Momentul bilanțului?

Publicat în Dilema Veche nr. 779 din 24-30 ianuarie 2019
Momentul bilanțului? jpeg

Nu știu ce m-a apucat, dar, brusc, am realizat că fac parte dintr-o generație. Poate faptul că reprezentanții respectivei generații au ajuns la o vîrstă considerabilă, jumătate de secol, sau, mai mult decît eufemistic spus, la mijlocul vieții. Și că s-au trezit, nu chiar peste noapte, generația matură și responsabilă pentru ce se întîmplă în România.

Știu, sună, poate, pompos. Grandomanic. Dar e vorba mai curînd de luciditate și îngrijorare: sîntem o generație care, practic, a trecut de momentul tinereții și se pregătește de panta descendentă. Ce au făcut membrii ei pînă acum, cu ce se pot lăuda la momentul bilanțului?

Sigur, deja îmi răsună în urechi nenumărate obiecții la ce am scris mai sus. Că nu se poate vorbi de o generație. Că oamenii sînt diferiți și nu pot fi adunați cu japca într-o oală comună. Că important e ce a făcut fiecare, și nu toți, așa, la comun.

Toate sînt parțial adevărate. Dar există și trăsături comune ale celor născuți în 1967, ’68, ’69. Dosarul de față încearcă să vadă care sînt acestea. Măcar faptul că am fost foarte mulți și am fost obligați să facem față unei concurențe destul de serioase la toate examenele prin care am trecut e real.

Asta, evident, în perioada comunistă. Căci ne-am petrecut copilăria și adolescența pe vremea lui Ceaușescu. Copilăria în aparent mai deschișii ani ’70 și adolescența în întunecații ani ’80. Cînd a trebuit nu doar să purtăm uniforme și cravate roșii, ci și să dăm examene pentru treapta întîi, treapta a doua, apoi de admitere la facultate pe puține locuri. A trebuit să facem armata – nu doar băieții, ci chiar și fetele, în facultate –, precum și diverse „munci patriotice“. Pe tot acest fundal, am învățat să fim duplicitari, să spunem ce trebuie la școală și, de fapt, să ne bucurăm de ceea ce adolescenților din Occident li se părea normal, iar la noi venea greu și la mîna a doua: blugi, filme, cărți (chiar dacă trase la xerox), muzici destul de la zi…

După care, cînd să ne terminăm și noi facultatea, a venit revoluția. Revoluția am făcut-o noi, generația noastră, în mare parte. Unii mai mult, alții mai puțin. Unii au murit, dovadă un întreg cimitir. Am încercat, apoi, să schimbăm mentalități și ideologii în Piața Universității, în care ne-am petrecut cîteva luni din următorul an și despre care știm cum s-a terminat.

Apoi am pornit, unii aici și alții aiurea, să construim cîte ceva. Fiecare în domeniul lui. Unii mai bine, alții mai prost. Am cam luat totul de la început și mie, uneia, cel puțin, mi se pare că a fost chiar pasionant, palpitant. Am fost, în felul nostru, deschizători de drumuri și cosmogoni.

Desigur, ce și cît am reușit nu a depins numai de noi. Dar a depins în destulă măsură. Poate că formarea noastră în vremea ceaușistă nu a rămas fără efect și ne-a afectat, printre altele, atitudinea civică. Întrebarea care se pune, aproape de la sine (și pe care o pune și Dosarul de față) este: „Ce putem face acum ca să îndreptăm lucrurile și să le aducem pe un făgaș decent și funcțional?“ Eu, una, am fost și rămîn optimistă. 

Ilustrație de Ion BARBU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.