Mintea de pe urmă a bridge-istului

Rodica GUJA
Publicat în Dilema Veche nr. 478 din 11-17 aprilie 2013
Mintea de pe urmă a bridge istului jpeg

În România anilor ’80, cînd eu mă dădeam de ceasul morţii să cresc mare, părinţii mei dădeau regulat în mintea copiilor. În fiecare sîmbătă seara, sufrageria mea sau a celorlalţi oameni mari, pe unde ne nimeream în vizită, devenea teritoriu interzis pentru noi. Eram trimişi fără menajamente să facem ce-om şti, în timp ce pe masa din centru, cu patru scaune pe laturi, apăreau cărţile de joc, tabacioc, scrumiere şi ceva alcool, iar gazda pleca să prepare nechezolul. Din spatele uşii, din ceaţă, începeau să se audă formule ezoterice: „Un sanzatu’!“, „Două pici“, „Eşti în zonă!“ şi, din ce în ce mai des, pe măsură ce noi ne plictiseam de de-a v-aţi ascunselea sau de jucării şi începeau să ni se închidă ochii, „Bou de bridge!“, „Ai defosat cu spatele!“ sau „Atac de ra-hat, bă, băiatule!“

Fenomenul care năştea atîta pasiune, nopţi pierdute, abuzuri verbale şi, la limită, prietenii distruse şi divorţuri, se numea bridge. Un simplu joc de cărţi, care, culmea, nici nu se juca pe bani! Fireşte că atracţia era irezistibilă, aşa că ne-am apucat de treabă în clasa a IX-a, împreună cu cîţiva colegi. Cu ifosele caracteristice vîrstei, ne dădeam rotunzi cu ce reuşisem să scormonim prin foarte rarele surse de informaţii la îndemînă atunci: poveşti despre cluburile englezeşti unde fusese inventat, faptul că Ceauşescu interzisese jocul şi închisese Federaţia Română de Bridge din cauză că se adunau prea mulţi tipi inteligenţi la cluburi şi concursuri, performanţele celebrei „echipe albastre“ a italienilor, conduse de Giorgio Belladonna, la Cupa Mondială. Asta la început, pînă am izbutit să înţelegem şi ne-a prins febra cu adevărat.

Pentru că bridge-ul este extrem de complex şi frumuseţea lui devine din ce în ce mai evidentă, pe măsură ce constaţi că donele sînt irepetabile, iar tehnicile de joc pot fi dezvoltate la infinit. E compus din licitaţie – adesea convenţională, în jargon specific, în care se decide un contract pe baza unui schimb codificat de informaţii între parteneri – şi jocul de levată, în care axa cîştigătoare a contractului trebuie să-l realizeze. Fiindcă se joacă în patru – o axă compusă din doi parteneri împotriva celorlalţi –, bridge-ul are o importantă componentă psihologică. E net superior în complexitate tuturor celorlalte jocuri de cărţi, din mai multe puncte de vedere. Norocul nu joacă aproape nici un rol, poţi cîştiga la fel de bine cu cărţi proaste. Se împart toate cele 52 de cărţi din pachet şi trebuie să intuieşti şi să calculezi în permanenţă ce deţin ceilalţi, să faci un plan de joc pe care să-l adaptezi din mers, să iei decizii rapide. La toate astea, în special în bridge-ul competiţional, se adaugă calculele de punctaj, care pot fi decisive în alegerea contractului. Frişca de pe tort sînt „regulile de bună purtare“. Fiind inventat de englezi, e un gentlemen’s game, aşa că nu ai voie să transmiţi informaţii sub nici o altă formă, cu excepţia licitaţiei – de altfel, de ani de zile se licitează cu cartonaşe, astfel încît nici măcar tonalitatea vocii să nu poată fi utilizată ca semnal! Aşa că înjurăturile de la masa de brige de acasă nu prea se pupă cu manierele elegante pe care trebuie să le adopţi în tîrg.

Calităţi mentale

Dar farmecul extraordinar al bridge-ului constă în faptul că, pe lîngă febra competiţiei, cunoscută tuturor celor care au practicat sau iubit vreodată un sport, conferă celor care-l joacă prestigiu, statut, le dă senzaţia că aparţin unui grup select de indivizi inteligenţi şi deosebiţi. Efortul intelectual în joc trebuie să fie permanent, concentrarea – maximă, memoria – alertă, iar păstrarea calmului e esenţială. Satisfacţia – cînd reuşeşti să faci un contract dificil ca declarant, ori să distrugi contractul adversarilor ca flanc – este uriaşă, teribilă, copleşitoare. Şi trebuie camuflată cu eleganţă, căci numai un comportament rafinat este acceptabil de la un adevărat jucător. Te angajezi cu toată fiinţa în joc, apoi trebuie să reacţionezi ca un aristocrat – teribil!

