Un înțeles particular al modestiei se referă la purtarea cuviincioasă, în care accentul cade pe cumințenie, decență și pudoare. Acest sens al camuflării atractivității este dominant în accepția pe care o are cuvîntul în engleză. Atunci cînd face trimitere la comportamentul feminin, modestia desemnează reținerea și rezerva în afișarea semnalelor sexuale (sexual modesty), manifestată prin vestimentație, prin atitudini și comportamente care să nu încurajeze avansurile sexuale. Această modestie feminină presupune haine care să ascundă cît mai bine corpul, lipsa podoabelor care să atragă atenția asupra frumuseții, discreția gesturilor, vocea joasă și controlată, privirea plecată, reacție promptă de mimoză prin înroșirea obrajilor la auzul oricărei aluzii necuviincioase și evitarea tuturor circumstanțelor care să conducă la ideea că ar fi disponibilă sexual.

Evident că aceste coduri ale disponi-bilității feminine exprimate prin comportament și grad al expunerii corporale diferă de la o cultură la alta și de la o epocă la alta. Să evaluăm doar distanța dintre grimasa „duck face“ omniprezentă acum cîțiva ani și restricțiile din Anglia victoriană care mergeau atît de departe încît doamnelor le era interzis să sufle în lumînări pentru a le stinge atunci cînd se aflau în prezența bărbaților, întrucît țuguierea buzelor putea părea periculos aluzivă…

Un studiu de referință în acel context moral încorsetat, care asociază modestia cu un cod al eticii sexuale feminine, este lucrarea medicului englez Havelock Ellis Studies in the Psychology of Sex. Primul volum, apărut în 1897, se deschide cu un capitol intitulat The Evolution of Modesty. După comparații între rutul animal sezonier, care se abate asupra femelelor – vorba poetului – „de vreo două ori pe an“ și disponibilitatea fiziologic posibilă în mod permanent în cazul femeilor, lucrarea prezintă ipoteza că reținerea sexuală conștientă are un rol adaptativ. Această temperanță sexuală voluntară atribuită femeilor ar fi necesară pentru că disponibilitatea lor fiziologică permanentă nu se poate bucura de un răspuns simetric din partea partenerilor. În cazul bărbaților, capacitatea de a susține acest „dialog“ nu numai că este fiziologic intermitentă, dar mai și scapă unui control voluntar absolut, atît inițierea, cît și încetarea „aptitudinii“ fiind, într-o măsură considerabilă, imprevizibile. În aceste condiții date, manifestarea deschisă a disponibilității feminine incontinente ar fi, dacă nu o adevărată pacoste, oricum o solicitare imposibil de îndeplinit, așadar o agresiune umilitoare. Femeia care nu știe sau nu poate să-și stăpînească pornirile lubrice este considerată un monstru.

Doctorul Havelock Ellis crede că jocul selecției și al evoluției a încurajat acestă reținere și rezervă în comportament pînă în punctul în care a ajuns să poată fi considerat cel mai important caracter sexual feminin din punct de vedere psihologic, el considerînd că „femeia care e lipsită de acest tip de modestie în afișarea dorinței și a disponibilității devine lipsită de atractivitate sexuală și nu va avea succes în fața nici unui bărbat obișnuit“. Sfatul medicului se referea nu numai la atractivitatea maritală, comportamentul modest fiind recomandarea adresată fetelor care voiau să-și crească șansele de a seduce un bărbat în vederea căsătoriei, cît și la mecanismul complicat al dorinței masculine, care pare să aibă nevoie de piedici, de luptă, de o adevărată campanie de cucerire pentru a da consistență victoriei. Ce valoare ar avea să zdrobești altceva decît o regină cu aere invincibile?

De remarcat longevitatea acestei convingeri paradoxale, și anume faptul că bărbații ar prefera femei care aparent nu sînt interesate de sex, care își construiesc o aură inaccesibilă, sînt indiferente la avansuri, dar care fac din obstacol, din amînare, din înfrînare doar o amorsă a dorinței. Pe de-o parte sînt atrași de femei care dau impresia că nu știu ce să ceară și astfel par să existe garanții că au controlul regulii de joc și tot ce au de oferit nu va fi niciodată insuficient. În plus, o soție care nu iradiază atractivitate în toate direcțiile posibile oferă asigurări de fidelitate și o anxietate diminuată legată de paternitate. Pe de altă parte, aspectul și atitudinea rezervată care pledează pentru inocență și ignoranță sînt contrazise, pe lîngă alte semne indirecte, de înroșirea bruscă a obrajilor, care apare ca un indiciu al tulburării și al fierberii interioare. Nu întîmplător, în vechile tîrguri de sclave, cînd se alegeau cadînele pentru harem, fetele al căror obraz roșea puternic erau cele mai prețuite, se vindeau cel mai scump. Negustorii nu ezitau să recurgă la înroșirea artificială a obrajilor pentru a-și mări cîștigul.

La fel de interesat, sub scutul modestiei, femeile pot folosi această armă a pretinsei inocențe, înscenează misterul indescifrabil, cultivă impresia teritoriului inexpugnabil. Margaret Atwood, în romanul The Handmaid’s Tale, pomenește de această strategie care rareori dă greș: „Modestia înseamnă invizibilitate… Să nu uitați asta niciodată. Să te descoperi, să fii văzută înseamnă să fii pătrunsă. Voi, fetelor, trebuie să fiți de nepătruns.“

Sloganul „Modest is hottest“ rezumă acest joc alunecos al aparențelor, în care nu e niciodată clar cine e păcălitul și cine păcălitorul, dar este evident că se mută piesele după un scenariu elaborat.

Observator neîntrecut, Proust confirmă și el în treacăt, în pliul unei comparații, faptul că întotdeauna, în cazul acestui tip de modestie, strategia guvernează impulsul afectiv: „În această clipă, zărind că batista brodată pe care o ținea în buzunar lăsa să se vadă o margine colorată, o băgă repede înăuntru cu mutra rușinoasă a unei femei sfioase, dar nicidecum nevinovată, ascunzînd niște momeli pe care, dintr-un scrupul excesiv, le socotește indecente“. 

Lucia Terzea-Ofrim este conferențiar univ. dr., predă cursuri de antropologie culturală la Facultatea de Litere, Universitatea din București. În prezent este lector de limba română la Universitatea din Tel Aviv.

Foto: Paul Marguerite, flickr

***

Havelock ELLIS
Evoluția modestiei

„Modestia, pe care o putem defini provizoriu ca pe o frică aproape instinctivă, este acea atitudine care determină ascunderea și, de regulă, se centrează în jurul proceselor sexuale. Chiar dacă modestia este comună ambelor sexe, ea este, mai ales, o atitudine feminină, astfel încît aceasta poate fi considerată ca principalul caracter secundar sexual al femeilor – pe partea psihică.

Femeia care nu va avea acest tip de frică va fi neatractivă din punct de vedere sexual pentru un bărbat obișnuit.

Excepțiile care apar vin să întărească regula, căci, în general, se va constata că femeile care sînt nemodeste (vom folosi acest termen, mai potrivit decît pura absență a sensului de modestie), care nu dau dovada acelei «frici» care implică prezența unui întreg complex emoțional feminin, pot fi atractive sexual doar pentru bărbații cărora le lipsesc calitățile masculine definitorii.

Importanța imensă a modestiei feminine în crearea pasiunii masculine este decisivă. (…)

Casanova povestea că, odată, ajuns în Berna, a fost la băi, unde, potrivit obiceiului, era servit de o tînără fată pe care o alegea dintr-un grup de însoțitoare. Fata l a dezbrăcat, s-a dezbrăcat apoi și ea, după care a intrat în baie împreună cu el, l-a spălat cu simț de răspundere, totul petrecîndu-se cu maximă seriozitate, fără să se rostească nici un cuvînt.

Totuși, la final, el a simțit că fata aștepta să i facă avansuri sexuale, ceea ce pe el l-a lăsat cu totul rece.

«Deși nu m-am uitat atent la corpul ei, am văzut îndeajuns încît să-mi dau seama că fata avea toate calitățile pe care un bărbat le-ar fi putut dori de la o femeie. Era frumoasă, avea ochii plini de viață, o gură frumoasa, cu dinți buni, pielea sănătoasă, sînii bine dezvoltați și era armonios alcătuită.

E adevărat că mîinile îi puteau fi mai fine, dar asta îi era meseria. Mai mult, elvețianca mea avea doar 18 ani. Cu toate acestea, îmi devenise indiferentă.»“ 

(fragment din lucrarea medicului englez Havelock Ellis Studies in the Psychology of Sex, apărută în 1897)