E zăpadă pe străzi, iar autoritățile au închis școlile și grădinițele. În timp ce eu scriu acest text, bă­ie­țelul meu numără, încuviințează, răspunde. Dacă nu l-ai vedea, ai zice că vorbește cu cineva. În realitate, se uită, de unul singur, la desenele cu Mickey Mouse.

În peste 80 de ani de existență, ­Mickey s-a schimbat mult. Mă uit la șoricelul antropomorfizat. E ca un fel de profesor care îi provoacă pe cei mici la jocuri interactive, îi învață să numere, să adune și să scadă, pornește cu ei în aventuri care sînt, de fapt, doar pretexte pentru noi și noi lecții.

Construcția seriei „Clubul lui Mickey Mouse“, de la Disney Junior, se bazează pe personajele intrate adînc în mentalul a generații întregi de copii, pe recuzită și pe o serie de formule tip și proceduri standard: invocarea ajutorului, „Oh, Toodles“, găsirea mick-uneltelor și a mick-uneltei secrete care contribuie la rezolvarea sarcinilor, strigătul victorios de după reușită, „Super-ura!“, intonarea cîntecului „Hot Dog“ și așa mai departe.

Personajele orientează cursul ac­țiunii spre învățare, rezolvarea eficientă a sarcinilor și stabilirea normelor de comportament social. ­Mickey pune întrebări, apoi lasă un timp de așteptare pentru ca băiatul și fetița din fața televizorului să răspundă. După care dă el însuși răspunsul corect și scoate exclamații apreciative la adresa copiilor. Cînd te uiți la Mickey ai senzația că te afli în fața unei lecții prin cablu, o lecție transmisă în fața unei clase uriașe, care se întinde pe tot cuprinsul globului pămîntesc. În serial, ideea de poveste este secundară; învățarea, sarcinile, rutinele ocupă primul plan.

Cînd scriu aceste rînduri, copilul se uită în continuare la Mickey. Pe el îl distrează ce se întîmplă pe ecran, iar eu am totuși treabă. Este greu să te lupți în condițiile astea cu Mickey Mouse și, ca și alți părinți, fac și eu o concesie televizorului și desenelor animate.

Există peste tot în lume dezbateri nesfîrșite legate de timpul pe care un copil ar trebui să îl petreacă în fața ecranului. Mulți neurologi spun, aducînd argumente științifice, că acesta ar trebui să tindă spre zero. Cît de ușor și cu ce consecințe sociale îl poți rupe complet pe un copil de pop-cultura generației lui, chiar și la o vîrstă atît de fragedă? Și cît de greu e să cîștigi zece minute de liniște, cînd ai de rezolvat ceva urgent, în absența desenelor animate… Așa se face că mulți părinți aleg să își lase copilul să se uite la televizor, monitorizînd atent timpul pe care cel mic îl petrece în fața ecranului și conținutul programelor urmărite.

Producțiile Disney precum Prințesa So­­fia, Doctorița Plușica sau Miles în spațiu au toate o dimensiune educativă, promovează valori sociale și morale și încearcă să le inoculeze copiilor ideea de corectitudine politică. Am vorbit la un mo­ment dat cu creatoarea personajului Doc­torița Plușica, Chris Nee, care spunea că s-a gîndit la un astfel de personaj ca la o modalitate de a-i diminua fiului său teama de doctor. Dar, mai mult decît atît, inimoasa și inteligenta doctoriță este o fată de origine afro-americană, ea face parte, așadar, dintr-o categorie adesea vulnerabilă. O categorie pentru care stabilește un model pozitiv.

Într-unul dintre episoade, Plușica repară, de pildă, o păpușă veche, făcută după chipul și asemănarea primei femei de culoare care a pilotat un avion, o altă încercare de a stabili repere și modele. „Cred că Plușica îi ajută pe copii să aibă o relaţie mai bună cu doctorii, dar sper că e mai mult de atît. Cred că e vorba despre a fi liderul unui grup, a avea grijă de cei din jurul tău, a fi parte dintr-o comunitate. Sînt curioasă să văd, după douăzeci de ani, cîţi dintre absolvenţii de medicină au ales să se facă doctori pentru că se uitau la Pluşica în copilărie“, îmi spunea Chris Nee.

Un alt desen animat de mare succes, mai ales în rîndul fetițelor, este Prințesa Sofia, o fată de origine modestă, dar extrem de bună, blîndă și inteligentă, care ajunge, într-o bună zi, prințesă. Principala lecție pe care o dă Sofia este aceea că a fi o prințesă adevărată înseamnă să fii bun, să ai grijă de cei din jurul tău și să găsești soluții creative la problemele apărute. Tot despre găsirea de soluții este vorba și în desenul animat Miles în spațiu, care adaugă la aceasta și noțiuni de știință.

Copiii se uită fascinați la astfel de desene. Vînzările figurinelor care îi întruchipează pe eroii a­nimați sînt, la nivel global, uriașe. Disney Junior a ajuns să depășească în topul audiențelor televiziunile de știri. Însă, dacă punem în balanță o minge colorată de pe ecran și una din viața reală, care credeți că ar trebui să cîntărească mai mult?
Raluca Balogh este editor la platforma Republica.ro.