„Micile plăceri nu sînt o bază solidă pentru fericire“ – interviu cu Zenobia NICULIȚĂ

Publicat în Dilema Veche nr. 774 din 20-26 decembrie 2018
O posibilă alternativă jpeg

Unde se trasează granița dintre viciu și plăcere? 

Plăcerea e o reacție, un cumul de senzații natural umane cu care ne naștem și care depind de mecanismul nostru de autoreglare. De exemplu, cînd sîntem bebeluși vom căuta în primul rînd acele lucruri care ne-au produs plăcere prima dată, le vom repeta și le vom cere pînă vom obține plăcerea inițial simțită – suptul, mîngîiatul, luatul în brațe. Aceste activități și comportamente, care ne produc plăcere, se întăresc și devin parte a repertoriului nostru pe care îl luăm cu noi la vîrsta adultă. Nu e un mecanism care aparține doar oamenilor, și animalele fac același lucru – plăcerea avînd un corespondent biochimic foarte clar în  creier.

Viciul, pe de altă parte, este un concept dintr-o altă categorie. Plăcerea are în primul rînd o definiție fizio-psihologică, pe cînd viciul are o dimensiune morală, psiho-socială, plasîndu-se mai degrabă în zona dependenței sau adicției, care implică și partea fizico-biologică, dar și consecințele psiho-sociale ale căutării unei plăceri în detrimentul oricărei alte părți a vieții noastre, obținerea ei cu orice preț. Aici intervine latura morală: cînd costurile sînt imense, cînd obiceiul îl rănește și pe cel care îl practică, dar și pe cei din jurul său. Dacă e să înțelegem viciul prin intermediul conceptului de adicție, el este căutarea unei plăceri care să acopere o lipsă, un gol, o suferință.

Există grade, sînt vicii mai mari sau mai mici, sau viciul este deja la superlativ? 

Putem clasifica viciile din punct de vedere al impactului negativ pe care îl au asupra sănătății noastre, dar și asupra relațiilor cu ceilalți. Unele sînt mai nocive decît altele. Dacă vorbim în mare despre droguri, din care face parte și fumatul, vorbim despre droguri legale și droguri ilegale, unele mai nocive, altele mai puțin – partea de legalitate e stabilită tot pe baza impactului negativ asupra sănătății. Deci, da, putem vorbi despre grade de viciu. Tutunul are într-adevăr un impact negativ asupra sănătății noastre și a celorlalți, dar nu la fel de mare și de prompt precum heroina sau cocaina.

Vorbind despre fumat, poate fi doar o plăcere, fără să devină viciu?

Cred că, mai degrabă, putem să ne întrebăm dacă toată lumea care fumează transformă fumatul în viciu. Există suficiente persoane care fumează doar într-un anumit context social, doar cu prietenii sau la evenimente și nu folosesc fumatul ca pe o strategie de a face față emoțiilor negative cu care se confruntă – asta fiind calea spre adicție. În acest caz, probabil putem vorbi și despre consumul ocazional, adică de plăcere.

E ca atunci cînd savurezi un pahar de vin versus „am dat gata zece sticle“? 

Mecanismele pe care funcționează tutunul nu sînt aceleași ca ale alcoolului, care e mai degrabă un dezinhibant neuronal și psihologic, pe cînd tutunul are efecte diferite, fiind un calmant, o substanță care te face să te simți mai în control, mai liniștit. Dar ambele exemple ne duc la strategia de coping: cum să fac față emoțiilor negative pe care nu le pot gestiona altfel? Dacă, în momentul în care mă simt iritat, ies din ședință și mă îndrept spre țigară în loc să discut cu cineva despre ce s-a întîmplat sau să merg la o ședință de yoga sau să fac puțin jogging, atunci am o dificultate în a face față propriilor emoții. 

Pentru că e mai la îndemînă? 

Probabil că da, dar e la fel de probabil să nu ai în repertoriu asemenea exerciții. Cutumele noastre culturale transformă fumatul în strategie. Alternativele sînt puțin și slab reprezentate. Cîți am avut părinți care ne spuneau: „Știi ceva, acum sînt foarte furios, mă duc să dau două ture în jurul blocului“? 

Pot fi plăcerile educate sau depinde de rețeta interioară a fiecăruia de a-și alege plăcerile? 

Cu siguranță, pot fi educate. Plăcerile cele mai sănătoase sînt adesea un „acquired taste“. E nevoie mai multă de timp și de efort ca să îți cultivi o plăcere din această categorie. Cînd îți „cureți palatul“, cum se spune la degustările de vin, cînd te eliberezi de niște comportamente sau obiceiuri care îți oferă recompensa imediată, obținută cu un efort mic, dar probabil cu pierderi, poți lăsa loc acelor plăceri care, chiar dacă vin cu un efort mai mare, pot avea recompense pe măsură și fără pierderi. E ca atunci cînd renunți la zahăr: descoperi că toate alimentele au gust. Cînd tragi primul fum de țigară simți că te relaxezi rapid, o relaxare pe care ai obține-o după vreo jumătate de oră de sport, pînă se eliberează endorfinele. Iar noi funcționăm și pe acest principiu, al recompensei imediate. Ce e mai rapid e mai căutat decît ce e mai valoros, dar necesită timp. Și aici ajungem la conceptul gratificării amînate – recompensa amînată. Walter Mischel a realizat acel experiment faimos, experimentul bezelei: copii mici trebuiau să aleagă: o bezea imediat sau două, dacă așteptau 15 minute. Pînă pe la 4-5 ani, nici un copil nu așteaptă, nu înțelege conceptul de timp, preferînd recompensa imediată. Abia după această vîrstă începem să conștientizăm perspectiva timpului, a valorii amînării unei recompense imediate pentru una mai mare. Asta facem și în viața adultă: strîngem bani pentru o vacanță în străinătate sau, în loc să mergem la o petrecere, învățăm pentru un examen. E vorba despre perspectivă, dar asta presupune gîndire, metacogniție, nu vine ușor și nu implică plăcerea imediată. În realitate, avem nevoie de ambele tipuri de plăcere. Nu poți trăi nici mereu în prezent, nici doar anticipînd. Gratificarea amînată e necesară pentru a-ți planifica viața, dar recompensa rapidă e la fel de necesară – cît timp nu e suprautilizată.

