Mîncău Stîlpnicul față cu COVID-ul

Ioana IONIȚĂ
30 aprilie 2020
Mîncău Stîlpnicul față cu COVID ul jpeg

„Fii responsabil cînd faci cumpărături! Magazinul nostru este aprovizionat regulat. Nu cumpăra mai mult decît ai nevoie. Ne gîndim la tine și la cei dragi ție și, de aceea, săptămîna aceasta, avem lămîi import Turcia la numai zece lei nouăzeci și nouă.” În loc de țuica de dimineață, acest refren dătător de fiori reci pe spinările consumeriștilor (#doamneapărășipăzește) răsună pe posturile de televiziune și de radio însoțit de gîndul cel de pe urmă, cauzator de oareșce disonanțe cognitive: „Cumpătare, cumpătare, da’ să nu uităm de oferta săptămînii”.

Minut de minut, ni se sparg în cap știri despre ravagiile temutului COVID-19 – ilustrate, ca din întîmplare, și cu miticele rafturi goale – și sfaturi, de la astronauți, despre cum să supraviețuim în spații mici, cu resurse puține și după un program strict, autoimpus. Domnul Mironov n-are de lucru și lansează, timid, săgeata care amenință să spargă bula asta a neo-stoicilor: „Știți, aceștia sînt oameni speciali, antrenați în condiții speciale. Nu sînt mai mult de 500 de astfel de indivizi, pe tot globul”. Și ce dacă?

E nașpa rău să te gîndești acum la haleu. Bagă un curs, o lectură, o yoga, ceva. Ce soare minunat! Micile plăceri ale vieții! Șomaj tehnic? Șomaj d’ăla rău, care te lasă pe străzi, în fundul gol? Taci și învață ceva! Mămăliga dezvoltării personale a explodat, se pare, și s-a metamorfozat în acest păsat primordial din care ne vom ridica cu toții mai buni, mai frumoși, mai raționali, mai…

Impulsul educării celor mulți și al responsabilizării individului în vremuri de restriște e – ptiu! ptiu! ptiu! – contagios. În primele faze ale pandemiei, în care am picat, mai toți, în plasa aceea cu „gripa ucide mai mulți oameni anual, ce atîta panică, ia de colea un grafic care-ți demonstrează, cu cifre, că ești un isteric”, s-a făcut un mișto monstruos pe seama celor care s-au repezit să-și cumpere drojdie și făină. Nu se face, dom’le, așa ceva! S-au umplut feed-uri cu fotografii în care făina e material didactic risipit fără remușcări (parenting de tip Montessori, anyone?) sau în care munți de cărți, vaste biblioteci potoleau, prin contrast, alte ghiorțăieli, de tip intelectual. Relaxarea celor ghidați de cifre, nu de gura lumii, dublată, în unele cazuri, de o declarare ostentativă a consumului controlat sau a risipei de alimente-cheie au devenit, astfel, instrumente prin care respectivii mai ciupeau un pic de capital social și moral. Ce n-au reușit să cîștige moraliștii e capacitatea de a digera celuloza (sau izoprenul covorașului pentru yoga).

Doar că roata (să-i zicem de cașcaval?) s-a întors și neprihăniții practicanți de public shaming pe motive de alegeri și frici alimentare au fost forțați să înghită gălușca izolării și să mimeze că mai vor o porție. Din confesiunile fotografice ale acelorași comunicatori de pe rețelele sociale, gătitul și preocuparea pentru hrană sînt, acum, strategii de supraviețuire acceptabile, ba chiar ocazii de descoperire a unor talente nebănuite. Fasole cu ciolan? Nu, nu-ți mai murdărești mîinile, ci ridici la rang de artă aceasta ocupație care pentru multe femei din România este, încă, parte din povara dublei zile de muncă. Tot dezvoltarea personală, bat-o vina, face ca grămezile de mîncare gătite de amorul artei să nu mai conteze ca risipă, ci ca dovadă a faptului că, dacă vrei, poți! Numa’ să nu fie în fiecare zi, pentru mai multe guri, în condiții de stres și oboseală și cu resurse precare.

