Multe dintre normele bunelor maniere, inventate într-o vreme care a apus de mult, par nişte mofturi inutile astăzi, cînd trăim la viteză maximă şi sub imperiul eficienţei. Unii văd în ele ceva ridicol, asemeni perucilor pe care le purtau conţii sau baronii. Pe de altă parte, cine mai are timp astăzi să ţină cont de aceste norme? Sau cine le mai cunoaşte? Mai spune ceva, de exemplu, o regulă cum e cea invocată de Mateiu I. Caragiale în Craii de Curtea Veche, conform căreia brînza nu se mănîncă niciodată cu furculiţa? Ce rost mai au toate aceste fineţuri, cînd noi înfulecăm rapid, uneori chiar pe stradă? Se spune că politeţea normează traiul în societate şi face ca interacţiunile dintre indivizi să nu fie neplăcute. Se pune un semn de egalitate între politeţe şi civilizaţie. Politeţea înseamnă în ultimă instanţă respect şi o bună convieţuire. Ce te faci însă, cînd cea care trebuia să aducă armonie în relaţiile interumane este tocmai cea care le aruncă în aer? Unii tineri refuză politeţea şi se comportă exact pe dos faţă de normele ei, pentru a-şi sublinia astfel diferenţa faţă de "lumea babalîcilor". În schimb, destui oameni în vîrstă folosesc invocarea politeţii ca pe o armă îndreptată împotriva tinerilor; spun că tinerii de astăzi nu mai au pic de respect şi nu mai ştiu ce e buna-cuviinţă şi-i apostrofează cu aplomb pe cei care încalcă regulile. Cei apostrofaţi le încalcă, atunci, şi mai apăsat. În paranteză fie spus, bătrînii au fost şi ei gălăgioşi şi expansivi în tinereţe, iar lupii tineri se vor transforma şi ei în lupi moralişti, odată cu înaintarea în vîrstă. Armă în lupta dintre generaţii, politeţea a ajuns de ceva vreme şi teren de bătălie în răboiul dintre sexe. Gesturile galante ale bărbaţilor, adresate femeilor, sînt percepute de feministele militante ca ţinînd de mentalităţile învechite, care pun femeia pe o treaptă inferioară, şi sînt repudiate în mod violent. Sărutarea mîinii a devenit astăzi aproape un obicei urît. Odată cu anii ’68, politeţea a primit o grea lovitură. Sloganul "este interzis să interzici" şi refuzul ideii de autoritate au aruncat politeţea în maldărul de lucruri vechi, de care nu mai are nimeni nevoie. Apoi, ca orice sistem normativ, politeţea presupune şi practicarea unei doze de ipocrizie - şi de aici un alt motiv de a fi respinsă, într-o vreme cînd firescul şi naturalul cîştigă tot mai mult teren. Numai că, pentru bunul mers al vieţii sociale, sinceritatea sau pornirile naturale nu pot fi lăsate să zburde în voie. Nu putem spune sau face întotdeauna exact ce ne vine, pentru că asta ne-ar întoarce în junglă şi viaţa ar risca să devină, pentru oamenii civilizaţi care sîntem, un coşmar. Deşi pare că politeţea este antidemocratică, stabilind ierarhii, ea nu face altceva decît să asigure o funcţionare suportabilă a democraţiei. (C. P.-B.)