Există plăceri care pot deriva în vicii? Sportul poate deveni viciu? 

Pot fi adicții care pornesc de la comportamente sănătoase. Cînd transformăm o plăcere în adicție ajungem deja în zona în care omul respectiv nu mai poate funcționa fără acel comportament care inițial era benefic. Sportul e un comportament sănătos, dar dacă îl practici cinci-șase ore pe zi, nefiind sportiv de performanță, și simți că nu poți funcționa decît mărind „doza“, asta înseamnă că, în termeni de echilibru emoțional și social, deja suferi enorm și încerci să compensezi acel gol. Există teorii noi și interesante în ceea ce privește psihologia adicției: potrivit lui Gabor Mate, una dintre cauzele adicției e lipsa de conectare cu ceilalți, adicțiile fiind ecoul dependenței noastre sociale. 

Ca atunci cînd, adolescent fiind, te apuci de fumat ca să faci parte din grupul celor cool? 

Se întîmplă ca, în contextul în care tu vrei să te integrezi unui grup cu care simți că nu te poți conecta în mod real, să începi să imiți anumite gesturi, pentru ca ceilalți să creadă că le ești asemănător. Fumatul poate fi un astfel de gest. Mulți dintre cei care folosesc fumatul ca mecanism de integrare socială pot ajunge în zona adicției. 

Fac bine acei părinți care își lasă copiii să fumeze cu ei de față? 

De multe ori, un adolescent se apucă de fumat pentru a face o declarație de statut social, de autonomie. Dobîndirea unui control într-o luptă de putere între el și părinte. Uneori, unii părinți, care sînt mai intuitivi, anulează această luptă – dacă fumezi doar ca să fii cool și să te regăsești între aceia care fac ce vor ei, iar părinții nu te blamează, ci din contră, te lasă să fumezi cu ei de față, nu ți se mai pare deloc atît de cool și-ți pui întrebarea dacă chiar asta vrei. Dacă fumatul e însă o evadare din ceea ce ți se întîmpla atunci, s-ar putea să rămînă cu tine multă vreme. Cu cît lacunele sau găurile emoționale au fost mai mari, cu atît șansa de a fuma și mai tîrziu, inclusiv ca un soi de întoarcere nostalgică în vremea cînd îți era bine, este mai mare.

Sînt și plăceri pe care nu le mai prețuim odată ce le-am obținut? 

Plăcerea se habituează foarte repede și de aceea e o sursă inferioară de fericire. Cînd vorbește despre sursele fericirii, Daniel Seligman plasează plăcerea la bază – cireașa de pe tort, dacă o ai, dar nu esențială pentru fericire. Asta contravine tuturor mesajelor pe care le primim în mass-media sau mesajelor publicitare: „Fericirea e constituită din lucruri mărunte, din bucuriile mici, din tortul de la bunica și felul cum miroase detergentul tău“. Nu e adevărat. Acelea sînt doar plăceri care ne condimentează viața de zi cu zi. Dacă ajungem să le savurăm, dacă avem acea deschidere și capacitate de a ne bucura de ele, e minunat, dar micile plăceri nu sînt o bază solidă pentru fericire. A fi fericit ține mai degrabă de a face ceva cu tot sufletul, astfel încît timpul să se oprească în loc, înseamnă să găsești un sens pentru existența ta mai mare decît propria ființă.

Nu pot încheia acest interviu fără să vă întreb: ce înseamnă plăcerile vinovate? 

E o expresie care se referă la ce se întîmplă după. În mai toate comportamentele care vizează căutarea plăcerii există trei faze: cea inițială, în care simt o lipsă pe care încerc s-o acopăr. Începe deliberarea: știu că poate n-ar trebui, dar tensiunea crește, așa că mă apuc să fumez. Cînd fumez, suspend emoțiile, pentru că, de cele mai multe ori, în comportamentele pe care le putem numi vicii și care țin de adicții în esență, mecanismul de bază e amorțirea emoțională. Cînd fumez, nu sînt extatic, nu simt aproape nimic, ci sînt mai degrabă amorțit. Nu simt nici lucrurile care m-au împins să fumez, nici bucuria pe care o anticipam. Apoi începe dezmorțirea – și atunci, pe lîngă disconfortul inițial de la care pornisem să fumez, se adaugă stratul de vinovăție. O emoție secundară, dar complexă, care îmi spune că nu trebuia să fumez, că mi-am făcut rău – e faza de vinovăție care dă și expresia „plăcere vinovată“. În această fază de vinovăție, în care încep să mă simt și mai inconfortabil decît mă simțeam inițial, ce urmează? Ce știu eu să fac cînd mă simt inconfortabil? Îmi aprind o nouă țigară. 

a consemnat Stela GIURGEANU 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.