Cămașa de forță a cumpătării de tip COVID-19 ne impune noi reguli de interacțiune cu semenii și cu spațiul. Cu declarația pe propria răspundere la purtător și ocolind tot ce mișcă și ar putea strănuta, te pregătești pentru marșul rușinii de la ieșirea din magazin, după cumpărăturile deșănțate pe care se presupune că le facem noi, cei iremediabil hămesiți. (Ce-aveți, dom’le, cu pufuleții? Ce aveți?) O glumă din negura preistoriei cardurilor bancare – „Cît mai e PIN-ul pe cap de locuitor? Tot 1234?” – cunoaște, acum, n variante alimentare: Cîte sticle de ulei, cîte pungi de orez, cîte pungi de paste, cîte… e acceptabil să mai posezi? Dogmaticii plusează și în privința calității a ceea ce îndrăznești să pui deoparte pentru vremuri și mai rele. O doamnă medic la urgențe a îndrăznit să sugereze celor care se pregătesc pentru o blocadă veritabilă, cu acces limitat spre inexistent la hrană, pe perioadă îndelungată, să aleagă, printre altele, piure de cartofi instant și conserve. „Fără fructe și legume? Nț, nț”, s-a fluierat, doct, din lanul de quinoa.

Ei, dar cum îngroșăm noi stratul, și așa împovărător, de rușine asociată cumpărării hranei? Spune-mi că ce pun eu azi în coș în plus (pentru că, da, nu mai pot ieși din casă chiar cînd vreau și, da, nu prea am așa mare încredere în stat) îl privează pe aproapele meu de posibilitatea de a-și satisface aceeași nevoie arzătoare, mîine. Se sparie gîndul în fața acestei perspective a comerțului capitalist echitabil care – cum de n-am știut pînă acum? – își structurează circuitele de aprovizionare în funcție de capacitatea de a acoperi nevoile de bază ale tuturor celor aflați în „parohia” fiecărui supermarket.

E aici o contaminare periculoasă venită din direcția penuriei reale de alte categorii de bunuri esențiale – medicamente, echipamente de protecție –, dar pentru care explicația e în altă parte. E de ajuns să citim povestea tinerilor întreprinzători din alte zări, deținători a zeci de mii de sticluțe de soluții dezinfectante, întorși, zilele acestea, pe calea cea dreaptă – nu numai a cumpătării, ci chiar a carității – de perspectiva închisorii pe motiv de manipulare a pieței prin umflarea exagerată a prețurilor.

Dar, să respirăm adînc, să numărăm pînă la zece și să (ne) revenim. Căci pînă să-nghițim recomandatul dumicat minimalist, ne stă în gît ambalajul. A apărut, astfel, meschina găselniță de marketing care ne înfățișa o anume pîine neprihănită, livrată tuturor la adăpostul unei pungi de plastic, marele scut în calea virusului gripal. O re-mestecare oportunistă a instituției pîinii Keine-Touch și nimic mai mult? Pentru cei cu memoria recentă intactă, pîinea asta ambalată a frămîntat, un pic, aluatul xenofob al poveștii de la Ditrău. În alții a stîrnit indignări protectoare pentru „micul producător, care, cu mîinile goale și cu sudoarea frunții”, se luptă, în aceste momente, nu numai cu COVID-ul izolator, ci și cu hidra panificației de masă. Un mic producător (eventual rural), imaginat în cea mai bună variantă posibilă a sa, e salvat de portavocea cu vizibilitate: un antreprenor urban, producător de pîine artizanală high-end. Dezleagă acum, de poți, încîlcitele căi ale brutăritului responsabil.

Cu aripile îngreunate de sacii de făină și de cubulețele de drojdie cu care ne-am potolit fricile, dar înviorați de limonada preparată din lămîile cumpărate la reducere, așteptăm, cu toții, să se coacă franzela neambalată a frăției universale de după COVID-19 cel Groaznic. See you on the other side!

Ioana Ioniță este antropolog alimentar.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.