Modelul francez

Publicat în Dilema Veche nr. 419 din 23-29 februarie 2012
Modelul francez jpeg

…şi dacă Punguţa cu doi bani  nu era doar o poveste? 

Pentru Vechiul Regim, cel al monarhiei franceze, teatrul era deja o problemă de stat, strict reglementată, „liberat“ de Revoluţia Franceză în 1791, revenit sub ochiul părintesc al autorităţilor imperiale (Napoleon semnează în 1812, pe malurile îngheţate ale Moscovei, decretul privind funcţionarea Comediei franceze, valabil şi astăzi), teatrul francez a rămas multă vreme o întreprindere privată, adică finanţat de propriile reţete sau de generoşi mecena. Este definiţia cea mai simplă a teatrului privat, prin modul său de finanţare. Dar nu ne putem opri la aceste consideraţii economice, teatrul privat, fără să poată fi redus la un teatru strict comercial sau frivol, s-a situat întotdeauna între teatrul de divertisment şi teatrul de avangardă, fiind terenul pe care s-au născut şi dezvoltat, de altfel, primele Teatre de Artă. Noţiunea de teatru subvenţionat a apărut şi în Franţa tot după Al Doilea Război Mondial, la Eliberare, dar, spre deosebire de acelaşi fenomen din România, nu s-a procedat prin naţionalizarea teatrelor şi transformarea artiştilor în funcţionari de stat, ceea ce le-a dat, e drept, o stabilitate în schimbul unui control total. 

„Un teatru de elită pentru toţi.“ Crearea unui sistem teatral subvenţionat de stat în Franţa s-a făcut treptat, ţinînd cont de forţele artistice pe care s-a sprijinit, şi este legată de fenomenul „descentralizării“. În 1946, Jeanne Laurent, directoare adjunctă la Direcţia Artelor şi Literelor, iniţiază prima politică de stat menită să deplaseze creaţia artistică din Paris spre provincii şi să dinamizeze creaţia artistică. Acţiunea de descentralizare se sprijină pe reţeaua de educaţie populară, dar mai ales pe regizori şi companii itinerante care împînziseră deja teritoriul francez. Sînt astfel create primele două Centre dramatice naţionale (CDN), în jurul unor trupe permanente, la Colmar, în Alsacia, în 1946, şi la Comedia de Saint-Étienne, în 1947. Urmează alte noi CDN la Rennes, Toulouse, Aix-en-Provence. Jean Vilar se instalează la Théâtre National Populaire la Lyon şi creează Festivalul de la Avignon în 1948. Statul păstrează controlul financiar şi implantarea noilor centre. Jean Vilar lansează ideea de teatru ca serviciu public, la care peste ani Antoine Vitez, în fruntea Teatrului Naţional de la Chaillot, va răspunde cu formula „un teatru de elită pentru toţi“. André Malraux, ministrul Culturii în timpul lui De Gaulle, continuă această politică şi marchează un alt moment important, creaţia primelor Case de Cultură – inaugurînd în 1961 la Maison de la Culture de Havre –, urmate de cele de la Caen, Grenoble, Dijon, Marseille şi regiunea pariziană. Mişcările din 1968 nu vor cruţa teatrul descentralizat. Protestatarii îi reproşează că promovează o cultură oficială şi elitistă, în vreme ce guvernul gaulliste îl consideră ca un cuib de provocatori. După acest moment de cumpănă, sectorul subvenţionat este consolidat prin măsuri succesive: în 1972, Jean Duhamel creează Centrele de acţiune culturală (cac), Jack Lang adaugă Centrele de dezvoltare culturală. Descentralizarea, care a creat un sistem teatral subvenţionat de stat, cuprinde astăzi o reţea de patru Teatre Naţionale pariziene (Comedia Franceză, Chaillot, Odeon şi La Colline) şi unul la Strasbourg, 32 de Centre dramatice naţionale CDN, 68 de Scene naţionale şi 7 Centre dramatice regionale. 

Cît se cîştigă la Comedie. Cît despre Comedia Franceză, singurul teatru cu o trupă permanentă, alături de cel din Strasbourg, este un teatru cu un regim special, destul de complex, o trupă compusă din 400 de salariaţi bugetari – dintre care 37 de actori societari şi  24 de actori „pensionari“ (pensionarii sînt tineri actori admişi la Comedia Franceză, care după un an de prezenţă pot deveni, în urma unui concurs, „societari“). Acest sistem oferă un salariu mediu brut de 2200 de euro pe lună pentru administraţie şi tehnică, 4000 de euro pentru „pensionari“ şi 7200 – pentru societari, la care se adaugă sume fixe pentru serile de spectacol şi procentaje la beneficiile teatrului. Salariile actorilor sînt importante, dar nu se pot compara cu sumele încasate pentru un film sau alte colaborări pe scene private. Teatrul francez mai are o particularitate: statutul de „intermittent du spectacle“, denumire pentru toţi cei ce lucrează în domeniul spectacolului vivant sau cinematografic, şi care presupune o activitate intermitentă, adică alternînd perioade de şomaj şi de lucru. Statutul a fost creat încă din 1936, consolidat în 1969, scuturat de o grevă importantă, în 2003, ce a dus din nou la suspendarea Festivalului de la Avignon! Există astăzi în Franţa peste 100.000 de „intermitenţi“, care pot să încaseze drepturi de şomaj după trei luni de lucru, sau 507 ore, vreme de opt luni... după care o pot lua de la capăt. The show must go on... şi într-adevăr continuă, într-o vreme cînd subvenţiile de stat, minister, regiuni sau municipalităţi se reduc ca o piele de sagri... în ţara lui Balzac şi pe aiurea... 

Mirella Patureau este critic de teatru şi traducătoare, cercetătoare la Atelier de recherche sur l’intermédialité et les arts du spectacle, CNRS, Paris.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.