna, mai mult decît a vorbi doar despre Marin Preda…“ A vorbi despre Preda, aș adăuga, echivalează cu a pune în discuție contexte sociale, politice, existențiale importante pentru România ultimelor decenii.

Revenind la Moromete: Preda a făcut din el colportorul cel mai credibil al adevărului și al moralei printr-un complicat transfer identitar care a funcționat în toată cultura sub totalitarism. Ceea ce scriitorul nu putea spune în nume propriu atribuia unui personaj privilegiat, învestit cu autoritate extraordinară. Alături de mecanismul degonflării adevărurilor metafizice prin politica bunului-simț, Moromete ilustrează, aș spune, poziția insului neintegrat, a celui care refuză concesiile și se îndreaptă contra sistemului. Nu e greu de observat că fantasma unei personalități incomode a bîntuit (din spirit de compensație?) în ultimele decenii o societate în care mai degrabă alinierea, compromisul, pactizarea cu sistemul au constituit norma. Nu figura țăranului o ilustrează Moromete (sau ea rămîne secundară), ci mai degrabă pe aceea a disidentului sau, în sens mai larg, a neînseriabilului, a nonconformistului. Din această cauză el rămâne cool chiar pentru tinerele generații, care citesc sau recitesc – pot s-o atest prin reacțiile studenților mei – Moromeții cu plăcere.

Poziția de disident a personajului central reiese mai cu seamă din Moromeții 2. Roman-dezbatere, el ilustrează confruntarea dintre „lumea veche“, așa-zis burgheză, dar democratică, și „lumea nouă“ totalitară. Subtilitatea artistică a cărții stă în a plasa această dezbatere fundamentală pentru societatea românească (dar abstractă și plictisitoare pentru un roman) în cadrul unei dispute între tată și fiu, unde emoția acutizează intensitatea ideilor. Narațiunea nu atribuie dreptate evidentă nici uneia dintre tabere, însă privilegiază în mod evident poziția tatălui. Niculae e caricatural, are replici descalificante, de intelectual fanatizat de cărți, în timp ce Moromete denunță mai toate tarele sistemului totalitar pe cale de a se instaura, de la interzicerea inițiativei economice pînă la cea a expresiei libere a individului. Nu puține sînt frazele memorabile ale personajului, de zeflemisire subțire a încercării de a supune realitatea unei ideologii dogmatice. În versiunea din 1975 a romanului, Moromete pronunță Stalin „cum ar fi zis Marin“ și se întreabă dacă nu e de ajuns „că plouă în Uniunea Sovietică. Ce nevoie e să mai plouă și la noi?“. În alt loc (însă exemplele se pot înmulți) sînt denunțate deschis abuzurile totalitarismului: „Ești chiabur, chit că tu ești desculț și n-ai după ce bea apă, și imediat îți face hîrtie și te trimite la raion“. Semn că personajul fusese învestit de Preda cu rolul de a exprima adevăruri elementare într-o perioadă cînd acestea erau imposibil de rostit pe alte căi.

Prin urmare, alături de calitățile intrinseci ale scriiturii lui Preda, despre care s-a scris mult și bine, natura de arbitru al societății românești atribuită „moromețianismului“ – exagerată, ca orice mit cultural – e decisivă pentru succesul romanelor timp de mai bine de o jumătate de veac. 

Alex Goldiș este lector universitar și critic literar.

Foto: Vlad Cioplea, la filmările Moromeții 2

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.