În plus, ceea ce-ţi oferă jocul e o modalitate unică de a evada din viaţa cotidiană şi de a deveni altcineva. La masa de bridge nu contează care-ţi sînt opiniile politice, cum te îmbraci sau la ce multinaţională lucrezi. Timp de cîteva ore, te deplasezi într-o altă dimensiune, în care ierarhiile se fac pe alte criterii şi se pot reface în fiecare zi. E o şansă de a trăi intens, de a vibra entuziast, de a fi cine vrei să fii într-o paradigmă complet diferită, populată de o comunitate de oameni mîndri că-i aparţin şi fericiţi datorită acestei apartenenţe. Jucătorii de bridge cred profund în valoarea jocului pentru viaţa lor, n-au nici un dubiu că timpul dedicat jocului e petrecut în cel mai bun mod posibil, iar pasiunea lor e contagioasă. Te fac să simţi că ai intrat într-un teritoriu privilegiat, că ai fost acceptat într-o castă de elită care practică un ritual important pentru a obţine un dar nepreţuit.

Chiar şi atunci cînd par sau pretind că joacă de relaxare, că o iau à la légère, adevăraţii jucători sînt în tensiune, se implică, intră în vibraţie. Iar în România, ţară obidită, în care inteligenţa şi educaţia, mintea în general sînt (erau?) valori supreme, desigur că bridge-ul are un succes teribil în cercurile unde ajunge. Spiritul de competiţie, dorinţa de a demonstra că eşti superior fac parte din ADN-ul intelectualilor din România, în vreme ce valori ca toleranţă, empatie, deschidere, compasiune sînt mai degrabă percepute ca slăbiciuni. Iar masa de bridge e un mediu perfect pentru etalarea calităţilor mentale. Deci românii sînt pasionaţi fiindcă, în special bărbaţii, care reprezintă majoritatea jucătorilor – lucru firesc într-o societate în continuare misogină, în care femeile sînt rareori luate în serios ca partener intelectual – trebuie să demonstreze cu tot dinadinsul că sînt cei mai deştepţi. În Austria, unde am stat în total patru ani şi ceva, şi unde joc bridge de vreo jumătate de an, peisajul bridge-istic este complet diferit. La cluburile vieneze de bridge, populaţia e împărţită în sexe, pe dos faţă de România: vasta majoritate o reprezintă doamnele, în general trecute de 55 de ani. Atmosfera e diferită, mult mai relaxată şi mai lipsită de dorinţa de a epata, deşi nu lipsesc nici aici niscaiva personaje frustrate, care se iau mai în serios decît ar fi cazul. Accentul se pune mai degrabă pe partea „aristocratică“, pe conduita impecabilă despre care povesteam mai devreme, pe eleganţă şi pe rafinament. Diferite sînt, deci, căile spre mediocritate!

Lăsînd micile răutăţi la o parte, pasiunea pentru bridge e boală grea. Eu m-am urcat în avion să merg cu sora mea la concursul naţional de astă-vară de la Mamaia, în condiţiile în care nu jucasem bridge competiţional mai deloc, în cei 25 de ani de practică. Iar atmosfera de la concurs în zilele pe care le-am petrecut acolo e, probabil, greu egalabilă în orice comunitate din ţară, iar oamenii erau minunaţi. Şi fiindcă mi s-a reaprins astfel dorul de joacă, m-am înscris apoi la un club de bridge vienez, joc relativ des şi îndrăznesc să sper c-am ajuns deja pe la glezna broaştei. Dar ce e total uimitor e că, fără să fi urmărit acest lucru în mod expres, am descoperit, astfel, una dintre cele mai facile căi de integrare în societatea vieneză. La club vorbesc exclusiv germană, mi-am făcut prieteni, petrec o grămadă de timp la poveşti şi înţeleg mult mai bine modul de viaţă şi de gîndire şi motivaţiile austriecilor. Bridge-ul s-a dovedit, astfel, o strategie cîştigătoare, pentru un obiectiv aproape de neatins de majoritatea românilor care trăiesc aici. Cine s-ar fi gîndit la asta?

Rodica Guja lucrează în mediul bancar.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.