- o perspectivă antropologică a second-hand-ului în România -

Consumatorii de haine second-hand sînt foarte eterogeni, avînd trăsături variate şi obiceiuri de consum diferite. Sînt persoane cu bani sau dimpotrivă fără resurse, tineri sau vîrstnici, nonconformişti sau modeşti, iar motivaţiile care dictează acest comportament sînt atît de ordin material cît şi simbolic. Observaţiile făcute în cîteva din magazinele şi tîrgurile de haine la mîna a doua, atît din Bucureşti cît şi din provincie, nu pot fi extrapolate la nivelul tuturor celor care îşi achiziţionează astfel de articole. 

Într-un context vestic, am fi putut pleca de la premisa că explicaţiile pentru care oamenii vor să achiziţioneze diferite obiecte sau servicii, sau să se angajeze în diferite activităţi, sînt mai degrabă de ordin simbolic, şi nu economic. În România, lucrurile stau puţin diferit. Primele manifestări ale consumului de second-hand i-au avut ca promotori pe locuitorii provinciei şi ai Capitalei deopotrivă, în general cei trecuţi de tinereţe, care la început erau reticenţi la ideea de a purta hainele „altcuiva“ şi atenţi la ce ar putea spune vecinul. Treptat şi sigur, ritualul de consum al hainelor la mîna a doua a fost asimilat, iar, odată cu el, magazinele second-hand au înflorit. Românul a trecut peste prejudecăţi şi peste ruşinea de a fi văzut intrînd sau ieşind din magazinele tabu. Astfel, produsele second-hand au reprezentat, în perioada de tranziţie postdecembristă – o perioadă de constrîngeri materiale, sociale şi culturale – alternativa mai ieftină şi mai de calitate în faţa hainelor chinezeşti sau turceşti. 

„Mai ieftin, mai rentabil“ 

Lanţurile de second-hand-uri s-au constituit cu precădere în provincie, unde se consideră că se găsesc cele mai bune astfel de magazine, atît în ceea ce priveşte calitatea mărfii, cît şi în ceea ce priveşte accesibilitatea şi diversitatea hainelor comercializate. 

Marfa depozitată în cutii şi vîndută la kilogram aproape a dispărut din peisajul dîmboviţean, fiind înlocuită de marfa standardizată, uniformizată, adică de articolele vestimentare aranjate pe umeraş, cu etichetă de preţ. În provincie, astfel de locuri mai pot fi găsite, iar avantajele sînt două: preţul şi entuziasmul descoperirii. Modul prin care se poate cotrobăi prin „mormanul de haine“ şi faptul că totul e un „talmeş-balmeş“ face ca emoţia descoperirii să fie un alt motiv care îi determină pe tineri să intre în astfel de magazine: „Pentru mine e o plăcere să răscolesc şi să descopăr prin maldărele de haine“ (I.V., 23 ani). Promisiunea şi speranţa satisfacţiei depăşesc nevoia în bine, iar procesul este întotdeauna mai intens şi mai ispititor decît găsirea articolului în sine. 

Din raţiuni economice („e mai ieftin, mai rentabil“) şi învăţînd din experienţa părinţilor, tinerii şi-au însuşit şi conceptualizat acest comportament. Ei şi-au format un stil vestimentar care s-a cristalizat în timp şi s-a păstrat şi după ce aceştia şi-au consolidat capitalul material. Tinerii pe care i-am intervievat au spus că preferă magazinele second-hand din provincie. Unii dintre aceştia, cînd ajung într-un oraş din provincie şi au mai mult timp la dispoziţie, nu ratează ocazia de a explora aceste „oaze de unicitate“: „Am fost în Petroşani într-o cercetare pentru diplomă. Am ajuns acolo şi prietena s-a dus să cumpere ceva de băut. S-a întors după o oră cu două pungi pline cu haine“ (M. C., 25 ani).

Transformare:  second-hand-ul gentrificat 

În ultimii ani se pot observa transformări atît la nivelul magazinelor cît şi la nivelul motivaţiilor care îi determină pe oameni să cumpere articole la mîna a doua – transformări care în anumite privinţe interrelaţionează. În ceea ce priveşte magazinele, a avut loc o modernizare: spaţii mai primitoare, unde „nu se mai simte mirosul de detergent specific“; diversificarea mărfii de la haine la pantofi, genţi, accesorii, aşternuturi, pantofi etc.; importanţa oferită mărcilor – se poate observa cum mărcile importante şi cunoscute sînt puse pe stative separate de celelalte haine, făcîndu-se astfel şi o diferenţiere de preţ. Această modernizare subliniază tocmai trecerea magazinelor second-hand de la accesibilitate la gentrificare, adică transformarea magazinului într-un spaţiu destinat unei populaţii cu un statut social mai înalt şi mai potente financiar. Promovarea trece şi ea printr-un proces de schimbare. Monotonul text „Am primit marfă“, scris cu carioca pe o foaie, a fost înlocuit de mesaje colorate şi atent lucrate, de genul: „Superdeschidere. Noua colecţie de toamnă/Noua colecţie de vară“. S-a estimat că în jur de 40 pînă la 75 de procente din hainele second-hand din Vest, care sînt donate organizaţiilor caritabile, nu ajung la nevoiaşi, ci în pieţele aglomerate din regiunile în curs de dezvoltare, prin mecanismele economiei informale. 

Nevoia de unicitate 

Ceea ce îi mai determină pe români să achiziţioneze articole vestimentare şi accesorii second-hand, în afară de motivaţiile financiare, sînt cele de ordin pragmatic şi simbolic. Aceste motivaţii se aplică cu precădere la tineri. Diferenţierea faţă de ceilalţi şi crearea unei individualităţi solicită crearea unui stil personal, prin bunurile materiale pe care le deţin. Această categorie de cumpărători are acces la calitate, stil şi schimbare, însă nu achiziţionează hainele purtate neapărat pentru aceste aspecte. Cumpărătorul nu îşi poate satisface nevoia de unicitate şi individualizare în contextul de faţă (societatea hipermarketurilor, a mall-urilor şi a hiperconsumului), unde chiar dacă are loc un consum de nişă şi există haine în serie limitată, acestea sînt totuşi standardizate, iar nevoia de exprimare prin diferenţiere nu este împlinită. 

Migrarea tinerilor spre tîrgurile vintage şi a celor de vîrsta a doua către „Visul imaginaţiei“ subliniază stilul de viaţă şi percepţiile diferite asupra consumului de haine, care iau forme contradictorii. La prima categorie de consumatori de second-hand, hainelor le sînt ataşate înţelesuri proprii, iar semnificaţiile atribuite fac parte din registrul antistandardizării, creativităţii, inventivităţii şi curiozităţii. În ceea ce priveşte a doua categorie, predomină o perspectivă economică, alegerea hainelor avînd la bază preţul, bugetul familiei şi calitatea produsului. 

Vlad Cătună este masterand la Antropologie şi Dezvoltare Comunitară, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti.